Marea Britanie
Daily Telegraph, 11 mai 2010

Egoista demisie a lui Brown

Publicat pe 11 mai 2010 la 11:07
Daily Telegraph, 11 mai 2010

Cover

Primul ministru Gordon Brown şi-a dat demisia pentru a favoriza o coaliţie între laburişti şi liberal-democraţi, scrie pe prima pagină The Daily Telegraph. Anunţul apare la patru zile de la aflarea rezultatelor indecise ale alegerilor legislative. Profitând de faptul că nici conservatorii şi nici liberal-democraţii nu reuşesc să găsească un numitor comun, Gordon Brown speră "să supervizeze discuţille ... înainte de a se dezista în momentul conferinţei laburiştilor, în luna septembrie, atunci când va fi ales un nou şef al Partidului".

"Un gest de un cinism stupefiant motivat de simplul interes al unui partid": iată viziunea cotidianului conservator. Dl Brown încearcă efectiv să nu valideze rezultatele alegerilor legislative. Dacă laburiştii formează un guvern cu liberal-democraţii, după ce au înregistrat 2 milioane de voturi şi 48 de scaune mai puţin în Camera comunelor decât conservatorii, "Marea Britanie se va regăsi dirijată de către un prim ministru laburist pe care ţara nu l-a ales, succedând unui Prim ministru laburist pe care nici ţara şi nici partidul nu l-au ales. Chiar şi dacă ar fi să ne luăm după criteriile Partidului laburist, aceasta este o strategie egoistă şi fără scrupule", continuă The Daily Telegraph.

Newsletter în limba română
Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect