Orientul Mijlociu

Paris vrea UE la masa de negocieri

Publicat pe 28 septembrie 2010 la 10:19

Cover

Sarkozy vrea ca Europa să participe la negocieri„, scrie Le Figaro pe prima sa pagină. Şeful francez de Stat, care îl primea în 27 septembrie pe preşedintele palestinian Mahmoud Abbas, doreşte o schimbare de „metodă” în discuţiile care se poartă între israelieni şi palestinieni. El a cerut mai ales o participare activă a UE ca şi a Uniunii pentru Mediterana , „care este afectată de acest conflict”. „Principal distributor de fonduri în procesele de pace, Europa este ţinută deoparte cu obstinenţă. Totuşi, ea este mereu prezentă atunci când este vorba de semnat cecuri„, scrie editorialistul cotidianului. „Fără cele 300 de milioane de euro vărsate anual, Autoritatea palestiniană nu ar mai exista şi nu ar mai fi decât Hamasul la masa discuţiilor„.

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect