Alegeți o limbă
Această revistă a presei a foat realizată cu contribuţiile euro|topics şi Internazionale.
După acordul semnat între Grecia şi liderii zonei euro, la capătul a 17 ore de negocieri laborioase, nu avem prea multe motive de bucurie, scrie Michal Sutowski dans Krytyka Polityczna. “Cu primul ministru Tsipras lipit de zid, guvernul german a reuit să-şi impună aproape toate condiţiile. Faptul că un ‘Grexit temporar’ a fost un mijloc de negociere mai degrabă decât o veritabilă propunere, că fondul de restructurare este bazat la Atena şi nu la Luxemburg este totuşi o consolare slabă pentru greci”, scrie Sutowski. Pentru el, negocierile au demonstrat foarte clar că obiectivul liderilor europeni era “zdrobirea rezistenţei grecilor” şi nicidecum găsirea compromisului :
Angela Merkel a avut oportunitatea de a-şi înscrie numele pe Panteon, asemeni, am putea spune, altor europeni conservatori “progresişti”. Dacă ar fi forţat barajul, împotriva presei greceşti şi a propriului ministru de Finanţe, cu un pachet de reforme civilizate în schimbul unei restructurări parţiale a datoriei, ar fi mers pe urmele unui Otto von Bismarck sau Benjamin Disraeli. Dar în schimbul a toate acestea, ea a decis să devină o “gospodină economă”.
Newsletter în limba română
“Poate să vi se pară dramatic, însă nu am găsit o mai bună şi mai concisă manieră de a descrie această situaţie de urgenţă”: Grecia riscă să nu mai fie o ţară la sfârşitul acestei săptămâni, scrie Tine Peeters. Odată cu acest nou acord, grecii şi-au pierdut autodeterminarea, atât la nivel politic cât şi financiar :
haosul crescând poate fi atribuit atât liderilor greci cât şi liderilor europeni. Organizând referendumul, Alexis Tsipras a sperat că va întări Grecia pe care o reprezintă în faţa Europei. Dar a pierdut şi pariul şi tot ceea ce posedă Grecia. De acum înainte, amanetul Europa a luat, în condiţii stricte, statul cunoscut cândva sub numele de Grecia.
Larry Elliott critică, în The Guardian, condiţiile ultimului plan de salvare care, crede el, se bazează pe un raţionament economic îndoielnic. Lipsind guvernul grecesc de “stabilizatori automaţi” — posibilitatea de a mai mări puţin deficitul în timpuri dificile cu scopul de a promova creşterea economică — creditorii Greciei au condamnat ţara la suferinţe suplimentare. Elliott sugerează două posibilităţi de pune capăt crizei –
prima este ştergerea unei mari părţi a datoriei. A doua este capacitatea de a permite Greciei să crească într-un ritm care să-i permită rambursarea dobânzilor datoriei. Acordul nu permite nici una nici alta. Este doar o mică rază de soare care trece prin zăbrelele închisorii creditorilor.
Stephan-Andreas Gasdorff evocă un politician german care a pierdut în timpul negocierilor cu Grecia : vice-cancelarul social-democrat Sigmar Gabriel. Schimbându-şi poziţia asupra unui Grexit temporar, scrie Gasdorff, “Gabriel a eşuat în testul său practic” care cerea “să fii de încredere, să ai valori, să fii coerent”.
Drama din jurul Greciei se termină prost; însă ea indică SPD ca principal vinovat. Pentru că astfel partidul a pierdut un candidat la postul de Cancelar [...]. Şi, ceea ce e şi mai grav: toată lumea a văzut; toată lumea o ştie. Chiar şi Sigmar Gabriel în persoană - instinctul lui politic i-o va fi spus deja.
Europa a lipsit Grecia de suveranitatea sa şi consideră ţara cu totul ca un minor iresponsabil, regretă Lucio Caracciolo în cotidianul de centru-stânga La Repubblica:
Grecia a încetat să existe ca stat independent. Mai rămân însă grecii. Lor li se cere să accepte incredibile sacrificii economice, însă şi umilinţa de a fi trataţi ca nişte puşti incapabili să-şi rezolve singuri problemele. Autoritatea parentală este acordată oficial celor din Bruxelles şi Frankfurt, şi de facto Berlinului. O mamă severă, tentată de ideea de a nu-şi mai recunoaşte copilul, dar care a acceptat până la urmă să implementeze - temporar - ficţiunea unei suveranităţi helenice reziduale. Cu scopul de a evita cumva ca uciderea acestui stat plasat sub tutelă să nu se materializeze într-o implozie a euro, ca şi cea a UE.
El País evocă în editorialul său "proasta conducere a guvernului" lui Mariano Rajoy a negocierilor privind candidatura lui Luis de Guindos, ministrul Economiei, la postul de preşedinte al Eurogrului. Fostul preşdinte, olandezul Jeroen Dijsselbloem, a fost reales, în ciuda
felului controversat în care a condus această instituţie, şi a sprijinului aparent al Germaniei pentru De Guindos. Fără a pune sub semnul întrebării acest angajament, Berlin este cu mult mai interesat astăzi să-l menţină pe Dijsselbloem, care a favorizat schimbarea în momentele dificile ale Europei. Dar este adevărat că Dijsselbloem a avut sprijinul celor de la Bruxelles în problema Grecia.
