Un "Parlament suspendat" în faţa donjonurilor din Londra, în 28 aprilie 2010.

O revoluţie foarte britanică

Marea Britanie a votat pentru un "hung parliament"(parlament "blocat"), fără majoritate absolută, respingând Partidul Laburist, fără să se arunce în braţele conservatorilor. Acesta nu este un semn de apatie, ci de mânie faţă de sistemul politic actual, susţine un cronicar în The Times.

Publicat pe 7 mai 2010 la 14:45
Un "Parlament suspendat" în faţa donjonurilor din Londra, în 28 aprilie 2010.

Au stat la coadă să voteze, în toată ţara. În unele locuri, oamenii au aşteptat mai mult de o oră pentru a da verdictul asupra clasei politice; unii chiar nici nu au putut vota înainte de închiderea secţiilor de votare. Ieri, nu a mai existat apatie. Ceea ce a caracterizat aceste alegeri parlamentare a fost mai curând antipatia. Pentru a relua cuvintele lui Tennyson, "Vechea ordine apune, cedând locul celei noi".

David Cameron şi-a asigurat poate cel mai mare număr de scaune în Camera Comunelor, dar în această dimineaţă el nu va fi declarat, în picioare pe treptele de la nr 10 Downing Street : "O nouă eră răsare, nu ?" - cum a făcut Tony Blair în 1997, ultima dată când s-a schimbat partidul la putere. Alegătorii şi-au întors spatele lui Gordon Brown, dar nu s-au aruncat în braţele Conservatorilor, aşa cum făcuseră cu Noul Partid Laburist în urmă cu 13 ani. În schimb, s-au strâns destul de târziu în spatele Conservatorilor, ca nişte adolescenţi ursuzi jenaţi de ideea de a sta alături de părinţii lor.

Nu există un câştigător real

În faţa acestei aprobări cu jumătate de inimă, chiar şi optimistului lider conservator i-ar fi greu să-şi repete sloganul "Lăsaţi soarele să lumineze această zi". Cu un astfel de mandat, nu va fi uşor de a impune măsuri impopulare precum reducerea cheltuielilor publice şi creşterile de impozite, necesare pentru a face faţă deficitului. Laburiştii au pierdut, dar oare au câştigat cu adevărat Conservatorii ?

Newsletter în limba română

Alegerile sunt de obicei articulate în jurul voinţei sau refuzului alegătorilor de a-şi schimba guvernul. În cele prin care tocmai am trecut a fost mai mult vorba despre dorinţa electoratului de a schimba întregul sistem politic. Campania nu s-a limitat la o încleştare între Laburişti, Conservatori şi Liberal-Democraţi, ci mai degrabă între oameni şi clasa politică. Ceea ce alegătorii vor cu adevărat să dispară este "vechea ordine". După scandalul cheltuielilor parlamentarilor, războiul din Irak, declaraţiile demagogice ale purtătorilor de cuvânt şi statisticile cu geometrie variabilă, niciodată încrederea în politicieni nu a fost atât de scăzută, fenomen agravat de comportamentul bancherilor, care, pentru majoritatea oamenilor, fac parte din aceeaşi elită.

Majoritatea alegătorilor şi-au dorit un Parlament suspendat

Un Parlament fără majoritate este rezultatul dorit de mulţi alegători. A fost efectiv o cruce în căsuţa "pentru niciunul dintre cei de mai sus", este un apel pentru un dialog mai cooperativ, mai adult între partide, în ceea ce a fost o alegere anti-politică. Politicienii ar trebui să asculte cu umilinţă şi să înveţe. Aceasta este într-un fel o revoluţie foarte britanică.

Electoratul pedepseşte politicienii forţându-i să aştepte - mulţi dintre ei s-au decis doar în cabina de vot. Liderii au trebuit să se lupte pentru fiecare vot, şi să lucreze toată noaptea, ca această femeie de serviciu de la Ministerul de Finanţe a cărei fiică plânsese în faţa lui Gordon Brown în ultimele zile ale campaniei.

Dezbaterile televizate au schimbat echilibrul de putere, forţându-i pe cei trei candidaţi la postul de prim-ministru să stea drepţi în faţa alegătorilor. Potrivit unui strateg Laburist, "oamenii s-au interesat cu adevărat de această campanie. Li s-a prezentat o alternativă pentru schimbare - Clegg si Cameron - dar ceea ce au vrut a fost o schimbare a sistemului politic". Nick Clegg a profitat de un impuls, deoarece a fost văzut ca un outsider politic, dar familiaritatea provoacă dispreţ. Cu cât mai mult l-au văzut alegătorii, cu atât mai mult li s-a părut la fel ca toţi ceilalţi. Liberal-Democraţii nu par a fi reuşit să facă impresia pe care au sperat-o.

Vechea ordine a murit, dar avem o nouă ordine?

Şi totuşi, vechea ordine apune încetul cu încetul, erodată de scandaluri şi de decesul loialităţilor de clasă faţă de partidele tribale. Schimbarea sistemului de vot ar trebui să fie şi mai probabilă, când oamenii vor constata cu stupoare diferenţa dintre voturile exprimate şi scaunele câştigate de fiecare partid. Scrutinul majoritar cu un tur este mort. Însă acum Laburiştii sunt în pericol de a arăta că pun interesul partidului înainte de dorinţele alegătorilor. Se va crea o controversă uriaşă dacă domnul Brown - un om care nu a fost ales lider Laburist şi acum a fost fără menajamente respins de electorat - încearcă să se menţină la putere deşi a obţinut mai puţine scaune decât David Cameron. Cei din jurul lui, totuşi, par hotărâţi să încerce. Pericolul este de a vedea această perioadă critică în politică dominată de schimburi pe sub mese, exact ce detestă alegătorii.

Lumea s-a schimbat dramatic în ultimii 36 de ani. Acum, toată lumea îşi vorbeşte prin telefon mobil, totul este pe Twitter, canalele de ştiri non-stop ar cere răspunsuri imediate şi pieţele ar interzice discuţiile să dureze mai multe zile. Dar ceea ce s-a schimbat cel mai mult este punctul de vedere al alegătorilor faţă de cei care exersează puterea. Oricare ar fi convenţiile constituţionale, aritmetica parlamentară şi ambiţiile partidelor spun: deferenţa este moartă. Vechea ordine se schimbă. Asta este ceea ce politicienii din toate partidele trebuie să reţină mai presus de orice din acest rezultat electoral.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect