Hai să îndrăznim Europa 2.0 !

Numai 40% dintre germani îşi văd viitorul în Europa în 2011, iar doar 25% dintre ei mai au încredere în instituţiile europene. Rezultatele acestui sondaj sunt un răspuns la cele 25 de miliarde de euro alocate de Berlin pentru proprietăţile băncilor greceşti. Îngustimea naţională nu funcţionează aici pentru că mai ales Sudul german plăteşte pentru concetăţenii din Essen sau Brema cu aceeaşi neplăcere ca şi pentru Atena, Dublin sau Lisabona. Numai teama de naţionalism mai ţine UE în viaţă. Exploatarea prin transferuri bugetare este totuşi întotdeauna mai bună decât războiul, acesta este mesajul diseminat de nomenclatură. Dar pentru prima dată în ultima jumătate de deceniu, europenii pot acţiona postnaţional. După prăbuşirea numărului de copii, lipseşte pur şi simplu personalul pentru confruntările sângeroase dintre noi. Procesul de uniune nu este un instrument de împiedicare a războiului, ci o expresie simpatică a incapacităţii de a duce un război.

O nouă decupare a Europei, dincolo de naţiune, religie şi tradiţie, devine o speranţă pentru viitor. Astfel istoricul suedez Gunnar Wetterberg propunea încă din 2009 o renaştere a Uniunii Kalmar pentru spaţiul nordic – care să includă Islanda, Danemarca cu Groenlanda, Norvegia cu insula Spitzbergen, cât şi Suedia, Finlanda şi, dacă se poate, şi Estonia. Cu 3,5 milioane de kilometri cubi şi 26 de milioane de cetăţeni, ar fi a opta putere economică globală. Candidate mai târzii ar fi Olanda şi Flandra. Un pact cu puterea atomică Marea Britanie ar transforma Marea Baltică într-o Mare Nostrum şi ar reprezenta pentru SUA/Canada un partener cu care şi Atlanticul de Nord ar rămâne intangibil.

Elveţia în inima unui nou spaţiu economic şi monetar

S-ar inspira din modelul elveţian, pentru că acesta funcţionează ca naţiune voluntară, în care locuitorii Genevei nu sunt francezi, cei din Tessin nu sunt italieni, iar cei din Zürich nu sunt nemţi. Vecinii care nu mai vor să fie vecini pot construi un spaţiu economic şi monetar optimal, care apoi să-i atragă şi pe harnicii lumii pentru remedierea deficitului de naşteri.

Nu vor exista subvenţii pentru înlăturarea decalajelor de bunăstare. În timp ce locuitorii din Bremen şi berlinezii bagă mâna adânc în buzunarele vecinilor, cantoanele elveţiene sunt nevoite să-şi sporească veniturile prin atragerea de firme inovante şi de forţă de muncă calificată şi eficientă. Ţotuşi şi ele pot să-i ajute pe neajutoraţii lor şi se descurcă mult mai bine decât primele adrese din Germania.

Elveţia a fost declarată deja de OECD în 2009 cel mai bun loc de inovare din lume şi a reuşit să obţină primul loc şi în Global Competitiveness Index 2010/11. Din Italia, întregul Nord ar trebui să participe la această federaţie, cu o mână întinsă către Florenţa şi Urbino. În est, poliglota Slovenie ar rotunji federaţia. Cu 70 de milioane de locuitori pe 450 000 de kilometri pătraţi, această federaţie ar ocupa al patrulea loc ca economie la nivel global – după SUA, China şi Japonia.

Chiar şi regiunile care trec drept irecuperabile primesc o a doua şansă cu Uniunea Nordică şi Federaţia Alpină. În loc de transferuri de miliarde, ar exista acum planuri de construcţie de „undiţe”, cu ajutorul cărora oricine îşi poate trage la mal proprii peşti.

O federaţie mediteraneană în sudul Europei

După inevitabilul faliment de stat, Portugalia, Spania şi sudul Italiei, spaţiul slav adriatic şi Grecia ar putea să formeze o federaţie mediteraneană cu peste 100 de milioane de locuitori, care şi-ar găsi totdeauna clienţi cu energia solară, hrana bio şi cu vraja culturală. Dacă ar incorpora şi Israelul, ar avea şi armele de care ar avea nevoie în imediata vecinătate a arcului islamic.

Restul ţărilor baltice cu Polonia, cât şi aspirantele la UE, Belarus şi Ucraina, se aseamănă ca suprafaţă cu regatul polono-lituanian, care a fost împărţit în 1795 între Berlin, Viena şi St. Petersburg. O nouă Rzeczpospolita cu aproximativ 110 milioane de oameni nu s-ar mai teme de Rusia, care îmbătrâneşte chiar mai repede. Franţa ar putea să meargă singură, dar şi împreună cu restul Germaniei, în direcţia transformării bau-bau-lui Eurabiei într-un titlu de onoare. Cum în ambele teritorii 20-25% dintre tineri vor fi extrem de greu de şcolit, supercreşe vor trebui să aducă schimbarea pentru cei mai mici. Dacă este îndeplinită promisiunea, ca prin acestea să transforme toţi copiii în aşi la matematică, atunci o asemenea axă Berlin-Paris ar scrie istoria lumii.

Sub steagul roşu-verde-roşu-verde pentru marxişti, ecologişti, socialişti şi adepţi ai profetului un asemenea curcubeu Multikulti cu hi-tech ar deveni o iluminare pentru popoare. Pe cei care nu cred în asta nu trebuie să-i mai bruscăm pentru că ei au aproape toate opţiunile. Statul naţional însă ar trebui să se aşeze în spate de tot. De el rămân ataşate doar capetele înfierbântate de la dreapta şi de la stânga, dintre care unii visează la puterea pierdută, iar ceilalţi la transferuri financiare fără sfârşit.

Criza monedei euro

Schisma Nord-Sud

Criza monedei euro este în acelaşi timp o criză între Europa de Sud şi Europa de Nord, considerăJyllands-Posten. În timp ce în Grecia şi Spania cetăţenii protestează împotriva absenţei de perspective de viitor, finlandezii şi nemţii au demonstrat în timpul ultimelor alegeri că nu mai vor să plătească pentru ţările supraîndatorate din Sud. Iată de ce, explică acest cotidian danez, "criza monedei euro nu este doar o problemă a datoriei publice, ci ţine de schisma dintre Europa de Nord şi Europa de Sud - cu aceasta din urmă în rolul personajului negativ".

Grecia nefiind capabilă să respecte acordul făcut cu Uniunea Europeană şi cu FMI asupra reducerii deficitului său, pentru guvernele ţărilor din nord este dificil să explice cetăţenilor contribuabili că trebuie să accepte în acelaşi timp reduceri bugetare severe şi să garanteze împrumuturi colosale celor mai îndatorate ţări. Iată de ce ieşirea Greciei din zona euro, "chiar dacă este din punct de vedere politic oficial inacceptabilă, ar putea să fie soluţia cea mai puţin proastă".