Alegeți o limbă
Motivele care l-au împins pe Ştefan Petruţ să părăsească România pentru a veni să lucreze în Germania sunt simple: "Banii". Bărbatul împlinit, cu un chip cumsecade, care nu lasă să se întrevadă nimic din cei treizeci ani de trudă la tăiat carne în abatoare, nu ascunde acest fapt. El ducea o lipsă cruntă de bani în Buzău, oraşul său natal, situat la 100 km de Bucureşti.
Aşadar, în 2008, când prietenul său Nicolae i-a vorbit despre această muncă de ecarisor în Saxonia Inferioară, în Essen-Oldenburg, plătită 1600 de euro pe lună, "i-am spus da. Vin". Câteva zile mai târziu, Ştefan, patruzeci şi şase de ani la vremea aceea, lasă în urmă un fiu deja mare, dar o ia cu el pe nevastă-sa, Luminiţa, croitoreasă. Ea îşi lasă îndeletnicirea în cusătorie pentru a se converti la hăcuirea de dobitoace. De la patru după-amiaza până la două dimineaţa, cu pauze cu tot. Afacerea este prea frumoasă. La început, totul merge bine. În afară poate de acest apartament modest într-o casă din cărămidă din Quakenbrück, la zece kilometri de abator, pe care Ştefan şi Luminiţa trebuie să-l împartă cu alte două cupluri. Cu o singură baie şi cu un singur veceu pentru toată lumea. Acestea pentru 175 de euro pe persoană şi pe lună plătiţi "patronului". Acelaşi care conduce abatorul.
Exploatare
Dar, după câteva luni, întreprinderea îşi schimbă modul de funcţionare. S-a terminat cu salariul fix, acum Ştefan şi soţia sa sunt plătiţi la bucată: 1.31 centime (0.0131 euro) per porc tăiat pentru el, 0.98 centime pentru ea. Solid şi obişnuit cu munca grea, Ştefan poate face 700 de animale pe oră, deci câştigă ceva peste 9 euro pe oră. Luminiţa în schimb nu ţine cadenţa. Mai rău, după câteva zile, se termină şi porcii. Danish Crown, un mare industriaş al cărnii care cumpăra de la abatorul lui Ştefan, vrea să lucreze cu un alt subcontractant, mai ieftin.
"Plus de cochons, plus d'argent", explică Ştefan într-o franceză învăţată la şcoală. El şi soţia sa supravieţuiesc atunci cu 500 de euro lunar. Şi apoi, nimic. Abatorul face faliment. Cei doi rămân fără muncă fără a mai primi cei peste 5 000 de euro care li se mai datorau.
În Saxonia Inferioară, cazul acestor români este doar un exemplu, printre multe altele, de exploatare a muncitorilor străini care nu-şi cunosc drepturile, şi care sunt adeseori menţinuţi în mod deliberat în această ignoranţă. De un an încoace, presa locală publică poveşti mai mult sau mai puţin sordide culese din "centura de abatoare" a Germaniei, campioana europeană a exporturilor de carne.
De-a lungul anilor, naţionalităţile "invitate" se schimbă, dar scenariul rămâne acelaşi. [[Un salariu de nimica, uneori de doi-trei euro pe oră]] şi condiţii de cazare indecente. "Acum câteva săptămâni, am fost alertat de un spaniol, folosit într-o întreprindere de prelucrare a cărnii de pasăre, care nu-şi primise salariul. Am descoperit că el şi şaptezeci alţi spanioli trăiau într-un restaurant părăsit, un spaţiu de 180 de metri pătraţi", povesteşte Matthias Brümmer, responsabil regional al sindicatului sectorului alimentar NGG.
Şomaj cu picătura
"Nu am văzut încă greci. Dar industria caută şi găseşte întotdeauna ceea ce vrea acolo unde sărăcia este cea mai cruntă", spune acesta cu dezgust. "[[Aceşti industriaşi se laudă acum că animalele sunt tratate cu grijă, dar îşi tratează angajaţii ca pe nişte animale!]]"
În Germania, nu este impus niciun salariu minim în industria cărnii. Pe deasupra, în timpul guvernului lui Gerhard Schröder (SPD), a fost introdusă o clauză permiţând unui angajator german să "închirieze" mână de lucru de la întreprinderi străine, de exemplu româneşti sau bulgăreşti. În acest cadru, angajaţii sunt supuşi dreptului muncii din ţara lor de origine, adeseori mai puţin constrângător. Autorizând industriaşii să folosească mână de lucru ieftină, Saxonia Inferioară a devenit un magnet pentru multinaţionalele sectorului cărnii. Danish Crown, dar şi olandezul Vion sunt astfel reprezentaţi alături de companiile germane Tonnies, Westfleisch, şi altele.
Rezultat, în această regiune agricolă, şomajul este foarte scăzut (6.5% în luna august potrivit agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă), şi în ciuda automatizării meseriei, industria numără încă 142 000 de persoane, fie peste 200 000 punând la socoteală aceşti lucrători "închiriaţi", spune dl Brümmer. "Astăzi, dacă Germania s-ar opri din producţia de carne, Europa ar fi înfometată", glumeşte dânsul.
Dar pentru el, ca şi pentru mulţi germani, acest rezultat nu reprezintă nicidecum un succes. "Mi-e ruşine. Când călătoresc în străinătate şi sunt întrebat despre subiect, sunt incapabil să justific", mărturiseşte Alexander Herzog-Stein, specialist al pieţei muncii pe lângă Institutul IMK, apropiat de sindicate.
Şi apoi, după carne va veni lupta pentru angajaţii sectorului hotelier, restauraţiei şi al frizerilor, ai căror salarii, se spune, nu depăşesc 2-3 euro pe oră...
