Alegeți o limbă
Criza a pus Europa într-o stare ciudată. Dacă ar fi un cuvânt pentru a descrie Uniunea de astăzi, ar fi "sfâşiată". Unele ţări doresc cu tot preţul să-şi salveze partenerii supra-îndatoraţi, alţii refuză categoric. Unii doresc să prezerve euro-ul, alţii vor să se întoarcă la monedele naţionale. Într-un an totul s-a schimbat.
Înalţii diplomaţi polonezi la Bruxelles aduc onoare funcţiei lor atunci când sunt întrebaţi, seara la o bere, dacă compatrioţii lor doresc încă moneda unică. Cei mai mulţi lasă să scape un oftat. "Da, euro", este în criză. Dar totuşi nu afectează dorinţa Varşoviei de a-şi schimba zloţii contra monezii europene. Dar când? Aceasta rămâne o întrebare deschisă. Urmează un semn diplomatic.
Trebuie văzut înainte dacă planurile de salvare sunt suficiente şi dacă ţările reuşesc să-şi ramburseze muntele de datorii. Desigur, în ultimele săptămâni, a fost mai degrabă o uşurare de a nu fi membru al zonei euro, dar este de înţeles, nu?
Propuneri franco-germane fără gust
Polonezii nutresc aceleaşi sentimente faţă de euro ca mulţi şefi de guvern europeni faţă de propunerile germane pentru a ieşi din criză: sunt şovăitori. Între respingere totală şi sprijin absolut total, cele mai multe dintre statele membre tergiversează, explică un diplomat dintr-o ţară mică. Da, germanii au adeseori dreptate în materie. Dar nu vrem să rămânem întotdeauna lipiţi de fustele Berlinului. Nici de ale Parisului. "Nu mai avem mult apetit pentru propunerile franco-germane", confirmă un diplomat dintr-o ţară mare.
Reticenţele liderii guvernelor nu fac decât să umfle această ambivalenţă. Nicolas Sarkozy vroia iarăşi să-şi convingă partenerii să împrumute mai multe miliarde de euro înainte de sfârşitul anului. Aceştia erau presupuşi să creeze un "şoc de creştere" şi să propulseze Europa afară din criză. Puţin timp şi două pachete de salvare mai târziu, întreprinzătorul francez pare a fi doar o umbră a Angelei Merkel.
Printre noii ezitanţi se numără acum prim-ministrul Luxemburgului, Jean-Claude Juncker. Acesta a încercat cu o mulţime de intervenţii să-şi convingă partenerii să finanţeze o parte din datorii prin împrumuturi comune, fără prea mult succes. După refuzul clar de la Paris şi Berlin, împrumuturile comune nu mai sunt la ordinea de zi a summit-ului UE.
Prin aceste declaraţii, protectorul desemnat al euro-ului nu face decât să sporească posomorârea în jurul monedei unice. El îi agasează de asemenea pe câţiva dintre tovarăşii săi care lasă să se înţeleagă de unde vine ideea împrumuturilor comune. Aceştia povestesc că în fabrica de concepte a Bruxelles-ului şi a Comisiei Europene sunt funcţionari şi economişti implicaţi care încearcă să aducă ţările europene într-o uniune din ce în ce mai strânsă.
Ceva ciudat în comportamentul șefilor de stat
Mulţi dintre ei sunt originari din ţările fondatoare ale Europei. Ei ar dori acum să definească norme economice şi sociale comune. Declinul naţional observat în multe ţări totuşi pune beţe în roate proiectului. Iată de ce comisarii europeni evită să evoce subiectul în mod oficial.
Pentru a înţelege că politicile de amânare nu ajută la rezolvarea acestei crize, este suficient de a vedea reacţia pieţelor bursiere şi a factorilor de decizie financiari. Cei din urmă sunt interesaţi doar moderat de agitaţia de la Bruxelles şi continuă să parieze împotriva euro-ului. Chiar înainte de summit-ul UE, agenţiile de rating au ameninţat să coboare nota altor ţări puternic îndatorate [Spania şi Belgia].
Prin urmare, şefii de stat şi de guvern încearcă să facă să treacă reuniunile lor drept simple conferinţe de lucru. La Berlin, se vorbeşte despre "un summit perfect normal". Dar este totuşi ceva ciudat în comportamentul lor. Chiar şi patronul Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, este anunţat. Ceea ce este neobişnuit. Acesta a fost deja prezent la summit-ul extraordinar din luna mai cu privire la criza din Grecia. Două zile mai târziu, Uniunea Europeană adopta un plan de stabilizare de 750 de miliarde de euro.
Consiliul European
Euro-obligaţiuni sau simplă revizuire a tratatului de la Lisabona ?
Consiliul european din 16 şi 17 decembrie "riscă să fie cel al discordiei", scrie Libération, care constată că euro-obligaţiunile separă în două UE. Cu, "pe de o parte, cei care au zis Nu proiectului de euro-obligaţiuni (cu Germania şi Franţa în frunte) şi, pe de altă parte, Luxemburg, Italia, Belgia, Spania, Portugalia sau Grecia".
Cu euro-obligaţiuni, explică cotidianul, "Uniunea ar emite în numele său titluri ale datoriei publice, aşa cum o face astăzi Trezoreria americană. Un mijloc care ar permite, estimă susţinătorii săi, de a se substitui unui stat incapabil să-şi finanţeze bugetul pe pieţe în condiţiile unor dobânzi acceptabile, cum a fost cazul Greciei şi Irlandei. Agenţia europeană a datoriei, propusă de Juncker şi de ministrul italian al Finanţelor (Giulio Tremonti), ar avea ambiţia de a putea emite euro-obligaţiuni de până la 40 % din PIB al UE (11 970 miliarde de euro)".
Dar în mod oficial, aminteşte Les Echos, Consiliul nu trebuie să abordeze decât un singur subiect: "revizuirea tratatului de la Lisabona, reclamată iniţial de Germania, care va da startul la crearea unui mecanism permanent de stabilitate financiară in zona euro". Ziarul notează că "nici un stat nu se mai opune revizuirii tratatului, cu condiţia ca ea să fie minimă. Fiecare a priceput: era vorba de a da cancelarului german, Angela Merkel, baza juridică strictă care îi va permite să justifice participarea Germaniei la sprijinul zonei euro în faţa foarte bănuitoarei sale Curţi constituţionale".
