Alegeți o limbă
Când, în octombrie, ministrul portughez al Economiei, Fernando Teixeira dos Santos, a spus că dacă dobânzile pentru obligaţiuni vor depăşi 7% Portugalia ar trebui să fie salvată de UE, precum Irlanda, îşi apropia funia de gât. De câteva săptămâni, dobânzile la obligaţiuni depăşesc 7 procente. Când acelaşi ministru Teixeira se plângea pe 15 februarie, după ultima întâlnire Ecofin, de “întârzieri şi îndoieli”, mai ales germane, în faţa cererii generale de a mări şi a flexibiliza actualul fond de salvare temporară, avea cu adevărat dreptate. Portugalia, aşa cum s-a întâmplat cu Grecia, îşi îndeplineşte partea sa, programul de austeritate. Precum Grecia, plăteşte scump lentoarea Berlinului în luarea deciziilor. Şi asta după ce în ianuarie a insinuat să le accelereze.
Merkel, motivată de alegeri
Este o lentoare calculată. Cancelarul Angela Merkel are şi ea motivele sale. Este constrânsă de viitoarele alegeri şi de aproape o unanimitate socială în privinţa viziunii ultraortodoxe/naţionaliste a uniunii monetare: doar reducere a deficitului, nimic în privinţa euroobligaţiunilor, nimic despre noi compromisuri comune... De aceea cere partenerilor săi europeni “un pachet global”, cu mai multe contrapartide pentru a garanta moneda unică: Pactul de Competitivitate. Acest pact în şase puncte nu e deloc rău. Dar a fost prezentat pe 4 februarie ca un contract de adeziune, ca un dictat al perechii Merkel-Sarkozy, care au aterizat ca nişte elefanţi într-un magazin de ceramică, fapt ce a provocat pe drept revolte.
Preşedintele Van Rompuy le-a tăiat deja din abuzuri. A scăzut caracterul lor interguvernamental, redând rolul principal instituţiilor comune, căci fără ele doar doi se află la conducere. Şi a pus capăt absurdităţii atingerii unui deficit zero. Dar celelalte puncte: relaţionarea salariilor cu productivitatea, dacă se respectă dialogul social; recunoaşterea reciprocă a diplomelor; armonizarea bazelor celor 27 de impozite ale societăţilor; majorarea vârstelor pensionării; sau punerea de acord în privinţa unei rezoluţii în cazul unor viitoare crize bancare...nu convin doar părţilor. Sunt chiar necesare. Ar trebui să fie o parte importantă pentru o viitoare uniune economică.
Calvar sau catastrofă feroviară?
Dacă i se deschide calea acestui plan, pentru Berlin nu va rămâne altă soluţie decât să-şi îndeplinească partea sa. Cum? Unii pariază pe nişte acorduri pe uşa din dos, pe o componentă utilă în timpul summit-urilor din această lună. Actualul Fond de Salvare se va mări până la 500.000 milioane reale (cu sprijinul ţărilor mai solvabile) şi va putea fie să emită euroobligaţiuni (visul corect, dar deocamdată vis); fie să cumpere obligaţiuni ale ţărilor aflate în dificultate (ceea ce refuză mulţi nemţi, nu numai cancelarul); fie să împrumute statele afectate pentru ca acestea să răscumpere obligaţiunile lor cele mai scumpe. Efectele economice ale acestora două din urmă ar echivala cu emisiunea de euroobligaţiuni. Şi, în schimb, Berlin ar obţine ceea ce îşi doreşte: ca o parte a facturii salvării să fie plătită de bănci. Cum? Prin răscumpărarea bonurilor mai puţin bune la preţul lor pe piaţa secundară, inferioară celei nominale. Fără a se declara suspendarea plăţii unei ţări, s-ar reuşi parţial acest rezultat: anularea vreunei datorii private. Sau ceva asemănător. Sau va continua calvarul. Sau va avea loc o ciocnire a trenurilor.
Parlamentul European
Helsinki versus Atena
"Este oare Atena în colţul roşu versus Helsinki în colţul albastru, asemeni a două mari familii ideologice europene, în poziţie pugilistică şi gata să se înfrunte într-o confruntare în spatele uşilor închise, de la colţurile opuse ale continentului, în ceea ce reprezintă unul dintre cele mai importante summit-uri europene de la începutul crizei economice", se întreabă EUobserver.com.
În 4 martie, Partidul socialiştilor europeni se întruneşte la Atena, în timp ce opoziţia din Parlamentul European, Partidul popular european (PPE) se întâlneşte în aceeaşi zi în Helsinki. Cele două familii politice trebuie de fapt să-şi pregătească armele pentru întâlnirea ţărilor din zona euro, din 11 martie, la Bruxelles."Nu este un summit ordinar, departe de aşa ceva, întâlnirea este considerată ca fiind una care va analiza cele mai importante schimbări atât din economie cât şi din structura Uniunii", scrie site-ul bazat la Bruxelles.
