Alegeți o limbă
În 1999, la Târgul Internaţional de carte de la Frankfurt, standul purtând numele "Grupul celor 99" suscita uimirea vizitatorilor. Sub acestă marcă se prezentau ansamblul scriitorilor din fosta Iugoslavie. Zece ani mai târziu, pompierii de pe cele două laturi ale frontierei sting împreună incendii iar întreprinzătorii fac afaceri transfrontaliere. Să fie aceasta o renaştere a Iugoslaviei? Sau să fie vorba doar de o Iugo-nostalgie?
Pentru foarte mulţi, războiul din Iugoslavia a însemnat nu doar pierderea unor apropiaţi sau a locuinţelor, dar şi pierderea identităţii. Aceasta a fost soarta persoanelor care se considerau "iugoslavi" la începutul anilor 90, lucru nu foarte rar la acea vreme. Mai mult decât oricine, au avut de suferit metişii proveniţi din cupluri mixte, aceştia întâlnind cele mai mari dificultăţi de a-şi găsi un loc în interiorul noilor frontiere. O parte a acestora au ales să emigreze. Celebra scriitoare şi eseistă bulgaro-croată Dubravka Ugrešićreprezintă un exemplu clasic. Denumită "vrăjitoarea din Zagreb" pentru faptul de a fi criticat naţionalismul primului preşedinte al Croaţiei, Franjo Tudjman, aceasta s-a văzut foarte rapid marginalizată de societatea croată. După ce a suferit nenumărate probleme, a fost în cele din urmă nevoită să părăseasca ţara, iar de câţiva ani este profesoară la Amsterdam.
Tito est în continuare popular
Noţiunea de "Iugo-nostalgie", lansată de Ugrešić şi percepută de o manieră negativă la mijlocul anilor 90, se bucură astăzi de o oarecare popularitate. Moda Iugo-nostalgiei este vizibilă în toate ex-republicile. Pe pereţii clădirilor din Belgrad, se poate citi "Tito, revino, o să îţi iertăm tot", iar acest lucru se întâmplă nu doar în Serbia ci şi în Bosnia Herţegovina, locul unde dragostea purtată mareşalului este mai mare. În ultimii ani, nu mai puţin de trei filme despre Tito, două sârbe şi unul croat, au fost produse în regiune.
Cicatrizarea rănilor şi a pagubelor provocate de război va necesita fără îndoială numeroşi ani. Dar, asistăm deja la o multiplicare a gesturilor politice care pot favoriza procesul de reparare. Acesta este sensul mesajului preşedintelui sârb, Boris Tadic, care a cerut iertare croaţilor pentru crimele de război. Serbia a exprimat aceleaşi regrete şi pentru crimele comise în Bosnia-Herţegovina. Reconcilierea este de asemenea favorizată de cooperarea cu Tribunalul de la Haga. Predând criminalii de război, adesea consideraţi eroi în ţările lor (de exemplu, generalul croat Ante Gotovina, sau fostul preşedinte sârb Slobodan Miloşevici), Belgradul, Zagrebul şi Saraievo depăşesc obstacolele din calea reconcilierii.
"Trebuie să cooperaţi"
Cooperarea dintre Belgrad şi Zagreb este din ce în ce mai intensă şi la fel se întâmplă, deja de multă vreme, între Serbia şi Macedonia. Nici măcar separarea Muntenegrului nu a slăbit legăturile tradiţionale dintre Belgrad şi Podgorica. Printre ţările fostei Iugoslavii, relaţia cea mai conflictuală, axată pe problema frontierelor, există între Croaţia şi Slovenia, iar aceasta blochează negocierile de aderare dintre Zagreb şi Bruxelles. În timpul discuţiilor bilaterale cu conducătorii regiunii, diplomaţii europeni au afirmat clar : "Trebuie să cooperaţi". Fără acest lucru, accesul la Uniune nu va fi posibil.
În revanşă, în domeniul cultural totul este de acum posibil. Chiar în timpul ravagiilor provocate de război, locuitorii fostei Iugoslavii ascultau aceeaşi muzică. Ceca Ražnatović, mega vedetă sârbă de turbofolk (mixaj de motive muzicale explozive din Balcani) şi în privat văduvă a criminalului de război Zeljko "Arkan", este exemplul cel mai curios al acestei tendinţe. În Bosnia, sute de mii de discuri ale lui Ceca s-au vândut în momentul în care miliţia lui Arkan comitea cele mai crude atrocităţi. Goran Bregovici este un alt simbol, mai puţin controversat, al acestei reconcilieri. Născut la Saraievo, jumătate croat jumătate sârb (soţia sa este sârbă bosniacă) acesta a fost în anii de glorie ai Iugoslaviei liderul celebrului grup Bijelo Dugme ("Butonul alb"). Acum câţiva ani, muzicienii s-au regrupat pentru a efectua un turneu triumfal în toate fostele republici. Festivalul cultural EXIT de la Novi Sad, în Serbia, reuneşte la rândul său, în fiecare an, mii de tineri din toată fosta Iugoslavie.
În cele din urmă, această familiaritate este cel mai vizibilă în străinătate. La Bruxelles, la Paris sau la Varşovia restaurantele cu specific balcanic reunesc toate, foşti iugoslavi. La Bruxelles, în timpul conferinţelor de presă, jurnaliştii din ţările fostei Iugoslavii sunt întotdeauna împreună. Chiar dacă pare încă "ipotetică", calea către reconciliere a "*fostei Iugoslavi*i" trece prin Europa.
SERBIA-KOSOVO
Apropierea dintre comunităţi, cu paşi mici
Drumul spre reconcilierea popoarelor din fosta Iugoslavie pare în continuare foarte lung, dacă credem cele scrisede Trouw. Cotidianul olandez a intervievat doi studenţi - un kosovar şi un sârb - şi a tras concluzia că, în ciuda dorinţei lor de a se apropia, au "opinii foarte divergente despre subiecte sensibile cum ar fi naţionalism, războiul din Kosovo şi crimele comise contra umanităţii în fosta Iugoslavie". Sârbul Naim Leo Besiri (22 de ani) şi kosovarul albanez Vigan Limani (18 ani) participă la un program olandez de schimb care a ca scop favorizarea înţelegerii între cele două comunităţi şi transmiterea cunoştiinţelor asupra istoriei lor mutuale şi asupra Europei. Vigan explică faptul că participă la program pentru că vrea să ştie care este "atitudinea tinerilor sârbi de vârsta lui faţă de Kosovo", căci, spune el, "la final, nu ştim nimic unii de alţii. Dar, că vrem sau nu, avem o istorie comună". Cât despre Naim, el doreşte la rândul său, "să spargă naţionalismul care îndoctrinează tinerii" sârbi în şcoli, pentru ca aceştia "să pună întrebări critice profesorilor şi părinţilor lor".
