UE are în sfârşit un buget 2011

Publicat pe 16 decembrie 2010 la 12:18

"Atunci când un meci de fotbal se termină cu un scor nul, cele două echipe se întreabă inevitabil dacă nu cumva au trecut mai aproape de înfrângere decât de victorie (şi viceversa). Este sentimentul care domnea, miercuri la Strasbourg, după ce Parlamentul European şi-a dat acordul bugetului european 2011, cu 508 voci contra a 141 şi 19 abţineri", observă La Libre Belgique.

În 9 decembrie, deputaţii europeni şi statele membre nu au reuşit să se pună de acord căci "deputaţii europeni intenţionau să aibă ei ultimul cuvânt de spus în dezbaterea asupra perspectivelor financiare ale UE pentru 2014 - 2020 şi deschiderea celei asupra resurselor proprii ale Uniunii", aminteşte cotidianul. Dacă Comisia nu ar fi prezentat un nou proiect de buget, "noul Serviciu european de acţiune externă şi instrumentele europene de supraveghere financiară ar fi demarat anul 2011 fără un euro". Şi anumite politici europene s-ar fi regăsit doar cu pâine şi apă.

"Sensibil la argumentele statelor membre asupra necesităţii de a modera cheltuielile UE în această perioadă de austeritate bugetară, Parlamentul a acceptat să limiteze creşterea acestora la 2.91 % în raport cu 2010, deşi votase în octombrie o creştere de 5.9 %, explică La Libre Belgique. În 2011, cheltuielile se vor ridica la 126.5 miliarde de euro, pentru 141.8 miliarde de credite angajate. A obţinut în schimb din partea Comisiei o promisiune de a prezenta propuneri asupra resurselor proprii, în iunie viitor, legate de discuţiile asupra perspectivelor financiare."

Newsletter în limba română
Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect