Lungul drum al solidarităţii energetice

Pentru a evita penuriile de aprovizionare care au marcat iernile recente, Uniunea are în vedere un plan de asistenţă reciprocă între statele membre. Dar procedurile sale nu sunt pe placul tuturor şi statele membre nu sunt toate pregătite să coopereze, denunţă Rzeczspospolita.

Publicat pe 17 martie 2010 la 15:13

Pe 18 martie, Comisia pentru industrie, cercetare şi energie (ITRE) a Parlamentului European trebuie să aprobe versiunea finală a regulamentului propus pentru a asigura o reacţie rapidă şi eficientă a UE în caz de criză a gazului. Problema-cheie, cea a pragului de la care UE declanşează starea de urgenţă comunitară, este departe de a fi rezolvată. Propunerile de compromisuri prezentate până în prezent nu fac decât să reia normele existente şi nu corespund aşteptărilor, de exemplu ale Poloniei.

"Dorim ca UE să pornească sistemul de asistenţă când un stat ar fi privat de 10% din aprovizionarea cu gaze de la o ţară terţă", a declarat despre acest subiect deputatul european Jacek Saryusz-Wolski( PPE). El precizează că acest compromis propus include crearea ajutorului comunitar numai la o aprovizionare redusă de 20% la nivelul Uniunii Europene, principiul unui prag de 10% nefiind aplicabil decât pentru anumite zone geografice.

Celelalte dispoziţii ale textului, inclusiv cele referitoare la mijloacele de acţiune comunitară într-o situaţie de criză, generează mai puţine controverse. Este vorba de a stabili un sistem de sprijin reciproc, pentru a disponibiliza stocuri de gaz, şi a-l canaliza spre ţările în care este nevoie. Unele măsuri susţinute de Polonia fac deja obiectul unui consens, ca de exemplu rolul mai important în gestionarea situaţiilor de criză acordat Comisiei Europene, sau introducerea mecanismului de solidaritate energetică. Astfel, în timpul unei situaţii de urgenţă, ţările UE vor trebui să-şi disponibilizeze stocurile, iar rolul Comisiei va fi de a facilita acest proces. Textul prevede de asemenea că principalele conducte din UE trebuie, în termen de patru ani, să dispună de interconectări cu capacitate de debit inversat permiţând în caz de urgenţă energetică de a canaliza gazul acolo unde este nevoie.

La ordinea zilei, un plan de declanşare a urgenţei comunitare

În ceea ce priveşte problema spinoasă a pragului de declanşare a urgenţei comunitare, a aştepta scăderea de 20% a aprovizionărilor externe înainte de a lua măsuri de urgenţă ar fi, după părerea mai multor experţi, dăunător pentru Polonia. Dacă, aşa cum se prevede, ţara noastră s-ar găsi în aceeaşi zonă geografică ca Germania şi ţările baltice, nu ar exista nici un motiv pentru a crea mecanismul de sprijin al UE, chiar dacă ne lipsesc 1.5 miliarde de metri cubi de gaz. Într-adevăr, la scara acestei zone geografice ar trebui o reducere de aproximativ 7 miliarde de metri cubi pentru a declanşa urgenţa comunitară. Mai mult, ajutorul ar trebui să fie asigurat la nivel regional, şi deci să provină dintr-o ţară vecină. Iar în zona noastră, numai Germania ar avea o astfel de posibilitate.

După o primă lectură în Parlament -probabil în mai – regulamentul va trebui să fie aprobat de către Consiliu, de la care ne putem aştepta la noi amendamente. Este probabil că ţările care nu au probleme cu aprovizionarea cu gaz şi nu au fost afectate de recentele crize ale gazului nu vor susţine ideea unei solidarităţi energetice europene. În plus, pentru majoritatea ţărilor din UE, securitatea energetică a Europei este asimilată cu conducta Nord Stream construită în comun de germani şi ruşi, la care se vor alătura în curând francezii.

Grupul de la Visegrad

Strângem rândurile pentru a ne sustrage Moscovei

În faţa supremaţiei franco-germane asupra procesului de decizie al Uniunii, mai ales în domeniul energiei, ţările membre ale grupului de la Visegrad (Polonia, Republica cehă, Slovacia, Ungaria) îşi reînnoiesc legăturile, scrie The Economist. Dependenţa lor faţă de gazul şi petrolul rusesc le-a împins spre stabilirea unei serii de interconexiuni nord-sud gazoducturilor care traversează ţările lor din est în vest, legând astfel pe de o parte Ungaria cu România şi Croaţia, şi de altă parte Polonia cu Croaţia. Gazoductul Nabucco, care trebuie să facă legătura între zăcămintele din Marea Caspiană şi Europa trecând prin Turcia, ar trebui să completeze reţeaua, explică revista. "Grupul susţine de altfel necesitatea unei regulamentări europene asupra asistanţei mutuale în timpul crizelor energetice", potrivit The Economist, dar, adaugă el, "rămân de rezolvat câteva mari obstacole: unul dintre ele este Rusia, care îşi intensifică cooperarea cu companii energetice prietene în Franţa, Germania şi Italia […] şi care susţine proiectul de gazoduct South Stream", concurent al Nabucco. Principalul obstacol este totuşi domestic, conchide revista, potrivit căreia "concurenţa crescută pe care o aduc interconexiunile minează partea de piaţă a companiilor eneregtice obişnuite cu confortabilele monopoluri naţionale. Guvernele din Visegrad pot să se plângă de europenii din Vest, dar au mult de lucru şi în ceea ce îi priveşte".

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect