Alegeți o limbă
Într-o scrisoare deschisă, intitulată "Stocarea de CO2 este esenţială pentru combaterea schimbărilor climatice", publicată la începutul lunii septembrie în cotidianul NRC Handelsblad şi adresată Camerei Deputaţilor din Olanda, 32 de personalităţi printre care şeful executiv al Shell, directorii furnizorilor de energie electrică Nuon şi Gasunie, ai DSM [mine şi chimie] şi Siemens, fostul prim-ministru Ruud Lubbers, dar şi o serie de cercetători şi profesori de la TNO [centru de cercetare independent] şi de la universităţile din Delft, Groningen, Utrecht şi Wageningen, îşi afirmă sprijinul pentru această tehnică.
Cu atâta putere şi cunoştinţe reunite, s-ar zice că este o evoluţie care nu trebuie ratată. Ceea ce aproape că şi s-a întâmplat în Olanda, din cauza rezistenţei încăpăţânate a locuitorilor şi a autorităţilor locale din oraşul Barendrecht faţă de proiectul de stocare a dioxidului de carbonsub casele lor [un experiment realizat de Shell, căruia Provincia Friesland îi dăduse acordul]. Interesele din culisele stocării de CO2 au prins importanţă, mai ales de când există subvenţii din partea guvernului olandez şi a Uniunii Europene : Shell a abandonat energia eoliană şi solară şi s-a lansat acum în stocarea de CO2 şi carburanţii alternativi apropiaţi de petrol; producătorii de electricitate s-ar putea întoarce spre noi centrale cu cărbune, promiţând să capteze CO2-ul emis; universităţile şi institutele găsesc o mulţime de teme de cercetare, grupul Gasunie vede un mod posibil de conversie a zăcămintelor de gaze epuizate şi a conductelor de gaze neutilizate. În sfârşit, guvernele pot invoca durabilitatea fără să-şi atragă antipatia marilor industriali şi deci pot deveni pionierii unei noi tehnici de luptă împotriva schimbărilor climatice.
Pentru Greenpeace, îngroparea este prea periculoasă
Cum ar putea cineva fi împotriva stocării de CO2 ? Deputaţii şi-au dat deci acordul, deşi fără tragere de inimă, pentru proiectul din Barendrecht. La urma urmei, nu se poate lăsa nici un mijloc ne-exploatat în lupta împotriva încălzirii globale. Până acum câţiva ani, atât Camera cât şi experţii aveau o atitudine rezervată. Potrivit acestora, stocarea subterană de CO2 costă scump, mai scump decât cumpărarea dreptului de o tonă de CO2 pe piaţa drepturilor de emisie. Tehnicile utilizate pentru captarea gazului în diversele faze ale producţiei sunt încă în stadiul incipient. Vor fi necesari cel puţin zece sau douăzeci de ani înainte ca CO2 să poată fi stocat pe scară largă şi comercial profitabil. Prea târziu deci pentru a obţine rezultate climatice rapide. Iar obiecţia principală este poate că îngroparea de CO2 este doar o soluţie provizorie care costă un supliment de energie. Este deci logic pentru căutătorii de petrol şi arzătorii de cărbune să fie interesaţi, dar nu este invenţia miracol. De aceea Greenpeace, spre diferenţă de Fundaţia Natuur & Milieu, care este mai pragmatică, încă se opune cu înverşunare stocării de CO2.
Dar în tabăra experţilor vântul bate din cealaltă parte, constată Krijn de Jong, profesor de chimie anorganică la Universitatea din Utrecht. El vede cu uimire mulţi dintre colegii săi, odinioară critici, susţinând acum această tehnică. "Acum, toată lumea susţine că depozitarea este posibilă fără risc", spune De Jong. El se îndoieşte. Iar îndoiala circulă şi la Shell, unde a lucrat în trecut: "Practic nici unul dintre oamenii cu care am vorbit nu crede să fie într-adevăr o idee bună", spune el: "Ei spun că dacă injectarea de CO2 nu merge bine, toată lumea va arăta cu degetul Shell-ul''. De Jong prevede că mai târziu se va regreta această alegere: "Numeroase anchete parlamentare vor fi conduse pe acest subiect".
