Alegeri germane
Die Tageszeitung din 29 septembrie 2009.

O cotitură liberală pentru Europa?

Publicat pe 29 septembrie 2009 la 13:21
Die Tageszeitung din 29 septembrie 2009.

Cover

"Cine se îndreaptă acolo?" pe fond de perspective negre şi galbene pe prima pagină a TAZ. Conservatorii (CDU/CSU) şi liberalii (FDP) germani - care sunt reprezentaţi de aceste culori - vor dirija cel mai mare stat membru al Uniunii Europene. Cu douăzeci şi unu de guverne conservatoare faţă de doar şase socialiste, "schimbarea de la Berlin înseamnă o schimbare pentru Europa", scrie Die Tageszeitung.

Primul punct, piaţa internă: "Ideea că o piaţă fără frontiere este şi o piaţă a muncii în care avem nevoie de norme sociale minimale s-a impus foarte greu. Cu guvernul german, salariul minim nu mai este la ordinea zilei". Energiile alternative trebuie să se aştepte şi ele la o lovitură dură: "Finlanda, Anglia şi Franţa se pregătesc să construiască noi centrale nucleare. Belgia vrea să reanalizeze ieşirea din cercul acestor energii. Ca şi Germania de altfel", remarcă cotidianul berlinez, FDP dorind negocierea unor acorduri suculente pentru industrie pe piaţa emisiilor. În al treilea rând, regularizarea pieţelor financiare: în comparaţie cu omologii săi europeni, FDP nu doreşte prea mult armonizarea regulilor bancare. Doar drepturile civice ar putea profita de noua coaliţie: "FDP vrea să lupte împotriva maniei de a arhiva datele personale", notează TAZ.

Newsletter în limba română
Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect