E timpul să reinventăm lumea…

Într-o tribună publicată în Le Monde, sociologul şi filosoful francez Edgar Morin cheamă civilizaţia la metamorfozare dând mai multă importanţă iubirii, solidarităţii şi poeziei. Potrivit lui Morin, doar ecologia politică poate fi capabilă să poarte un asemenea proiect.

Publicat pe 16 iunie 2009 la 14:54

Succesul Verzilor, în Franţa, la alegerile europene, nu trebuie să fie supraestimat dar nici subestimat. Nu trebuie să fie supraestimat, deoarece este în parte rezultatul carenţelor Partidului Socialist şi a lipsei de credibilitate a moderaţilor şi a grupărilor mici de stânga. Nu trebuie să fie subestimat, deoarece reflectă de asemenea progresul politic al conştiinţei ecologice în ţara noastră.

Dar ceea ce rămâne inadecvat, este conştiinţa relaţiei dintre politică şi ecologie. Într-adevăr, problemele de justiţie, de stat, de egalitate, de relaţii sociale, nu au de-a face cu ecologia. O politică care n-ar cuprinde ecologia ar fi mutilată, dar o politică care s-ar reduce numai la ecologie ar fi şi mai mutilată. Viziunea noastră a unui om „super-natural„, nu a fost încă înlocuită de viziunea interdependenţei noastre complexe cu biosfera, a cărei moarte ar însemna moartea noastră.

Orice politică ecologică are două feţe, una întoarsă spre natură şi alta întoarsă spre societate. Astfel, politica care aspiră să înlocuiască combustibilii fosili poluanţi cu energie curată este în acelaşi timp o politică de sănătate, de igienă, şi de calitate de viaţă. Politica de economie a energiei este, de asemenea, un aspect al unui politici ce luptă împotriva intoxicaţiei consumeriste a clasei mijlocii. Politica ce are ca scop curăţarea oraşelor, dezvoltarea mijloacelor de transport publice electrice, pietonizarea centrelor istorice, contribuie mult la o reumanizare a oraşelor, ce include, de asemenea, reintroducerea amestecului social prin eliminarea ghetto-urilor, inclusiv ghetto-urile de lux pentru privilegiaţi.

De fapt, există deja în cea de-a doua faţă a ecologiei politice o parte economică şi socială. Există, de asemenea, ceva mai profund, care nu se regăseşte încă în nici un program politic, adică necesitatea pozitivă de a ne schimba vieţile, nu numai în sensul sobrietăţii, dar mai ales în sensul calităţii şi a poeziei vieţii.

Dar, această parte nu este încă suficient de dezvoltată, nici măcar în ecologia politică. În primul rând, ecologia nu a asimilat încă cel de-al doilea mesaj, de fapt complementar, formulat în acelaşi timp cu mesajul ecologic, la începutul anilor 1970, de Ivan Illich [gânditor al ecologiei politice] . Acesta a formulat o critică originală a civilizaţiei noastre, aratănd în ce măsură o stare psihică proastă influenţează progresele bunăstării materiale. Această stare psihică proastă este încă considerată legată de medicamente, somnifere, antidepresive, psihoterapie, psihanaliză, gurus, dar nu este văzută ca un efect de civilizaţie.

Calculul pragmatic al tuturor aspectelor vieţii umane lasă obligatoriu deoparte ceea ce nu poate fi pus în cifre, adică suferinţa, fericirea, bucuria, iubirea, pe scurt, ceea ce este important în viaţa noastră dar pare extra-social, pur personal. Toate soluţiile aduse sunt cantitative : creşterea economică, creşterea PIB-ului. Oare când va lua politica în considerare marea nevoie de iubire a acestei rase umane pierdute în cosmos ?

O politică care ar încorpora ecologia în întreaga problemă umană s-ar confrunta cu problemele puse de efectele negative, din ce în ce mai importante faţă de efectele pozitive, ale dezvoltării civilizaţiei noastre, printre care deteriorarea solidarităţilor, deci instaurarea unor noi forme de solidaritate ar fi un aspect crucial într-o politică de civilizare. Astfel, ecologia politică ar putea face parte dintr-o mare politică regenerată, şi să contribuie la regenerarea acesteia.

Dacă ecologia politică îşi duce în spinare adevărul şi neajunsurile sale, partidele de stânga îşi duc de asemenea, fiecare în felul lui, adevărurile, greşelile şi neajunsurile. Toţi ar trebui să se descompună pentru a se recompune într-o forţă politică regenerată, care să poată cu adevărat să deschidă căi. Calea economică ar fi cea a unei economii pluraliste. Calea socială ar fi cea a regresiunii inegalităţilor, a debirocratizării publice şi private, a instaurării solidarităţilor. Calea existenţială ar fi cea a unei reforme de viaţă, unde ar urca la suprafaţa conştiinţei ceea ce este vag resimţit de toţi, anume că dragostea şi înţelegerea sunt cele mai valoroase bunuri pentru o fiinţă umană şi că cel mai important este de a trăi poetic, adică în dezvoltarea de sine, comuniune si pasiune.

Şi, dacă drumul civilizaţiei noastre, acum globalizată, duce în prăpastie, toate aceste noi căi ar trebui să se poată uni pentru a forma o mare cale, care ar conduce la ceva mai bun decât o revoluţie, anume la o metamorfoză. Noi nu suntem nici măcar la începutul acestei regenerări politice. Dar ecologia politică ar putea iniţia şi facilita începutul unui început.

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect