Marea Britanie

Marea Britanie îşi linge rănile

Publicat pe 11 august 2011 la 13:45

Cover

Societatea noastră bolnavă”, titrează The Daily Telegraph, scriind despre consecinţele revoltelor din capitala britanică şi din toată ţara. În timp ce primul ministru a condamnat “maladia” din unele părţi ale societăţii britanice, ziarul de dreapta arată că poliţia şi tribunalele se ocupă de vreo 800 de persoane arestate în timpul revoltelor. Printre ele se găsesc asistenţi universitari, studenţi, o elevă de liceu şi un băiat de 11 ani, a cărui apariţia l-a lăsat pe judecător “nedumerit”. “Nici nu pot să reţin pe cineva care are sub 12 ani,” a spus el.

În Birmingham, între timp, continuă The Telegraph, tatăl unui bărbat ucis în timp ce îşi apăra proprietatea în timpul revoltelor, a făcut apel la calm. “Negri, asiatici, albi – trăim cu toţii în aceeaşi comunitate,” a spus Tariq Jahan. “De ce trebuie să ne ucidem între noi. Faceţi un pas în faţă dacă vreţi să vă pierdeţi copiii. Altfel, plecaţi acasă.

Răsculaţii “nu sunt protestatari”, aflăm din editorialul ziarului, “sunt jefuitori, vandali şi hoţi.” Lecţiile sociale pot aştepta: acum aveam nevoie “de restaurarea ordinii pe străzile noastre”. Dar este exact ceea ce au făcut turcii, polonezii, kurzii şi cei care urmează sikhismul, care au rezistat răsculaţilor din întreaga Mare Britanie, notează un comentator. Emigranţii din Marea Britanie “au arătat nu numai că respectă legea ca şi anglo-saxonii, dar că au devenit chiar un exemplu”.

Newsletter în limba română
Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect