Proastă aniversare

Publicat pe 15 martie 2013 la 14:13

În acest 15 martie se împlinesc exact doi ani de când a început contestaţia împotriva regimului sirian al lui Bashar al-Assad. De atunci, ceea ce începuse ca un nou episod al „primăverii arabe” s-a transformat într-un război civil care a făcut deja mai mult de 70 000 de victime
Iar Europa tot nu a reuşit să adopte o poziţie comună. Ea a reuşit, evident, să impună încă din mai 2011 un embargo comercial (care include şi vânzarea de arme), ca şi sancţiuni vizând personalităţile regimului – sancţiuni care au fost întărite între timp. Însă este vorba despre un compromis bazic, căci poziţiile statelor membre sunt foarte diferite. Iar cererile repetate adresate Damasului, de a începe negocieri cu reprezentanţii Armatei libere siriene (ASL) nu au avut niciun efect, nu mai mult decât cele adresate Moscovei, de a înceta să-l susţină pe preşedintele sirian din punct de vedere politic şi militar.
Pentru motive strategice şi diplomatice, un angajament militar terestru al UE este cu totul exclus. Pe teren, întocmai, situaţia pare a fi blocată, niciuna din părţile beligerante nefiind în măsură să obţină o victorie definitivă, în timp ce regimul, care continuă să primească arme din Iran şi din Rusia, ştie că timpul este aliatul său. Iar masacrul civililor continuă.
În acest context, dacă Europa doreşte ca situaţa să evolueze în favoarea rebelilor – pe care nenumărate ţări i-au recunoscut ca alcătuind guvernul legitim al Siriei – , ca regimul să fie obligat să negocieze cu ASL, ea trebuie să modifice atunci raportul de forţe în favoarea acesteia din urmă. Însă pentru aceasta, ea va trebui să oprească embargoul asupra livrărilor de arme, aşa cum au cerut, în premieră în acest 14 martie, primul ministru britanic şi preşedintele francez.
Au fost deja adoptate discret unele „relaxări” unilaterale, însă mai multe ţări din Nord, începând cu Germania, se opun unei ridicări totale a embargoului. Ele se tem într-adevăr, aşa cum aminteşte Le Monde, ca „armele livrate eventual să nu cadă în mâinile grupurilor jihadiste, susceptibile de a le utiliza împotriva minorităţilor legate de regim, sau chiar împotriva intereselor ocidentale din ţările limitate Siriei”.
Totuşi, se pare că ceva ceva începe să se mişte: la capătul Consiliului European din 14-15 martie, conducătorii UE au cerut miniştrilor Afacerilor Externe să reexamineze la sfârşitul lunii martie embargoul asupra armelor pentru rebeli. Londra doreşte ca aceştia să adopte o poziţie comună pentru ridicarea sa, însă Berlin şi-a reafirmat opoziţia. În faţa unui nou blocaj, Paris şi Londra vor reedita oare schema libiană încercând să preia singuri (iarăşi) iniţiativa? Acest gest ar putea duce la schimbarea cu 180 de grade a situaţiei din Siria, dar ar da şi un nouă lovitură la ceea ce mai rămâne din diplomaţia europeană.

Categorii

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!