Un cal troian în drepturile fundamentale

Publicat pe 11 octombrie 2011 la 13:54

A abuzat oare statul de programele de spionaj pentru a ancheta ilegal asupra unor presupuşi criminali? Întrebarea se pune în Germania, unde grupul de hackeri Chaos Computer Club (CCC), a dezvăluit înFrankfurter Allgemeine Sonntagszeitung existenţa unui cal troian ilegal, creat pentru necesităţile poliţiei, capabil să spioneze din interiorul ordinatoarelor particulare.

Programul "Bundestrojaner" [Cal troian federal] poate pune în mişcare o supraveghere autorizată de către un judecător, cum ar fi interceptarea conversaţiilor pe Skype. Însă poate în acelaşi timp interveni la distanţă pe un ordinator supravegheat, pentru a încărca sau a executa programe dăunătoare, pentru a căuta, a scrie şi a manipula fişiere ca şi pentru a lua controlul microfonului, al camerei de luat vederi şi al claviaturii, pentru a asigura o supraveghere completă. Mai mult: CCC, care s-a introdus în logiciel, reproşează autorităţilor de a fi eşuat în implementarea celor mai elementare măsuri de securitate, făcând informaţiile cu mult mai uşor accesibile faţă de terţi.

Descoperirea a avut efectul unei bombe în Germania, o societate care veghează cu stricteţe asupra protecţiei vieţii private, şi unde Curtea Constituţională a limitat utilizarea de mijloace de spionaj. Guvernele din Bavaria şi Saxa de Jos au indicat faptul că au recurs deja la acest tip de cal troian în 2009, iar presa se întreabă dacă este vorba de un "mini-scandal" sau de o "trădare a Constituţiei". Pentru Süddeutsche Zeitung, nu există niciun dubiu: acest "agent dublu numeric" constituie cu siguranţă o "nouă formă de criminalitate etatică".

Newsletter în limba română
Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect