Poziţia lor este uimitoare şi de neînţeles. Şi în orice caz insuportabilă. Şase state membre ale Uniunii [Germania, Marea Britanie, Olanda, Republica Cehă, Danemarca şi Suedia] - majoritatea bogate şi euro-sceptice - blochează încă, pe bază de chiţibuşuri juridice şi argumente specioase, furnizarea unui ajutor alimentar de aproximativ 480 milioane de euro destinate pentru hrana europenilor cei mai săraci [decizia finală a fost amânată pentru următoarea reuniune a miniştrilor UE, la sfârşitul lunii octombrie].
Cum să înţelegem că în toiul crizei monedei euro, în timp ce sărăcia se întinde pe întregul Vechi Continent, câteva ţări îşi permit să submineze o politică care s-a dovedit utilă timp de un sfert de veac? Programul european de ajutorare a celor mai defavorizaţi permite în fiecare an distribuirea a 440 000 de tone de produse alimentare în douăzeci de state - Polonia, Italia şi Franţa în frunte. O posibilitate de a reaminti faptul că, contrar credinţei populare, Europa este de asemenea în stare să se îngrijească de bunăstarea populaţiei sale.
Dar cine vrea să se simtă astăzi european într-o Uniune în care Angela Merkel, David Cameron şi alţii plănuiesc să pună la regim milioane de oameni lihniţi de foame? Şi aceasta pentru că o "bază juridică", uşor de modificat, ar fi nepotrivită şi că fiecare nu are decât să se descurce cu săracii săi?
Mesajul este catastrofic pentru imaginea Uniunii Europene şi credibilitatea frumoaselor discursuri ale liderilor săi. Solidaritatea, un principiu fondator al construcţiei europene, trebuie să rămână una dintre bazele ei cele mai neclintite în faţa atacurilor statelor egoiste. Deoarece Europa acestor şase nu face în niciun caz oamenii să viseze.