Alegeți o limbă
În dimineaţa aceasta Belgia este este încă în picioare. Sau ce mai rămâne din ea. Corpul său tumefiat. Respiră sacadat, profitând de micul interval de aer care i s-a lăsat până lunea viitoare. Se ridică şi pleacă din nou la atac dar fără inimă. Este oare, de altfel, rezonabil să mai crezi în ea? Incredibilă această ironie a soartei, dacă ne gândim că duetul Albert II-Leterme, cuplul improbabil format dintr-un Rege la sfârşit de domnie şi un Prim ministru care de fapt aprinsese focul comunitar, trebuie să vină oareşcum în ajutorul ţării, declarând că această criză politică nu este binevenită căci ea ameninţă bunăstarea cetăţenilor. Un mesaj lansat ca un ultim colac de salvare şi la care mă întreb câţi din cei din Nordul ţării vor adera.
Cu trei ani în urmă, am asistat înlemniţi la votul istoric, flamanzi contra francofoni, care cerea scindarea BHV. O anumită ideea a Belgiei a murit în acea zi. Ieri, cetăţeni stupefiaţi au constatat că ţara lor; căzută într-un haos indescriptibil şi de neînţeles, părea neguvernată şi cvasi inguvernabilă. De unde şi întrebarea care intervine la capătul tuturor acestor luni de negociere fără sfârşit, de invective lingvistice, de scandaluri comunitare: oare Belgia, aşa cum este astăzi, mai are vreun sens?
Ceea ce s-a întâmplat ieri este extrem de grav. Partidele flamande au instrumentalizat, printr-un lovitură inedită, adunările parlamentare, încercând să impună prin majoritatea lor, un vot asupra BHV pe care minoritatea nu îl vroia, totul pe baza unor argumentări juridice foarte contestabile. Cine era să îi oprească? Dar puteau oare fi opriţi? Timp de câteva secunde, nu a existat decât un imens vid ca răspuns la aceste întrebări. Un vid de putere. Există ţări în care aceste momente suspendate sunt folosite de către forţele armate pentru a da lovituri de stat. Noi nu facem parte dintre aceste ţări. Dar avem şi noi demonii noştri. Care au luat chipul unui grup de extremişti de dreapta cântând Vlaamse Leeuw în mijlocul Camerei deputaţilor, în picioare, triumfători, fără ca nimeni să le bareze intrarea în acest loc simbolic al democraţiei federale, fără ca nimeni să le stopeze profanarea. Momentul dă frisoane. Pata pe care o fac imaginii ţării este infamă. Este vorba, bineînţeles, de gestul unei bande de fanatici, dar nimeni nu se putea împiedica să vadă în el, ieri, simbolul unei ţări care, prin crize succesive, ar putea sfârşi acolo unde Vlaams Belang şi N-VA vor să o aducă. Şi aici se impune întrebarea.
Mai are vreun sens menţinerea acestei ţări ale cărei alegeri nimeni nu ştie dacă vor fi legale? Şi unde legea majorităţii se impune fără nici un obstacol?
Mai are vreun sens să mai menţii o ţară unde nu mai există bărbaţi şi femei, sau sistem, capabili să construiască compromisuri, chiar şi reduse, indispensabile continuităţii Belgiei?
Mai are vreun sens, cum spunea Jean-Luc Dehaene, să doreşti convieţuirea, înţelegerea, munca împreună a unor oameni cu convingeri atât de crunt opuse?
Mai are vreun sens să te baţi luni de zile pe departamente, coduri de locuinţă, numiri de primari, fără a ieşi din acest cerc vicios?
Mai are vreun sens să finalizezi compromisuri care sunt readuse în discuţie în lunile care urmează ulterior, să ţii în picioare un Stat federal prin sfori şi prelungiri artificiale (conflicte de interese, sonerii de alarmă, deminări, exploratori...)
În dimineaţa aceasta se vor găsi o mulţime de flamanzi care să zică că toate acestea se întâmplă din cauza francofonilor care nu vor niciodată să cedeze şi care îi păcălesc. Vor fi şi francofoni care vor zice că dimpotrivă, toate acestea sunt din cauza flamanzilor care vor să scoată francofonii afară din Flandra. Dar dacă nu vor mai exista flamanzi şi francofoni care să tacă şi să finalizeze un acord care să permită ţării să treacă peste acest obstacol şi să traseze pistele unui viitor comun, atunci cu adevărat, ar trebui să ne punem întrebarea fără să ne minţim - mai are Belgia vreun sens - şi să acceptăm consecinţele actelor noastre. Va trebui să trecem la altceva şi să asumăm. Chiar şi cu riscul de a da dreptate naţionaliştilor flamanzi? Da, căci vor fi câştigat meciul.
Mai are ţara asta vreun sens? Noi credem că da. Dar această opinie nu valorează nimic dacă nu suntem suficient de mulţi ca să credem în ea, să ne străduim pentru ea, să o facem să existe. Dacă grava criză de ieri durează, va fi un semn că această voinţă nu mai există. Era, deja, sentimentul care domina ieri.
© Le Soir. Toate drepturile rezervate info@copiepresse.be
PARTEA FLAMANDĂ
Această criză alimentează antipolitica
"Să-şi depună demisia Regelui, nu devine acest gest o obişnuinţă?" pentru Yves Leterme? se întreabă De Morgen, după ce Primul ministru şi-a remis mandatul lui Albert II, în 22 aprilie. Cotidianul din Bruxelles remarcă faptul că este pentru a cincea oară în trei ani că guvernul belgian demisionează şi deplânge "neîncrederea profundă între diferitele partide, care face cvasi imposibilă orice decizie" şi "aproape banală demisia guvernului". Concentrarea de responsabili politici asupra problemei "BHV" a avut ca şi consecinţă "întărirea anti-politicii", denunţă De Morgen, pentru care "politica traversează o criză totală de legitimitate şi riscă să nu mai fie pertinentă". Ar fi "prea uşor şi prea populist să consideri criza BHV ca un conflit de oameni politici rupţi de lume",îi răspunde De Standaard, potrivit căruia "dimpotrivă, dosarul atinge inima sistemului nostru instituţional şi socio-economic. Pentru a crea bunăstare şi prosperitate în această ţară, organizarea Statului nostru trebuie să fie astfel încât să putem convieţui în deplină încredere şi înţelegere mutuală. Dar devine din ce în ce mai evident că această încredere şi înţelegere s-au evaporat". Asfel, scrie cotidianul, partidele francofone riscă să se regăsească singure, căci doar "CD&V [partidul lui Yves Leterme] pare a fi gata să guverneze cu ele", după ce liberalii flamanzi ai Open VLD s-au retras din guvern.
