Știri Criza datoriei publice

Să ne ferim de salvatorii euro

Dacă vrem să salvăm proiectul european, atunci este momentul să ne ridicăm împotriva proiectelor cancelarului Merkel și ale președintelui Sarkozy care promovează o uniune nu tocmai democratică, axată pe competivitate fiscală și dumping social, scrie un jurnalist german.

Publicat pe 5 octombrie 2011 la 14:28

Marile crize ale capitalismului, spunea recent marele sociolog şi istoric Jürgen Kocka, au iniţiat de multe ori reforme profunde ale capitalismului însuşi. Acest lucru ar putea constitui o speranţă, dar în acelaşi timp reprezintă şi un avertisment: dacă criza euro oferă vreo şansă de a genera orice fel de “efecte productive”, atunci această şansă trebuie folosită fără întârziere.

Crizele precedente au deschis calea spre schimbări structurale sau, cel puţin, le-a accelerat. Crizele au creat instituţionalizarea regulamentelor statului, bunăstarea lui, şi, nu în ultimul rând, paradigma teoriei economice keynesiană radicale, care a dominat timp îndelungat. Aceasta este în mod esenţial ceea ce s-a întâmplat. Oricum, eventualele “efecte productive” au ajuns din nou în mâinile marilor interese. Aceleaşi efecte productive sunt puse la zid într-o Germanie condusă de coaliţia social democraţilor cu ecologiştii, care a liberalizat tot ceea ce odată fusese controlat şi care a anulat regula deja implementată a reîmpărţirii bunăstării; aceasta ar fi o justificare pentru actualul şir de prăbuşiri şi eşecuri.

Oare putem învăţa ceva din criza datoriilor din Europa? La prima privire – se pare că nu. Din ceea ce este oferit publicului larg îngrijorat de situaţia actuală, nu există nicio legătură între managementul crizei şi “efectele productive”. În ciuda rezultatelor “burselor”, în efortul de a salva euro, guvernele se implică doar favorizându-i pe cei puternici. În loc să combată cauzele crizei economice şi politice, guvernele expun aceste cauze ca fiind soluţii fiabile. Ceea ce rămâne statelor este, încă din 2008, să poarte povara unei crize financiare private. De asemenea, ele au împovărat bugetele publice cu costul implementării bunăstării particulare, în loc să prescrie o altă reţetă pentru vindecarea bolii numite “criza statului”.

Dacă va cădea euro…

Principul german al “frânării datoriilor” s-a răspândit în întreaga Europă, în acelaşi timp cu criza. Oare se datorează acest lucru virtuţilor faimoasei şi eficientei gospodine şvabe? Chiar deloc! “Ceea ce nu trebuie să facem”, spune cancelarul Merkel, “este să distrugem încrederea investitorilor pe parcursul acestei crize”. Această frază ne arată clar unde şi către cine se îndreaptă loialitatea sa. De asemenea, ilustrează la ce s-a redus dezbaterea europeană: o discuţie despre economisirea banilor, despre împiedicarea revendicărilor de bunuri, despre înfrânarea competitivităţii.

Newsletter în limba română

Oricând cineva solicită mai multă “pasiune pentru Europa”, reacţia se reduce la aplicarea de sancţiuni pentru instaurarea disciplinei bugetare, reguli noi pentru onorarea obligaţiunilor şi altele asemenea. Mai mult, nu se pot ascunde neînţelegerile motivate politic ale coaliţiei în ceea ce priveşte politica europeană. Ce vor salva deputaţii europeni? Nu se poate spune încă dacă în viitor acest parlament se va implica sau nu în decizii legate de salvarea euro.

Dacă euro cade, Europa se va prăbuşi şi ea”, a declarat cancelarul german şi cu aceasta a lansat lumii ameninţarea care va avea acelaşi impact atât asupra membrilor parlamentului cât şi asupra micilor întreprinzători şi celor care primesc ajutor social, muncitorilor şi studenţilor, doctorilor şi artiştilor, pensionarilor şi casnicelor.

Dar această afirmaţie reprezintă doar jumătate din adevăr, deoarece de fapt fundamentele unei Europe mai bune sunt distruse – o Europă care, în privinţa Tratatului de la Lisabona a fost dispusă la discuţii şi a susţinut standardele sociale şi a impus drepturi fundamentale. Oricine doreşte să salveze Europa, cu mult mai multe în minte decât un proiect ambiţios, gândit pur şi simplu din interese economice – cu o democraţie deficitară, concurenţă în taxe şi marginalizare socială – trebuie să înfrunte “salvatorii” - Merkel, Sarkozy şi ceilalţi.

Pe de o parte, acest lucru este necesar deoarece, în aceste decizii importante pentru managementul crizei, viitorul realităţii constituţionale a UE a fost deja creat. Pe de altă parte, nu va fi chiar atât de uşor, deoarece un “nu” pentru salvare venit din partea unei societăţi unite poate fi foarte uşor confundat cu populismul euro-sceptic care se răspândeşte deja în sânul aceleiaşi societăţi. Aceste critici greşite îndreptate către Europa şi-au găsit un susţinător de bază în ziarul de scandal Bild; ceea ce încă lipseşte este sprijinul unui partid politic.

O austeritate autoritară

Potrivit unui sondaj recent, doua treimi din cetăţenii Uniunii Europene consideră că piaţa unică a ajutat doar corporaţiilor uriaşe. Jumătate din populaţie consideră că starea de fapt a Europei a condus la degradarea condiţiilor de muncă şi că situaţia curentă a integrării politice nu aduce nimic bun celor mai puţin avantajaţi.

Aceasta spune suficient de mult despre caracterul unei Europe pe care Merkel şi ceilalţi vor să o salveze. Cu toate acestea, ar fi complet greşit să se abandoneze imediat şi în totalitate ideea salvării euro şi să se lase câmp liber celor care văd ieşirea din criză cu ajutorul mărcii germane, pierderea solidarităţii şi îngustimea gândirii naţionaliste.

Ceea ce reprezintă cu adevărat un pericol este că: ori criza euro va fi rezolvată “de sus”, ceea ce va duce la un regim UE de austeritate autoritară, lucru care va restricţiona spaţiul de manevră al politicienilor la nivelul maselor şi va întări forţa centrifugă socială de risipire a idealului european, sau presiunea “de jos” va forţa guvernele să-şi modifice direcţia de guvernare.

O campanie publicitară a sindicatelor muncitoreşti nu va fi suficientă. Nicio altă criză până acum nu a mizat doar pe “efectele productive” ca fiind atracţiile unice. A fost mereu nevoie, aşa cum Kocka ne aminteşte, de o critică a capitalismului, de angajament politic şi de mobilizare socială. Criticile au fost deja răspândite pe primele pagini ale ziarelor. Conceptul că ar fi prea puţin nu a răsărit încă în mintea nimănui.

O traducere în limba engleză a acestui articol a apărut mai întâi în Reţeaua de Comentarii a The Guardian în colaborare cu Presseurop.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect