Idei Alegeri europene 2014

Nu va exista un val anti-UE

Contrar celor afirmate de majoritatea observatorilor, partidele eurosceptice nu ar trebui să aibă un mare câştig de cauză în timpul scrutinului european din luna mai 2014, cred experţii. Însă această veste nu schimbă cu nimic percepţia pe care europenii, dezamăgiţi, o au, faţă de un Parlament considerat a fi foarte departe de problemele lor.

Publicat pe 12 decembrie 2013 la 17:30

"Tot scriind lucruri oribile, acestea devin în cele din urmă aievea". În aceste vremuri tulburi, am fi tentaţi să aplicăm Europei replica lui Michel Simon, autor sub pseudonim de romane poliţiste, care se teme de a fi asasinat în “Drôle de drame”. Tot cobind despre Europa, relele vor deveni în cele din urmă aievea. "Dacă ne este ruşine de Europa, extremiştii vor prevala", avertizează comisarul european Michel Barnier. "Ce-i mai rău, pentru Europa, este tăcerea, înaintarea cu capul plecat".
Cu şase luni înainte de alegerile europene, nu trebuie să ne lăsăm intimidaţi de Marine Le Pen, care trâmbiţează că partidul ei va ieşi primul la alegeri. Din Franţa, poate. Din Europa, cu siguranţă nu, potrivit preşedintelui Parlamentului European, Martin Schulz, care îşi face şi-şi reface socotelile.
Extremiştii de dreapta ar ajunge la 90 de membri. Dar şi aşa, sunt divizaţi: eurofobii englezi din UKIP, aliaţi cu agrarienii polonezi (30 de locuri), nu doresc să se înhăiteze cu prietenii Marinei Le Pen (40 de locuri), care nu vrea să se încârduiască cu neonaziştii greci din Zorii Aurii sau cu cei din Jobbikul maghiar (20 de locuri). Fiecare cu infrecventabilii săi. În ceea ce priveşte extrema stângă, aceasta ar fi constituită din neînscrişi (15-20 deputaţi) şi prieteni de-ai lui Jean-Luc Mélenchon şi Die Linke (50 de deputaţi). În total, anti-europenii ar trece de la vreo sută la 160 de deputaţi maxim.

Nimic nu e încă decis

Această rezistenţă europeană relativă, într-un hemiciclu de 764 de deputaţi, se explică în parte prin disciplina vechilor dictaturi fasciste: [[nemţii, spaniolii şi portughezii nu votează pentru extreme]]. Pot fi agresivi, precum CSU bavarez, sau naţionalişti regionali, precum spaniolii, dar niciodată în afara cercului partidelor frecventabile. Hai să încetăm cu această delectare nesănătoasă din Strasbourg, de a cobi! În total, pro-europenii - social-democraţi (PSE), verzi, liberali, creştin-democraţi (PPE ) - vor fi cel puţin 530, faţă de 610 actualmente.
Aceste simulări, bazate pe sondaje şi pe ultimele alegeri, dovedesc de asemenea că nimic nu este jucat în ceea ce priveşte polarizarea parlamentului din Strasbourg: PSE câştigă intenţii de vot şi ar ajunge, cu 220 de locuri, pe picior de egalitate cu PPE. Perdanţii sunt verzii (40 faţă de 58) şi liberal-democraţii (între 60 şi 70 faţă de 85 de locuri).
Aici e hiba: Strasbourg riscă să ajungă ca Germania, în mare coaliţie. Această alianţă de nevoie riscă să accentueze ideea că totul este deja jucat în Europa, alimentând un abstenţionism masiv. Căderea pare inexorabilă. Participarea, care era de 62% în 1979, la primele alegeri prin sufragiu universal pentru deputaţii europeni, a scăzut sub pragul de 50% în 1999, şi a ajuns la 42.5% în 2009.
Comportament ciudat al alegătorilor, care votează din ce în ce mai puţin, în timp ce deputaţii europeni au din ce în ce mai multă putere. Odinioară nu aveau decât dreptul de a aproba bugetul neagricol al Europei - altfel spus aproape nicio putere - şi de a vota rezoluţii despre insulele Grenadine, pentru a împrumuta o glumă a lui Jacques Delors. Ei co-decid acum toate legislaţiile europene.

Lipsa de demos

Trei explicaţii pentru această indiferenţă. Parlamentul European se mulţumeşte să aprobe sau să modifice mici detalii ales compromisurilor încheiate între statele membre şi Comisie. Apoi, adevăratele dezbateri sunt naţionale. Şi ultima explicaţie, Parlamentul din Strasbourg nu ar fi un parlament adevărat, fiindcă nu ar reprezenta poporul european. Este ceea ce pretinde Curtea Constituţională din Karlsruhe, explicând că maltezii sunt suprareprezentaţi faţă de germani. Un pic de pudoare, ştiind că hemiciclul este dominat de grasele contingente ale PPE şi PSE!
[[Problema fundamentală este că nu există, cel puţin nu încă, un “demos european”, un popor european]]. Cetăţenii Vechiului Continent nu recunosc legitimitatea unei adunări parlamentare care funcţionează potrivit unor clivaje complexe (stânga-dreapta, nord-sud, membri fondatori-membri noi, etc).
Votul deputaţilor corespunde adeseori unui punct de echilibru european moderat, dar împiedică o înfruntare democratică tradiţională, ceea ce dezorientează populaţiile. La care se adaugă schizofrenia partidelor, care sunt europene la Bruxelles, dar acasă ispitite să aleagă capete de liste care să dea în Europa în timpul campaniei.
[Fostul preşedinte francez] Valéry Giscard d'Estaing a considerat că a făcut o greşeală impunând ca deputaţii europeni să fie aleşi prin sufragiu universal, începând din 1979.
Şi nu se înşeală pe deplin: Parlamentul European este în aer, deconectat de reprezentanţele naţionale, şi nu va reuşi să se salveze de unul singur. Trebuie să fie re-împlântat în glia naţională. În Europa, nu se ştie cum să mai despleteşti instituţiile. Pentru a remedia câte o problemă se adaugă unele noi. Pentru a gestiona politica economică şi monetară a zonei euro, ar putea fi înţelept să se înfiinţeze un congres, reunind deputaţii europeni şi naţionali. Iată o adunare în care cetăţenii ar putea poate să se recunoască.

Newsletter în limba română

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect