Alegeți o limbă
Un volum semnat de jurnaliştii Ralf Georg Reuth şi Günther Lachmann, urmând să apară săptămâna aceasta sub titlul “Das erste Leben der Angela M.” [Prima viaţă a Angelei M.], oferă informaţii despre raporturile politicianului german cu dictatura din RDG. Contrar afirmaţiei lui Merkel că ar fi respins mereu, în forul ei interior, sistemul condus de SED [Partidul Socialist Unificat al Germaniei], autorii vor să demonstreze că rolul Angelei Merkel în RDG, ca şi în anii de după căderea Zidului, a fost mai complex şi mai puţin flatant pentru cancelar decât sugerează legenda care circulă pe seama ei.
Potrivit acestei legende, Angela Merkel, neatinsă de îndoctrinarea ideologică, ar fi râvnit mereu la o democraţie după modelul vest-german şi ar fi traversat perioada redegistă într-un fel de exil interior. Această legendă se bazează nu în ultimul rând pe ideea că mediul familial protestant - Merkel este fiica unui pastor - a ferit-o de ispitele şi de iluziile doctrinei de stat socialiste. O privire mai atentă asupra acestui mediu oferă însă o imagine sensibil diferită despre colaborarea teologilor evanghelici - şi deci a tatălui Angelei Merkel - cu sistemul politic din RDG.
Merkel (al cărei nume de fată a fost Angela Kasner) s-a născut pe 17 iulie 1954, la Hamburg. Tatăl ei, Horst Kasner, pastor de profesie, [care, în 1954, s-a mutat împreună cu familia în Zona de Ocupaţie Sovietică], a făcut parte din cercul de teologi cu ajutorul căruia conducerea RDG-ului, aflată sub control sovietic, voia să-şi pună în aplicare ideile de politică statală religioasă. Teologii care au văzut în socialism o alternativă veritabilă la capitalismul vestic au înfiinţat în 1958, la Praga, Conferinţa Creştină pentru Pace (CFK).
Kasner nu a participat numai la CFK, ci şi la Cercul de Lucru Weißensee [grupare a teologilor evanghelici din RDG], al cărui conducător, membrul CFK Hanfried Müller, avea contacte excelente cu biroul politic al SED-ului.
O datorie creştină
Când, în 1961, la apogeul Războiului Rece, conferinţa estică a bisericilor evanghelice din RDG a stabilit, în acord cu EKD [Biserica Evanghelică a Germaniei], că adepţii creştinismului nu trebuie să se supună exclusivităţii nici unei ideologii, Cercul de Lucru Weißensee a formulat poziţia contrară. “Cele şapte teze privind libertatea Bisericii de a servi” ridicau colaborarea cu “puterea de stat antifascistă” la rangul de datorie creştină. “Cele şapte teze” pot fi considerate nucleul ideologic al concepţiei despre “biserică în socialism”. În anii aceia, tatăl Angelei Merkel a fost foarte apropiat de statul condus de SED.
E drept că, începând din 1970, Kasner s-a distanţat treptat de linia oficială a conducerii RDG-ului. Cu toate acestea, Angela Merkel a crescut în sânul unei familii în care politica şi teologia se împleteau armonios şi în care politicul era strâns legat de aspiraţia spre idealul socialist.
Angela Merkel s-a numărat printre cei zece la sută dintre elevii promoţiei ei care au avut voie să urmeze cursurile Şcolii Secundare Extinse (EOS). Spre deosebire de mulţi alţi copii de pastor, ea nu a refuzat să facă parte din organizaţiile de masă ale statului german socialist şi a intrat în rândurile Tinerilor Pionieri. Mai târziu, a devenit secretară delegată a Tineretului Liber German (FDJ) la şcoala unde învăţa. Apropierea ei şi a tatălui ei de sistem au ajutat-o să-şi ia bacalaureatul.
După bacalaureat, Angela Kasner a studiat fizică la Universitatea Karl Marx din Leipzig. Cei care ajungeau acolo aveau o carieră asigurată în ştiinţele naturii. Mai ales dacă primeau, ca Angela Kasner, sarcini de conducere în FDJ. La Universitatea din Leipzig, a intrat pentru prima oară în contact cu cercurile reformiste din partidul comunist.
Fără muncă de agitaţie
În 1981 a devenit secretară pentru “agitprop” în cadrul organizaţiei de bază a Institutului Central de Chimie Fizică al Academiei de Ştiinţe din Berlin (ZiPC), care, cu cei peste şase sute de membri ai săi, nu era deloc o instituţie neglijabilă. Merkel însă neagă în continuare că ar fi fost secretară pentru “agitprop”. De exemplu, în volumul de interviuri Mein Weg [Drumul meu, carte ce nu a fost tradusă în română] din 2005, spunea: “Agitaţie şi propagandă? Nu-mi amintesc să fi făcut vreodată muncă de agitaţie. Eu am lucrat în cultură.”
În toamna lui 1989, [tatăl Angelei Merkel a organizat], la colegiul pastoral, o întâlnire a fizicienilor din RDG pe tema “Ce este omul?”. De fapt, lui Horst Kasner i-ar fi plăcut să-şi vadă fiica cea mare în rândurile SPD-ului [Partidul Social-Democrat al Germaniei]. În ultimii ani însă, influenţa considerabilă pe care o exercitase cândva asupra fiicei lui se diminuase. Merkel a optat singură pentru nou-înfiinţata grupare “Deşteptarea Democratică” (DA).
Dar - contrar declaraţiilor ei de până acum - Merkel nu a intrat în “Deşteptarea Democratică” abia în decembrie, când această formaţiune politică integrase în programul ei elementul unităţii germane ca perspectivă de viitor. Există unele indicii că Angela Merkel ar fi pledat iniţial pentru un socialism democratic într-un RDG autonom şi nu ar fi visat dintotdeauna la unificare. Până la urmă Angela Merkel a făcut parte, ca membră în comitetul director al DA-ul, din Alianţa pentru Germania, formaţiune care a câştigat alegerile legislative din martie 1990 sub protecţia lui Helmut Kohl.
Făcută pentru misiuni mai înalte
Primul om din ierarhia RDG-ului se numea Lothar de Maizière. Fiul lui Clemens de Maizière, fost tovarăş de luptă al lui Kasner, a numit-o pe Angela Merkel purtător de guvern delegat. Performanţele ei în această funcţie au fost recunoscute rapid. “Prin inteligenţa şi seriozitatea ei”, scria Neues Deutschland, reuşise “să-şi facă un nume” care o recomanda “pentru misiuni mai înalte”.
Previziunea s-a adeverit. După ce DA a fost înglobată în CDU [Uniunea Creştin-Democrată a Germaniei], de Maizière şi secretarul său de stat, Günther Krause, i-au atras atenţia lui Helmut Kohl asupra lui Merkel: de la bun început, cancelarul a fost plăcut impresionat de fiica de pastor.
În general, această carte oferă detalii noi şi instructive despre anumite aspecte ale biografiei lui Merkel în RDG; nu sunt însă dezvăluiri răsunătoare, în măsură să justifice o reevaluare radicală a rolului jucat de Merkel în RDG. Urmărind “prima viaţă” a lui Merkel, recunoaştem mai degrabă trăsăturile politicianului pragmatic, care calculează cu sânge rece şi cu îndemânare tactică.
Încă din perioada redegistă, după cum se pare, eliberată de exaltări utopice şi având mereu în faţa ochilor propria carieră, Merkel a lucrat în şi alături de structurile existente, câtă vreme acestea erau de neocolit. După ce au căzut în desuetudine, ea s-a repoziţionat cu aceeaşi acribie în noile structuri ale Republicii Federale.
