Alegeți o limbă
Teatrul într-o limbă străină este o afacere înşelătoare. Să luăm gluma italiană "Perche gli inlesi portano i gemelli? " Chiar dacă şti că aceasta înseamnă "De ce îmbracă englezii tricouri cu mânecă ?" s-ar putea să nu înţelegeţi "Perche hanno paura che i francesi gli entrino nella Manica" - "Pentru că se tem că francezii trec canalul". Aici este un joc de cuvinte : echivalentul italian pentru cuvântul englezesc Channel este "sleeve" (mânecă). Dar până să explici acest lucru, ei bine, momentul a şi trecut.
Zeci de trupe de teatru [stand up comedy] din întreaga lume se află la Edinburgh în acest an, la festivalul anual de artă într-o altă limbă, respectiv - engleza – decât limba maternă. În cea mai verbală formă de artă, cea legată de referinţe culturale, identitate şi jocuri de cuvinte, pot aceştia să reuşească ?
O parte a acestor actori locuiesc în Marea Britanie dar nu au jucat niciodată în engleză, alţii au început ca actori de monologuri în Suedia, Olanda ori Norvegia şi acum speră să găsească o piaţă mai mare. Banii nu reprezintă singurul motiv pentru a juca în engleză. Artişti precum Hans Teeuwen din Olanda ori suedezul Magnus Betnér sunt vedete în ţările lor. Actorul italian Giacinto Palmieri nu a jucat niciodată în italiană. "Scopul meu este de a arăta cât de absurd sună unele expresii englezeşti pentru o ureche italiană". E vorba de expresii precum "Bob's your uncle" (Bob este unchiul tău), care derivă din nepotismul practicat în secolul al 19-lea de către primul ministru Robert Cecil. Palmieri propune varianta italiană : "Silvio fucked your daughter" (Silvio ţi-a "aranjat" fiica). În Italia, spune Palmieri, cultura este mai vizuală iar teatrul mult mai fizic – gândiţi-vă la Roberto Benigni- iar umorul negru este cunoscut drept umorismo inglese (umor englezesc). Pentru Palmeri, engleza este foarte potrivită umorului verbal. "Este foarte idiomatică, conţine o mulţime de cuvinte polisemantice sau omofonice", mi-a spus acesta (în cea de-a doua limbă a lui), "te poţi juca cât vrei. Aceleaşi aspecte care fac ca engleza să fie dificil de învăţat fac ca aceasta să fie bună pentru a juca teatru".
Germana, lipsită de umor
Actorul Stewart Lee acuza cândva germana de a fi lipsită de umor în alcătuirea frazelor şi de lipsa reinterpretărilor ori a subînţelesurilor, aspecte de care teatrul englezesc depinde. Din fericire, actorul german Henning Wehnnu a fost niciodată nevoit să traducă o piesă în engleză precum Palmieri, acesta a început să joace teatru după ce s-a mutat în Marea Britanie. Singura dificultate cu care se confruntă provine din scenariu: "Dacă vreau să improvizez, nu găsesc cuvintele potrivite".
Dar să nu fi un vorbitor nativ de limbă engleză poate fi uneori un avantaj. Teeuwen spune că ne-englezii joacă de aceeaşi manieră "în care Sinatra cântă". "Aceştia sunt conştienţi de fiecare cuvânt pe care îl pronunţă".
Spre deosebire de Wehn care se joacă cu stereotipurile germane, pentru Teeuwen naţionalitatea nu este esenţială în scenetele sale. "Scenariul meu poate fi un pic bizar", spune acesta. Dar nu e nimic neobişnuit dacă vorbim despre iepurii şi cântecele pe care Nostradamus le cânta în pădurile africane: "A avea un accent olandez întăreşte atmosfera de alienare".
Teeuwen este un nume familiar în Olanda. La început acesta îşi traducea scenetele în engleză, dar "fără a utiliza dicţionarul". M-am gândit că "vocabularul pe care îl am, pe acela îl voi folosi. Richard Pryor foloseşte un vocabular care nu conţine mai mult de 500 de cuvinte.Teatrul trebuie să fie simplu şi direct".
Exoticitatea, un argument de vânzare
Betner vorbeşte fluent engleza iar piesele sale politice nu sunt tributare jocurilor de cuvinte. Deşi credea că a juca în engleză e un lucru facil, a constatat că diferenţa între a vorbi şi a juca pe scenă este enormă. Pentru actorul norvegian Dag Soras situaţia se prezentă totalmente invers. "Odată am început să traduc scenete norvegiene în engleză, a spus acesta, dar m-am trezit că am alte scenete în engleză pe care încercam să le traduc în norvegiană". Teeuwen a constatat de asemenea că anumite scenete nu sună bine în olandeză. Un discurs al lui Obama implică un anumit stil a cărui retorică nu funcţionează în limba lui maternă. "Dar dacă vrei să faci ceva în stilul lui Shakespeare sau dacă ai ca referinţă filmele americane, limbajul gangsterilor ori hip-hop - toate acestea sună mult mai bine în engleză".
Soras, la fel ca şi Betner, nu îşi foloseşte "exoticitatea" drept argument de vânzare. Palmieri, între timp, visează la ziua în care identitatea lui va fi trecută cu vederea. "Nu vreau ca activitatea mea artistică să se limiteze la a face lucruri italiene", spune acesta. Palmieri încearcă să depăşească acest "paradox" jucând ca un actor englez care pretinde că este italian. Iar publicul său se pare că acceptă această ambiguitate. Străinii s-ar putea chiar să aibă un avantaj. "A asculta un accent", spune Wehn, "e ca şi cum ai merge în vacanţă pe gratis".
Dar un anumit public a stabilit nişte standarde atât de ridicate exotismului lingvistic încât până şi teutonul Wehn are senzatia de a fi un intrus. "Mulţi oameni nu cred că sunt cu adevărat german. Joc o oră, iar la sfârşit vine un idiot pe scenă şi zice "nu eşti cu adevărat din Germania, nu-i aşa?"" Wehn dă vina pe – ce altceva? - umorul englezesc. "E pentru că germana mea nu sună ca cea din comedia de pe vremea celui de-al doilea război mondial: 'Alo, Alo!' ".
