State, pieţe şi cetăţeni prinşi într-o cursă nebună

Rezultatul incert al alegerilor din Italia şi succesul populistului Beppe Grillo au scos din nou la iveală tendinţele extreme care se dezvoltă în ţările lovite de criză. UE şi mai ales pieţele vor fi oare în stare să frângă cercul vicios al crizei şi neîncrederea cetăţenilor?

Publicat pe 28 februarie 2013 la 16:48

Tensiunea care creşte încetul cu încetul între democraţiile europene şi pieţele financiare internaţionale nu se va domoli atât de curând şi nimeni nu ştie care va fi deznodământul.
Pieţele au propria lor retorică necruţătoare. Ele ameninţă că nu vor mai acorda împrumuturi Europei, dar fără împrumuturi sau obligaţiuni va fi aproape imposibil ca UE să menţină nivelul de trai şi toate serviciile şi avantajele sociale care definesc funcţionarea societăţilor sale, de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial încoace. Într-adevăr, pieţele au tendinţa de a orienta fondurile către Europa de Est, unde oamenii sunt obişnuiţi cu un nivel de trai mai scăzut şi unde democraţia este organizată altfel.

Trezirea instinctului de opoziţie

Amploarea schimbărilor şi sacrificiilor care trebuie acceptate pentru a atinge obiectivele stabilite de către pieţele financiare este considerabilă, sau chiar insurmontabilă, mai ales pentru Europa de Sud. Nicio ţară nu este dispusă să accepte o degradare radicală şi globală a nivelului să de trai fără să reacţioneze violent, este inevitabil.
Elitele europene, concentrate în Bruxelles şi Berlin, erau convinse că tranziţia către un sistem bazat pe concurenţă şi economisiri urma să fie un proces posibil de gerat din punct de vedere politic. Şi poate a fost cazul în unele ţări din Europa de Nord, care percep bine conceptul de contract social şi care rezistă mai bine în faţa adversităţii. Dar în cazul Greciei şi al Italiei, reformele şi restricţiile severe au fost greu de încasat şi au fost adoptate în durere. În aceste ţări, austeritatea trezeşte un instinct care împinge la opoziţie faţă de oricare măsură perturbând status quo-ul şi amplifică tendinţele acestor societăţi de a lupta împotriva sistemului.

Democraţia şi-a atins limitele

Cum se poate ieşi din acest cerc vicios? Nimeni nu ştie. Criza a adâncit şi a agravat diviziunile culturale şi politice - care erau deja considerabile - între ţările europene. Iar acum, pieţele financiare par prea puţin dispuse să facă compromisuri uşurându-şi cerinţele. Europa este în pericol de a intra într-o fază prelungită de instabilitate şi de greutăţi economice, într-un moment în care pieţele continuă să-şi crească marjele iar unii cetăţeni votează pentru politicieni precum Beppe Grillo, în Italia.
Limitele şi punctele forte ale democraţiei sunt stabilite pentru a face faţă la dificultăţi, deşi democraţia europeană arată adeseori ca o instituţie superficială în care totul se joacă în culise. Acest factor este subestimat de cei care îl susţin în prezent pe Silvio Berlusconi, cel care până de curând era considerat drept o somitate în materie de corupţie şi matrapazlâcuri.

Opinie

Newsletter în limba română

A fi la înălţimea provocării democraţiei

"Alegerile din Italia au confirmat punctul de vedere al multor membri ai unei anumite elite, şi anume că democraţia - sau cel puţin democraţia lipsită de moderaţie - nu funcţionează. Potrivit acestora, votanţii lăsăţi de capul lor aleg obligatoriu impozite mai mici şi cheltuieli publice mai mari. De aceea Europa este într-o stare atât de jalnică", scrie editorialistul şi deputatul conservator Daniel Hannan, în The Daily Telegraph.
În Bruxelles, mulţi sunt în favoarea unei restricţii a drepturilor democratice, dar există o altă opţiune. "De ce sa nu avem, dimpotrivă,şi mai multă încredere în alegători?", întreabă Hannan, citând cuvintele defunctului deputat conservator britanic Keith Joseph, care a spus cândva: "Daţi-le oamenilor mai multă responsabilitate şi se vor comporta mai responsabil". Hannan se referă şi la exemplul Elveţiei, ai cărei cetăţeni primesc o mare parte din responsabilitatea politică prin organizări regulate de referendumuri. El adaugă -

trataţi alegătorii ca pe copii şi veţi obţine îmbufnare şi istericale. Trataţi-i drept adulţi şi veţi obţine - ei bine, veţi obţine Elveţia.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect