Alegeți o limbă
Cu ieşirea lui Dominique Strauss-Kahn din joc, partida de şah pentru desemnarea succesorului lui la conducerea generală a Fondului Monetar Internaţional se anunţă extrem de delicată. Nu pentru că el ar fi de neînlocuit. În ciuda unui bilan de o calitate incontestabilă şi a unor competenţe recunoscute în gestionarea optimală a situaţiilor de criză, alte persoane, la fel de capabile pot prelua ştafeta. FMI-ul, care a fost multa vreme absent, nu a redevenit salvatorul lumii numai datorită talentelor directorului său general; a fost plasat în centrul jocului în urma unor evenimente excepţionale, primul fiind criza financiară din 2008, şi care a atras după sine criza monedei euro.
Având în vedere că aceasta din urmă încă mai mocneşte, este de înţeles voinţa europenilor de a pătra cu orice preţ postul pentru unul dintre ei. Salvarea Greciei şi în general criza monedei unice vor ocupa aproape în întregime zilele viitorului patron al FMI-ului. Asistenţa tehnică şi financiară a instituţiei este indispensabilă pentru a trata acest dosar complex, care depăşeste cu mult cadrul vechiului continent. Căci, în ciuda afirmaţiilor categorice ai câtorva piromani, nimeni nu poate măsura consecinţele pe care le-ar putea avea destrămarea zonei euro asupra restului economiei mondiale. Situaţia necesită o cunoaştere aprofundată a mecanismelor comunitare şi o înţelegere perfectă a subtilităţilor politice locale.
Fără nicio ofensă, un european este mai în măsură să se ocupe de un subiect atât de sensibil decât ar face-o un asiatic sau un sud-american. Şi nu este un mare secret faptul că profilul lui Christine Lagarde - familiarizată cu acest subiect şi cu multe altele care implică FMI-ul - se potriveşte perfect în acest cadru. Va veni mai târziu şi vremea în care, aşa cum a fost promis, reprezentatul unei ţări în curs de dezvoltare va avea acces la postul cel mai înalt. Mondializarea economiei şi schimbările în curs ale raporturilor de forţă justifică această predare de ştafetă, ceea ce va atrage după sine faptul că unele mari puteri, precum China, vor înceta să joace solo şi se vor preocupa şi de restul lumii. Dar pe moment, trebuie găsită o soluţie de urgenţă.
Din Berlin
Ah! Candidatul german este o franţuzoaică
"Candidatul german", titrează Handelsblatt pe prima pagină, unde se află şi fotografia surâzătoare a ministrului francez de Finanţe. Pentru Berlin, o asemenea alegere ar fi pozitivă căci "pentru subiectele esenţiale ea se situează pe aceeaşi linie de conduită ca guvernul german". Însă cotidianul economic subliniază totuşi că alegerea lui Lagarde în fruntea FMI "ar fi de fapt o înfrângere pentru Germania", căci "importanţa unui stat se măsoară şi prin numărul de reprezentanţi în posturi internaţionale vitale". Ori, în ciuda faptului că "Germania este de departe cea mai puternică economie naţională din Europa, ea nu ocupă nici un astfel de post în acest moment", se indignează ziarul. Ca şi pentru preşedenţia Comisiei Europene sau cea a BCE, Berlin renunţă la o candidatură germană dispunând totuşi de candidaţi serioşi, ca Peer Steinbrück, fostul ministru de Finanţe, Josef Ackermann, patronul Deutsche Bank sau chiar Axel Weber, fost membru al consiliului BCE. Cel puţin trei candidaţi credibili pentru conducerea FMI, critică ziarul.
