Alegeți o limbă
Începe să devină un obicei. La un an după ce a stârnit proteste pentru o lege care creştea controlul puterilor asupra mass-mediei, guvernul maghiar al lui Viktor Orbán a suscitat din nou controverse în Europa. În cauză, intrarea în vigoare a noii Constituţii a ţării, care intervine într-un moment în care executivul modifică statutul Băncii Centrale şi reformează sistemul electoral, şi în care un post de radio al opoziţiei este privat de frecvenţa sa.
Ca şi cu un an în urmă, în timp ce voci din ce în ce mai numeroase cer sancţiuni împotriva derivei autoritare a lui Viktor Orbán, liderii UE se abţin să adopte o poziţie, Comisia "ia în considerare" situaţia şi doar câţiva euro-deputaţi cer o reacţie din partea Uniunii Europene.
Cu toate acestea, trebuie oare sancţionată Ungaria aşa cum fusese Austria în 2000, atunci când extrema dreaptă a lui Jörg Haider intrase în guvern? La vremea respectivă, cei paisprezece parteneri ai Vienei au întrerupt orice contact bilateral şi şi-au încetat orice sprijin faţă de candidaţii austrieci pentru poziţiile în cadrul organizaţiilor internaţionale. Dar aceste măsuri au fost ridicate după nouă luni, fără ca Wolfgang Schüssel, cancelarul austriac, să fi cedat presiunilor. Iar extrema dreaptă austriacă a rămas în guvern până în 2007.
Ungaria reprezintă o problemă spinoasă. În multe privinţe, sistemul care este pe cale de a se instala - trebuie să fie numit astfel pachetul de măsuri menite a favoriza puterea Fidesz-ului, partidul lui Orbán - se ciocneşte cap în cap cu valorile care stau la baza proiectului european. Slăbirea organizată a tuturor contra-puterilor, apropierea de Jobbik, un partid de extrema-dreaptă care îşi are propria sa miliţie, sau exacerbarea naţionalismului în rândul minorităţilor maghiare din alte ţări ale UE sunt motive suficiente pentru a pune la punct Budapesta.
În schimb, nu trebuie confundat respectul unor valori şi conformismul faţă de un consens. Mai multe elemente din programul lui Viktor Orbán pot fi contestate, condamnate sau combătute, dar ele se încadrează într-o gamă de poziţii politice care se regăsesc în toate ţările europene. Dorinţa de a menţine controlul politic asupra politicii monetare, de exemplu, nu este prerogativa Fidesz-ului, iar rolul băncii centrale este în centrul discuţiilor din jurul crizei din zona euro. Referinţa la Dumnezeu în Constituţie, refuzul căsătoriilor între homosexuali sau posibilitatea de a restrânge dreptul la avort sunt poziţii conservatoare, dar ele se pot regăsi de exemplu în Grecia pentru prima, în Franţa (printre altele) pentru a doua, în Irlanda, Malta sau Polonia pentru cea de-a treia.
Dacă Europa doreşte să menţină Ungaria lui Orbán între hotarele democraţiei europene, ea nu trebuie să greşească ţinta sau metoda, cu riscul de a fi târâtă între două procese periculoase. Primul ar fi de a sancţiona Budapesta cu discursuri mari şi apoi a fi nevoită să dea înapoi, cum a fost cazul în faţa Austriei, sau de a fi silită să angajeze un proces nesigur de excludere. Al doilea ar fi de a instaura un sistem cu mai multe viteze pedepsind Ungaria pentru poziţiile politice ale guvernului său în timp ce alte state sunt la fel de susceptibile de a fi arătate cu degetul. Oricât de reacţionară ar fi fost, Polonia fraţilor Kaczyński nu a fost niciodată scoasă pe tuşa UE.
Faptul că Ungaria este o insulă culturală şi lingvistică în mijlocul Europei consolidează dialectica periculoasă între tendinţele ei de a se considera ca o cetate asediată şi neînţelegerea vecinilor ei care nu cunosc toţi termenii de-zbaterilor sale interne. Un motiv în plus pentru ca Europa să fie vigilentă şi fermă pe principiile sale, dar clară şi pertinentă în acţiunile sale.
