Moartea la cerere, o dezbatere europeană

Numeroşi europeni caută în străinătate ajutor pentru a reuşi să-şi pună capăt zilelor, în timp ce din ce în ce mai multe ţări autorizează eutanasia. Dorinţa de a muri este oare mai puternică decât dreptul la viaţă? se intreabă săptămânalul Wprost.

Publicat pe 2 februarie 2011 la 15:31

"Nu mai vreau să trăiesc şi vă cer în consecinţă să acceptaţi examinarea posibilităţii de a mă ajuta să sfârşesc cu viaţa…". Judecătorul Rolf Vogel a auzit nenumărate cereri din partea condamnaţilor, însă niciodată o cerere de acest gen. Domnul B., un sociolog din Michelsberg în vârstă de 52 de ani, este un asasin. Şi-a omorât soţia. Experţii au confirmat faptul că suferă de schizofrenie. În timpul audienţei, conştient pe deplin, acesta a cerut judecătorului: "Vreau să mor, ajutaţi-mă".

Roger Kusch, fost senator din Hamburg, ar fi îndeplinit cu plăcere această dorinţă. El a perfecţionat chiar un aparat care, după cum ne asigură, "va garanta oricărei persoane o plecare fără durere şi cu demnitate, este suficient să apeşi pe un buton". Problema eutanasiei era până nu demult un subiect tabu în Germania, din cauza semnificaţiei pe care o are moartea industrială practicată în timpul celui de Al Treilea Reich.

O "moarte acceptată social"

În prezent însă, Ordinul federal al medicilor (BÄK) s-a pronunţat clar pentru "mai multă suplețe în regulile" relative la moartea asistată medical. Un doctor german din trei este astăzi gata să intervină pentru a scurta suferinţele bolnavilor în fază terminală care doresc să moară.

Senatorul Kusch, care a apărat această idee în 2006 cu preţul carierei sale politice şi a calităţii de membru al CDU, poate deci să vorbească despre o victorie indirectă. A fondat o asociaţie de interes public, numită "Ajutor pentru a muri", şi admite că a recurs deja la invenţia sa, aranjându-se în acelaşi timp ca să poată părăsi căpătâiul bolnavului în momentul decisiv pentru a evita consecinţele penale ale gestului. Clienţii lui Kusch primesc deci singuri doza lor mortală de clorură de potasiu, prin injecţie automatică.

Problema asistenţei medicale pentru a muri a bolnavilor în fază terminală şi a persoanelor în vârstă a fost deja abordată cu câţiva ani în urmă, de către Karsten Vilmar, fost şef al BÄK, care prefera termenul de "moarte acceptată social" celui de "eutanasie". Potrivit actualului şef al BÄK, Jörg-Dietrich Hoppe, este evident că medicii nu pot fi condamnaţi sau acuzaţi de conduită contrară eticii pentru ajutorul dat la sinucidere.

Hoppe îndepărtează participarea activă a medicilor în actul de dare a morţii, însă lansează un apel pentru legalizarea rolului lor ca şi sfătuitor al persoanelor sătule de viaţă şi ca presciptori ai mijloacelor medicale potrivite. O asemenea asistenţă ţine, potrivit lui, "doar de conştinţa medicală". Punctul său de vedere este împărtăşit de aproximativ 74% din germani, care doresc un ajutor activ din partea profesioniştilor sănătăţii în eutanasie.

Pentru şeful german al Caritas, Peter Neher, asistenţa medicilor pentru moarte, chiar dacă rămâne pasivă, nu este acceptabilă. Diplomaţii şcolii de medicină nu depun jurământul lui Hipocrate pentru a ucide, argumentează Neher. Opozanţii eutanasiei asigură, pe de altă parte, că dorinţa de a-şi da moartea este unul din simptomele pasagere ale depresiei, care pot fi îngrijite, astfel încât chiar persoanele grav handicapate, dar luate corect în îngrijire, regăsesc dorinţa de a trăi.

"Turismul" sinuciderii este în plină creştere

Liberalizarea legislaţiei germane privind sinuciderea asistată rămâne o problemă de timp, dată fiind importanţa opiniilor în favoarea sa care există în mediile medicale şi judiciare. Aceasta cu atât mai mult cu cât "turismul" european al sinuciderii este în plină creştere.

Sir Edward Downes era şef de orchestră la BBC. Soţia sa, Lady Joan Downes, cu unsprezece ani mai tânără, fusese dansatoare de balet. La 85 de ani, el îşi pierduse vederea şi auzitul; ea dezvoltase un cancer. Eutanasia fiind interzisă în Marea Britanie, soţii Downes au căutat ajutor la membrii organizaţiei elveţiene Dignitas. Ei au fost de fapt primii clienţi ai lui Ludwig Minelli, avocat şi fondator al organizaţiei.

Voluntarii morţii asistate sunt aşteptaţi înr-o vilă pe malul pitorescului lac Pfäffikon. Chiar dacă preţul serviciului nu este deloc neglijabil (6 400 de euro, cu tot cu incinerare), cererea a depăşit rapid capacităţile tehnice ale "întreprinzătorului".

În Elveţia eutanasia este legală. În caz de control, cei care o implementează trebuie totuşi să demonstreze, cu dovada unei înregistrări video, că persoanele în cauză şi-au dat ele singure moartea. Majoritatea cetăţenilor elveţieni acceptă ajutorul la moarte, dar există şi cei care nu doresc ca peisajul acestei ţări să se transforme în defilare neîntreruptă de cortegii funebre venite din toată Europa.

Totuşi, ultimii detractori au pierdut bătălia cu comerţul cu moartea. În condiţiile unei cereri constante în creştere pentru acest tip de servicii, legislatorii şi cei care au puterea de a decide sunt din ce în ce mai constrânşi la concesii.

Cu legislaţia sa în vigoare deja de zece ani, Olanda a fost precursoarea eutanasiei în Europa. Numărul persoanelor care mor la cerere în ţările Benelux este astăzi estimat între 3 000 şi 4 000 pe an. În Luxemburg, pentru a legaliza moartea asistată, a fost modificată constituţia. Aproape toate celelalte ţări din Europa Occidentală tolerează asistenţa pasivă la moarte.

Din Olanda

O clinică pentru crepusculul vieţii

Potrivit unui studiu al NVVE, Asociaţia pentru sfârşitul voluntar de viaţă, "Olanda este gata pentru o clinică pentru sfârşitul de viaţă", informează De Volkskrant. Ea ar fi destinată cu precădere persoanelor care ar vrea să beneficieze de eutanasie, dar care nu dispun de un medic predispus să o practice. Potrivit NVVE, "din cauza necunoaşterii legislaţiei [în vigoare] şi de frică pentru consecinţele juridice", numeroşi medici refuză să practice eutanasia. Ziarul citează exemplul unei persoane care povesteşte că a găsit cu greutate un generalist pentru a răspunde dorinţei de a muri exprimate de mama sa, bolnavă de Alzheimer.

El notează şi faptul că mulţi medici se tem să nu devină "Doctorul Moarte". Dacă proiectul NVVE va găsi ecou, totuşi nimic nu s-a decis încă, adaugă De Volkskrant, chiar dacă proiectul a avut meritul de a relansa dezbaterea asupra morţii voluntare. Asociaţia de medici KNMG consideră de exemplu că "o decizie ponderată asupra morţii necesită o anume largheţe de spirit, unde eutanasia nu ar fi percepută ca fiind singura soluţie posibilă". În ceea ce îl priveşte, cotidianul propune mai degrabă crearea unui "registru de medici care acceptă dorinţa de a sfârşi cu viaţa".

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect