Războiul din Afganistan dezbină Parlamentul

Publicat pe 18 octombrie 2010 la 10:05

Cover

"Moartea nu schimbă strategia suedeză în Afganistan" publică Svenska Dagbladet în urma anunţului, pe 16 octombrie, a decesului celui de-al cincilea soldat suedez din 2001 şi până acum. Şi totuşi, la Stockholm, acest eveniment este "un apel la uniune naţională" în Parlament, consideră cotidianul, pentru că în Suedia, decizia de a trimite soldaţi într-un conflict în străinătate a fost întotdeauna luată prin consens între social-democraţi şi partidul conservator şi cel centrist. Dar astăzi, pentru prima dată, Parlamentul este divizat. Guvernul doreşte să prelungească mandatul celor 500 de soldaţi trimişi în Afganistan, pe când social-democraţii şi Vezii cer retragerea lor. Şi intrarea în Parlament a partidului de extremă dreapta, Democraţii din Suedia, al cărui vot poate înclina balanţa, complică şi mai mult situaţia.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!