Războiul din Libia

Tensiuni între Roma și Paris

Publicat pe 22 martie 2011 la 11:50

Cover

"Războiul din Libia dezbină Italia și Franța", titrează Corriere della Sera, care relatează despre creșterea tensiunilor la Roma în raport cu dorința Parisului de a conduce singur operațiunea "Odiseea din Zori", în care, de altfel, Italia s-a implicat ezitând. Guvernul italian a amenințat că va "relua controlul" bazelor aeriene folosite de avioanele aliaților dacă NATO nu va prelua comandamentul operațiunii - o revendicare susținută și de către Norvegia, care și-a suspendat deja participarea, dar care este contestată de către Franța și țările arabe. Editorialistul Piero Ostellino atribuie atitudinea Franței "voinței sale de a înlocui Italia în relațiile cu Libia (de la petrol până la relațiile economice și comerciale) post-Kadhafi", motiv pentru care Italia "are totul de pierdut" acceptându-i leadership-ul. Guvernul italian se află deasemenea sub presiune, adaugă jurnalul, datorită numărului imigranților veniți din Tunisia care debarcă în fiecare zi la Lampedusa: ar fi peste 5 000 de persoane, "la fel de mulți precum locuitorii" insulei, care se tem că stabilirea lor acolo va strica sezonul turistic ce începe.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect