Știri Ce viitor pentru Europa? / 9

Şi totuşi, avansează

Criza grecească, rigoarea germană, noul echilibru mondial: în aceste ultime luni, UE a fost supusă unei dure încercări. Dar acest lucru nu o va împiedica să se construiască sub o formă ceva mai diferită, ne asigură ziaristul şi politologul german Josef Joffe. Interviu

Publicat pe 12 iulie 2010 la 11:30

In aceste ultime luni, Angela Merkel a fost adeseori comparată cu Helmut Kohl. Timothy Garton Ash afirmă că acesta din urmă avea sensul istoriei şi că ştia să facă mereu alegerea bună la momentul potrivit. Astăzi, este departe de a fi singurul care îi reproşează cancelarului german faptul că îi lipseşte viziunea istorică şi că nici nu a fost capabilă, în momentul critic al crizei greceşti, de a-şi da consimţământul la anumite sacrificii în numele Europei.

De la sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial la căderea zidului de la Berlin, Europa cancelarilor germani a fost total diferită de Europa actuală. Ţara lor, agăţată de aripa Europei libere, purta greutatea moştenirii celui de Al Doilea Răzbi Mondial şi era un câmp de bătălie potenţial în timpul Războiului rece. Politicienii germani ai epocii aveau ca primă ambiţie recâştigarea încrederii şi respectului vecinilor lor, ceea ce cancelarii au reuşit de fapt cu toţii.

Kohl a înţeles că trebuia să propună ceva în schimbul unei reunificări rapide a Germaniei şi a unei întăriri a puterii germanice. Iată de ce a fost gata să finanţeze trecerea la moneda euro. Acesta a fost preţul de plătit pentru reunificarea germană.

Astăzi situaţia este însă total diferită. In douăzeci de ani, Germania a ştiut să câştige încrederea vecinilor săi ca şi democraţie şi partener fiabil, lucru absolut de neconceput în 1945. Angela Merkel însăşi are conştiinţa faptului că din cauza trecutului său Germania este întotdeauna observată cu multă atenţie. Dar ce îi reproşează de fapt toţi aceşti oameni care o critică?

Newsletter în limba română

Garton Ash, de exemplu, îi reproşează faptul că a deconectat "motorul" german care împingea înainte Europa. Ea nu a vrut, în numele Europei, să treacă peste opinia alegătorilor germani ajutând Grecia aflată în stare de faliment.

Dar dacă privim lucrurile cu ceva mai multă atenţie, ne dăm seama de fapt că Kohl nu a sacrificat nimic în numele unificării europene. Am impus celorlaltor ţări europene Pactul de stabilitate şi o strictă disciplină financiară, o disciplină tipic germană. Problema este că sistemul nu a funcţionat. Toate ţările Uniunii Europene nu s-au supus acestei discipline iar multe au minţit asupra conturilor lor publice.

In ce măsură are nevoie Germania de Uniunea Europeană? De ce ar trebui ea oare să accepte sacrificii financiare?

Germania are cu mult mai multă nevoie de UE decât celelalte ţări europene. O prăbuşire a UE ar avea consecinţe catastrofice pentru Germania, a cărei economie depinde aproape în proporţie de 50 % de exporturile sale. O dispariţie a euro ar avea ca efect creşterea valorii monezii germane şi distrugerea modelului nostru economic, care depinde de exporturi.

Dar totuşi, n-ar fi fost mai bine ca Angela Merkel să nu se sinchisească de opinia alegătorilor germani şi să salveze Grecia mai repede?

Cred că Angela Merkel a acţionat responsabil. Ea a vrut să exerseze astfel o anume presiune asupra Statelor aflate în dificultate, să le arate că Germania nu va plăti chiar totul. Cred că exemplul a funcţionat. Spania, Portugalia şi Grecia au promis că se vor supune de acum înainte la o disciplină bugetară riguroasă. Nu înţeleg acuzaţiile de egoism şi de naţionalism care se aduc Germaniei. Cu atât mai mult cu cât acum ştim că cea mai mare parte a planului de salvare este finanţată de contribuabilul german. Cred că este orice dar nu un comportament anti-european...

Ce învăţăminte trageţi pentru Europa din criza grecească?

Pentru mine, cea mai mare lecţie pe care o trag din această criză este că Europa funcţionează. Sigur, am trecut prin lungi săptămâni de temporizare, de tergiversare şi de incertitudine, dar într-un final Europa a deblocat în total 750 de miliarde de euro. După acest gest, nimeni nu mai poate spune că UE este incapabilă să acţioneze.

Care ar fi, după dvs, anul viitor, principale pericole care vor ameninţa UE?

Ele vor fi de ordin geopolitic. Sunt toate aceste întrebări în jurul cărora Europa nu reuşeşte să construiască un front unit. Turcia se îndepărtează de Europa şi intenţionează să devină o putere dominantă în Orientul Mijlociu. Egiptul este astăzi în stagnare. Este ameninţat să cadă în haos. Există ţări belicoase ca Iran sau Siria. Axa critică merge de la Ankara la Kabul. Iar UE nu ştie ce atitudine să adopte. Politicienii europeni reuşesc să se înţeleagă mai uşor asupra problemelor economice decât asupra problemelor strategice.

Din ce în ce mai mulţi comentatori, şi mai ales Niall Ferguson, istoric reputat al economiei, afirmă că UE este astăzi confruntată cu o mare dilemă: fie va ajunge să se angajeze cu adevărat într-un proces de unificare politică, fie va ajunge să dispară, mai devreme sau mai târziu.

Nu cred că lucrurile trebuie puse aşa de tranşant. S-a văzut că nu putem avea cu adevărat o monedă unică, euro, fără o mai mare coordonare economică, care constituie de fapt un pas spre unificarea politică. Cei care din acest motiv, şi eu fac parte dintre aceştia, au criticat introducerea euro, spuneau acest lucru acum 15 ani. Dar mecanismul care constă în a pune alternativa următoare, fie crearea Statelor Unite ale Europei, fie dispariţia UE, este fals.

Care este atunci realitatea politică şi economică a Europei?

Nu trebuie să vedem Europa în termenii acestei alternative. Nu este un fel de catedrală pe care o construim după un plan bine definit. Este mai degrabă asemeni imaginii unui recif de corali care creşte într-un fel haotic. Aşa s-a născut de fapt Europa şi astfel va continua să şi evolueze.

Până unde va merge, potrivit dvs, această centralizare a UE?

Deocamdată, cred că ea se va concretiza doar printr-un mai mare respect al Pactului de stabilitate care şi el va deveni şi mai strict. Dorinţa lui Nicolas Sarkozy, de a vedea afirmându-se o Uniune Europeană total centralizată cu o politică economică comună nu va putea fi satisfăcută, căci aici se înfruntă două culturi: cultura germană şi cultura franceză. Prima cere mai multe reforme interne, de piaţă şi de disciplină, a doua cere mai multă centralizare, etatism şi expansiune. Visurile lui Sarkozy nu pot fi realizate.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect