Știri Partenariat Estic
“Părinţii” Parteneriatului Estic, Carl Bildt (stânga) și Radosław Sikorski

Privat de “părinţi”, obligat la dispariţie

Odată cu ieşirea din scenă a arhitecţilor Partenariatului Estic, miniştrii de Afaceri externe suedez, Carl Bildt, şi polonez, Radosław Sikorski, cel mai important proiect al UE în Europa orientală este destinat dispariţiei.

Publicat pe 31 octombrie 2014 la 14:17
MSZ  | “Părinţii” Parteneriatului Estic, Carl Bildt (stânga) și Radosław Sikorski

“Pe hârtie, Parteneriatul Estic va mai su­praviețui ceva timp. De altfel, viitorul sum­mit este deja fixat, fiind prevăzut să aibă loc la Riga, în vara lui 2015. Numai că fără strălucirea și ghidajul fon­datorilor proiectului, Carl Bildt și Radosław Sikorski, cel mai probabil barca Par­teneriatului Estic va lu­neca haotic pe valuri, fără cârmă și busolă”. Într-un articol publicat în Revista 22, redactorul şef al acestei publicaţii, analistul Armand Goşu, deplânge lenta decădere a unui proiect care se anunţa vizionar.
“După războiul ruso-geor­gian din august 2008, care a surprins Occidentul ne­pregătit, Polonia și Suedia, prin Radosław Sikorski și Carl Bildt, au for­­mulat un răspuns de soft power la politica ru­sească de consolidare a in­fluenței în fostul spațiu so­vietic. Răs­punsul UE poartă nu­mele de Parteneriatul Es­­tic, proiect ce a fost lansat oficial la sum­mit-ul de la Praga, din mai 2009, după ce a fost aprobat de șefii de stat și de guvern din UE la Consiliul din decembrie 2008. Parteneriatul Estic a salvat de la aban­do­nare şase foste republici sovietice, trei din Europa de Est (Belarus, Ucraina și Re­pu­blica Moldova) și trei din Transcaucazia (Georgia, Armenia și Azerbaidjan)”, crede astfel autorul analizei.
“Par­te­neriatul a venit la momentul potrivit, ofe­rind o șansă acestor popoare și întreținând dorința, aproape mistică, de a se apropia de Occident și de a limita influența ru­sească. Parteneriatul Estic a fost colacul de salvare de care s-au agățat opoziția po­litică din țările respective, societatea ci­vilă, noile generații, în tentativa de a sal­va instituții democratice, de a limita ex­cesele autocraților de la Minsk, Erevan sau Baku”.

Citiți articolul integral în Revista 22.

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect