Alegeți o limbă
Dacă se poate spune că criza monedei euro a avut un merit, ar fi acela de a fi adus din nou construcţia europeană la ordinea zilei. De la fatidicul "nu" al Franţei, în 2005, este la modă de a spune că mai bine ne folosim de instrumentele instituţionale disponibile decât să încercăm să continuăm opera întreprinsă de către părinţii fondatori ai Europei.
A trebuit ca întreaga arhitectură înfiinţată de o jumătate de secol să fie în pericol de sfărâmare, sub impactul datoriilor suverane şi al atacurilor pieţelor contra cărora Uniunea monetară era total nepregătită, pentru ca să ajungem să măsurăm limitele acestui discurs minimalist. Înainte de criză era exclus de a redeschide cutia Pandorei a unei revizuiri a tratatelor, dar acum reforma instituţională se impune de la sine. Problema este de a se înţelege asupra Europei pe care ne-o dorim şi asupra măsurilor posibil de adoptat.
Franţa şi Germania sunt la cârmă
Întrucât zona euro este în pericol, o mai mare integrare a uniunii monetare de şaptesprezece este o prioritate clară. Afacerea este deja în curs de desfăşurare cu instituirea unui adevărat guvern economic al zonei euro şi o coordonare a politicilor bugetare şi fiscale. La greu, toată lumea percepe necesitatea. Franţa şi Germania sunt la cârmă, şi au decis să dea exemplu. A cincizecea aniversare a Tratatului de la Elysée, în ianuarie 2013, va fi un moment important pentru integrarea franco-germană.
În ciuda dificultăţilor relaţiei dintre Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy, acest nucleu s-a impus în timpul gestionării crizei. Implicarea preponderantă a celor două mari economii europene a fost evidentă. Preferinţa pentru metoda inter-guvernamentală, care preluase deja conducerea asupra metodei comunitare pe vremea când Comisia era motorul integrării, a fost confirmată. Berlin şi Paris au devenit centrul Europei. Bruxelles-ul nu mai este decât intendentul. Ideea "federală" nu mai reflectă cu adevărat realitatea.
Este o tendinţă pe care ţările mai mici întotdeauna o vor accepta cu greu. Ceea ce se vede prin propunerea olandeză de a crea un nou post de comisar, care să supravegheze bugetele ţărilor în dificultate care recurg la ajutorul Fondului European de Stabilitate Financiară.
Avem nevoie oare de un "Domn Zona Euro"?
Sub conducerea Parisului şi Berlinului, consolidarea Uniunii monetare trece mai degrabă printr-o consolidare a ponderii statelor, aşa cum reiese din numirea lui Herman Van Rompuy pe post de viitor "Domn Zona Euro". Va trebui de asemenea gerată voinţa, mai ales germană, de a instaura un "control democratic" al deciziilor din zona euro. Pentru aceasta există multe idei. Fără crearea unei noi adunări parlamentare, putem închipui, precum Guillaume Klossa, fondatorul think-tank-ului EuropaNova, un organism care ar reuni aleşi naţionali şi parlamentari europeni, membri ai vreunei cutare comisii.
Este interesant de constatat cum britanici, din afara zonei euro, sunt indiferenţi faţă de aceste eforturi pentru o mai mare integrare în şaptesprezece. Din ce în ce mai euro-sceptic, guvernului Cameron nu pare să îi pese că Londra poate fi exclusă din procesul decizional economic pe continent.
Alţii nu-şi ascund îngrijorarea cu privire la emergenţa unei Europe cu "două viteze". Este cazul Suediei, care nu este în zona euro. Într-un articol publicat de Frankfurter Allgemeine Zeitung, Anders Borg şi Carl Bildt, respectiv prim-ministru şi ministru de externe, denunţă "apariţia unei noi diviziuni" între ţările europene. Oarecum perfizi, ei prevăd că dacă într-adevăr există "două viteze", ţările periferice ar profita în definitiv, cel puţin în termeni de creştere economică, fiind mai liberale în concepţia lor a economiei şi mai orientate spre competitivitate...
În culise
Discordie la summitul UE
Pentru Der Freitag, Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy se joacă de-a "Ruleta Europeană" cu salvarea monedei euro, titrează săptămânalul berlinez. Şi potrivit Süddeutsche Zeitung, „rien ne va plus” (nimic nu mai trece) între principalii actori ai summitului zonei euro din 23 octombrie. Cotidianul din München povesteşte că liderii europeni "se poartă iraţional, prin consecinţă rezultatul celei mai importante reuniuni de la începutul crizei încoace rămâne complet incert".
Astfel, există două versiuni ale întâlnirii dintre Sarkozy şi Merkel la Frankfurt, în 19 octombrie. La Elysée, se neagă orice conflict asupra subiectului BCE şi se asigură de faptul că preşedintele francez "şi-a abandonat soţia pe punctul de a da naştere doar pentru a armoniza linia de negocieri cu Merkel, pentru a-i convinge pe ceilalţi să aprobe planul german de întărire a fondului de salvare european. [...]" Diplomaţii la Berlin răspund printr-un zâmbet. Participanţii la reuniune vorbesc mai degrabă de o seară de neuitat. "Sarkozy şi Merkel s-au certat făţiş, vestea naşterii fiicei sale nici măcar nu a incitat-o pe Merkel să-l felicite oficial pe Sarkozy. Cei doi s-au despărţit fără o vorbă".
Dar ambianţa proastă nu se mărgineşte la cuplul franco-german, constatăSüddeutsche Zeitung. "Comisia Europeană anunţă în fiecare zi noi propuneri de lege pentru a controla aşa-numiţii duşmani ai euro-ului. [...] Sute de pagini aşteaptă să fie citite şi înţelese. De cealaltă parte, problema este lipsa de pagini". Raportul troicii (BCE, Comisia şi FMI), presupus să fie trimis marţi 18 octombrie şi conţinând recomandări ale experţilor asupra deblocării următoarei tranşe de ajutoare pentru Grecia, nu a ajuns decât joi. "Şi lipseşte o parte crucială: la pagina 29 din cele 106 pagini, există un cadru gol, acolo unde inspectorii trebuiau să scrie dacă Atena este în măsură să îşi plătească datoriile. Comisia rămâne tăcută. Dar în spatele uşilor închise, se admite că troica este împărţită pe această temă".
