Europa, 1848 şi primăvara arabă

Publicat pe 26 august 2013 la 13:03

La începutul "primăverii arabe", mulţi observatori europeni au comparat revoltele împotriva regimurilor autoritare din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu cu cele care au dus la prăbuşirea regimurilor comuniste europene în 1989. Ei sperau că vor vedea năvălind un val de democratizare şi de dezvoltare, alimentat de o nouă generaţie de tineri inspiraţi de valorile occidentale.
Aşa cum remarca şi directoarea generală adjunctă a FMI, egipteanca Nemat Shafik, în mai 2012, diferenţa este că, în 1989, "economia globală era în plină expansiune, Uniunea Europeană era gata să primească printre membrii săi ţări în tranziţie şi era uşor să obţii finanţări externe". Tranziţia ţărilor arabe s-a desfăşurat într-un context mult mai dificil. Potrivit dnei Shafik, fără o "primăvară economică" care să însoţească reînnoirea politică, primăvara arabă este sortită eşecului, însă costul profundelor reforme necesare este prea ridicat pentru visteria deja golită a acestor ţări instabile.

După întoarcerea sângeroasă a militarilor la putere în Egipt, eşecul este în văzul tuturor. Iar situaţia actuală pare destul de similară cu acel alt mare ciclu revoluţionar care a dat greş, "primăvara naţiunilor" din 1848, după cum sunt de părere, de exemplu, Robert D. Kaplan şi Jonathan Steinberg.
Printre punctele comune notabile între cele două mari evenimente, există unul care nu a fost deloc remarcat: în ambele cazuri, este vorba despre o explozie finală în urma unui proces îndelungat de reechilibrare între sisteme economice, politice şi sociale vechi şi noi. În 1848, capitalismul burghez triumfător a încercat să răstoarne sistemul feudal şi să impună un model bazat pe democraţie parlamentară şi liberalism. În 2011, criza economică a izbucnit după o lungă perioadă de uzură şi perimare a acestor regimuri autoritare datând din vremea Războiului Rece. Dar clasa de mijloc care trebuia să sprijine crearea unui model occidental era prea puţin numeroasă şi prea slăbită de propria ei criză. Procesul a trecut atunci în mâinile islamiştilor, care, departe de a suferi în urma dificultăţilor economice, au ieşit din ele mai puternici.

Ca şi în mijlocul secolului al XIX-lea, epoca noastră nu a ajuns la maturitate, şi în faţa actualului val de proteste mişcările islamiste se întorc către clandestinitate. Ţările din Golf, care au încercat să prindă mişcarea din mers, au realizat adevăratele sale implicaţii şi au decis să înlocuiască Europa şi SUA în rolul de lideri ai forţelor de ordine la nivel regional. De asemenea, faţă de cele 12 miliarde de dolari oferite generalilor egipteni, slăbuţele ajutoare blocate de Uniunea Europeană pe post de "răspuns simbolic puternic" arată, într-un fel aproape ridicol, cât de derizoriu este acum rolul Europei pe celălalt ţărm al mării Mediterane.

Pentru a culege fructele unei primăveri a democraţiei şi dezvoltării, Europa ar fi trebuit să semene seminţe în vremurile favorabile şi să susţină principalii actori ai mişcării, în loc să se divizeze în jurul anumitor complicităţi cu dictaturi corupte şi a unor iniţiative zadarnice, precum Uniunea pentru Mediterana. Acum este prea târziu. Primăvara arabă se apropie probabil de sfârşit, dar - ca şi după 1849 - dinamica istorică ce i-a dat naştere îşi va continua cursul subteran. Banii şeicilor nu vor fi suficienţi pentru a rezolva problemele structurale ale ţărilor arabe şi ceasul răfuielii cu mişcări islamiste este doar amânat. Dar europenii pot să fie liniştiţi: nu mai avem de jucat niciun rol în această poveste.

Newsletter în limba română

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect