Planing familial

Mai puţini copii, mai puţin CO2

Publicat pe 19 noiembrie 2009 la 12:18

Cover

Trebuie să ajutăm femeile să facă mai puţini copii pentru a lupta împotriva pericolului climatic„. Acesta este, potrivit Le Monde, mesajul principal al raportului 2009 al Fondului Naţiunilor Unite pentru populaţie (FNUAP), potrivit căruia „natalitatea în creştere a ţărilor în curs de dezvoltare este unul dintre principalele motoare ale încălzirii climatice ca şi unul dintre principalele sale riscuri„.

La trei săptămâni de la sommit-ul de la Copenhaga (COP15) şi în timp ce planingul familial bate pasul pe loc în regiunile cele mai sărace, FNUAP încearcă astfel să impună în dezbateri o problemă demografică care a fost absentă până acum din negocierile internaţionale. Pe această temă, notează Le Monde, „un recent studiu citat de FNUAP conchide că un dolar investit în planingul familial şi în educarea fetelor reduce emisiile de gaz cu efect de seră cel puţin la fel cât un dolar cheltuit în energia eoliană„.

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect