Drept de azil

Primirea refugiaților nu mai funcționează

Publicat pe 28 octombrie 2010 la 14:50

"Violarea interzicerii torturii, oprirea expulzării", titrează Die Presse după decizia Curţii Constituţionale austriece de a opri retrimiterea în Grecia a unei familii de refugiaţi afgani. Grecia, care este depăşită şi nu poate face faţă cererilor de azil, nu poate fi considerată ca "o ţară sigură", a hotărât Curtea. Această decizie este o premieră în Austria, dar ea fost deja luată în alte ţări europene, remarcă Der Standard. "Marea Britanie face acest lucru. Olanda la fel. Belgia, Norvegia şi Danemarca, şi ele. Cele cinci ţări membre ale Consiliului Europei au dat curs cererii Curţii Europene a drepturilor omului şi refuză să se supună regulamentului Dublin II, conform căruia o persoană care cere azil politic trebuie să aştepte până la soluţionarea dosarului în ţara prin care a intrat în Uniunea Europeană", scrie cotidianul vienez.

În Grecia, sistemul de azil s-a prăbuşit, afirmă un specialist în drepturile omului de la ONU. Indiferent de vârstă, refugiaţii riscă să petreacă 6 luni după gratii. Condiţiile din lagăre sunt inumane şi prezintă un risc mortal. Sistemul judiciar este suprasolicitat şi forţează refugiaţii să îşi aştepte rândul luni întregi. "Criza azilului în Grecia devine o încercare pentru UE", notează Der Standard. Iar cei Douăzeci şi şapte trebuie să găsească un mecanism pentru "umanizarea" sistemului Dublin II.

În Germania, Curtea Constituţională a început, din 28 octombrie, să analizeze dacă Berlinul are dreptul să retrimită refugiaţii automatic şi fără un studiu detaliat al dosarelor, în alte state ale UE. Decizia finală este aşteptată în 2011. Din 2009, Curtea de la Karlsruhe a suspendat 13 cazuri de expulzare spre Grecia şi alte 300 de cazuri au fost oprite de mai multe Curţi administrative germane.

Newsletter în limba română
Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect