Alegeți o limbă
O vară fără pauză estivală, asta nu s-a mai întâmplat de mult timp la Berlin. Bundestag-ul a fost reţinut în clasă, Curtea Constituţională Federală i-a ordonat să-şi revizuiască în întregime politica europeană. În toamnă, va trebui să fie mult mai eficientă, mai transparentă, mai democratică. În viitor, Parlamentul va trebui să exercite o influenţă mai mare la Bruxelles. Acesta trebuie să supravegheze nu numai maşinăria din Bruxelles, dar şi braţul său german, ministerul fantomă al Afacerilor Europene.
De fapt, cine se ocupă cu politica europeană la Berlin ? Cine ar trebui să fie controlat ? Berlinul este complicat, cel puţin atunci când este vorba de Europa. Capitala federală seamănă cu Bruxelles: centrele decizionale sunt dispersate, actorii multipli, acţiunile întortocheate. Nu există aproape nici un minister fără secretar european, aproape nici un subiect politic fără dimensiune europeană. Bundestag-ul îşi are deja cuvântul de spus, ca şi Bundesrat-ul, reprezentanţii Länder-urilor, municipiile şi grupurile de interese. Reprezentanţii celor 1400 de grupuri de lucru, comitete şi reuniuni de coordonare trebuie să fie delegate la Bruxelles. Dacă ar fi existat de fapt un Minister de Afaceri Europene la Berlin, ar fi foarte, foarte mare.
Guvernul federal vrea să urmeze o politică europeană, chiar şi fără minister de Afaceri Europene, cel puţin aceasta este versiunea oficială. "Adesea, nu reuşim să ne înţelegem la timp asupra unei poziţii comune şi Germania trebuie să se abţină la Bruxelles", mărturiseşte Joachim Würmeling, fostul secretar de stat la Ministerul Economiei. La Bruxelles, s-a inventat de mult un termen pentru a descrie lentoarea germanilor: "votul german". Aşa se califică în jargonul eurocraţilor abţinerea unei ţări din UE a cărei guvern nu este în măsură să ajungă la un acord.
Berlin contra Berlin. Şi tocmai asta ar trebui Bundestag-ul să controleze acum ? Reputaţia Parlamentului german nu este foarte glorioasă printre birocraţi : "Abate multă muncă, vrea să ştie tot, dar nu joacă nici un rol în politica de zi cu zi", judecă un funcţionar guvernamental.
Totul se va complica şi mai mult, ceea ce nu va fi neapărat mai bine pentru Germania, a declarat un cunoscător al discuţiilor în UE. Apoi, el ia ca exemplu politica climatică. Parlamentul german a luat o poziţie în timpul fazei fierbinţi de negocieri asupra climatului în Bruxelles : guvernul federal nu trebuie în nici un caz să aprobe solicitările speciale formulate de industriile gurmande în energie. Mai târziu, când şefii de guvern au smuls un compromis, este exact ceea ce a cerut Polonia. Germania a sfârşit prin a accepta. Angela Merkel a ignorat deci veto-ul opus de către Bundestag, oficial din motive de politică externă şi integrare. Ea avea într-adevăr acest drept. Dacă Bundestag-ul ar fi obligat guvernul la votul dorit, aşa cum ar vrea CSU (partidul conservator bavarez, frate cu CDU al lui Merkel) pe viitor, compromisul ar fi eşuat poate din cauza Germaniei.
Dar cum pot deputaţii să decidă de politica europeană şi să exercite mai judicios influenţa lor asupra unui Minister de Afaceri Europene imaginar ?
Cel mai mare succes obţinut sub preşedinţia germană a Consiliului European este datorat negocierilor guvernamentale secrete care au dus la Declaraţia de la Berlin, care a pregătit terenul pentru Tratatul de la Lisabona. Doar câteva critici s-au auzit : ar fi fost mai bine dacă documentul ar fi fost pregătit în cadrul unei dezbateri parlamentare deschise şi publice, decât prin convorbiri telefonice pe sub masă. Politica europeană ar merita o dezbatere de această natură.
Dar dezbatem încă şi astăzi, susţin unii. Evident, echilibrul între un executiv eficient şi o participare democratică este greu de găsit. Şi în ceea ce priveşte politica europeană, acest lucru este deosebit de complicat.
