Alegeți o limbă
În Olanda, *De Volkskrant* ironizează asupra numărului de ţări care au avut nevoie de ajutor, şi notează pe prima pagină că "*Barca de salvare începe să fie aproape plină*". Cotidianul consideră că ajutorul de 100 de miliarde de euro destinat băncilor spaniole nu poate fi comparat cu planurile de ajutor precedente. Astăzi, miza este mult mai mare:
am putea eventual să considerăm că ajutorul acordat Greciei, Irlandei şi Portugaliei este un remediu la nişte probleme minore şi periferice, dar cererea de ajutorare a Madridului este cu totul diferită. Pentru prima dată, o ţară mare a zonei euro riscă să cadă. […] Europa nu reacţionează în faţa crizei prea puţin şi prea târziu, ci în mod generos şi la timp. […] În plus, este bine că demersurile din ultimii doi ani în favoarea unei politici economice comune încep să dea câteva roade. […] Şi totuşi, nu este sigur că ajutorul acordat băncilor va salva de asemenea Spania. Şi există două bombe cu ceas potenţiale în zona euro. Prima este Grecia. […] Cea de-a doua este Italia. […] Este din ce în ce mai multă lume în interiorul şi în jurul bărcii de salvare. Iar furtuna încă nu a trecut.
În Franţa, *Les Echos*se declară mulţumit de faptul că "*instrumentele implementate la nivel european funcţionează pentru a trata o urgenţă de acest gen*", datorită intervenţiei unui "*dispozitiv care nu exista acum câteva luni" şi care "va permite evitarea unei prăbuşiri totale a sistemului fianciar al continentului, care ar fi fost mult mai costisitor*". Şi totuşi, cotidianul economic îşi pune întrebări referitoare la "*acceptabilitatea de către opiniile publice*" a planului de salvare spaniol, precum şi a celor care l-au precedat: "*Câţi cetăţeni europeni sunt oare conştienţi că Europa va fi mobilizat 500 de miliarde de euro pentru a veni în sprijinul statelor în dificultate?*" se întreabă acesta. El consideră de altfel că, în curând, planurile de ajutor nu vor mai putea compensa lipsa unui proiect adevărat pentru zona euro:
de trei ani încoace gestionăm urgenţele deoarece însăşi structura zonei euro este şubredă. Aceste planuri succesive şi costisitoare nu vor fi acceptabile decât dacă europenii arată că au de asemenea şi un plan pentru a o transforma într-o zonă viabilă şi durabilă. Dacă nu, în mod inevitabil, forţele centrifuge o vor disloca şi vom pierde, pe lângă mulţi bani, şi o mare parte din capacitatea noastra de a influenţa afacerile lumii.
În Germania, cotidianul berlinez *Die Welt*primeşte premiul pentru pesimism, afirmând că fiecare nou plan de salvare crează noi falii între ţările europene:
putem de pe acum să abandonăm ideea că cele 100 de miliarde de euro vor atrage după sine o schimbare durabilă a ambianţei. Nu ar fi fost cazul decât dacă am fi putut interpreta acest ajutor ca un semn al unei voinţe europene ferme. Dar este exact opusul. Gestiunea crizei în cazul Spaniei scoate mai degrabă în evidenţă profunzimea diferenţelor în Europa. Pe de o parte, un guvern care oscilează între egoism şi amatorism în Spania, iar de cealaltă o comunitate de ţări care exercită o presiune mai mult sau mai puţin brutală nu inspiră încredere. Cum vom putea ajunge la un acord în privinţă regulilor necesare în cadrul unei viitoare uniuni fiscale, atunci când ne este foarte greu să ne ascundem diferendele când este vorba doar de salvarea unor bănci putrede?
La vecinii portughezi, speranţele că cererea spaniolă va atrage după sine o relaxare a condiţiilor planului de ajutor acordat Portugaliei sunt stinse de către *Diário Económico*. Cotidianul notează:
Comisia Europeană consideră că este "foarte dificil" ca Portugalia să poată renegocia condiţiile de salvare. Şi într-adevăr, guvernul de la Lisabona a hotărât să nu ia iniţiativa unei cereri de renegociere. Planul de ajutor pentru Portugalia s-a bazat pe trei piloni: finanţele publice, recapitalizarea băncilor şi reformele structurale. Aici, condiţiile nu vizează decât sectorul financiar.
În *Corriere della Sera*, economistul Federico Fubini se teme ca intervenţia europeană să nu aibă niciun efect în calmarea pieţelor, sau chiar să obţină rezultate opuse, deoarece Mecanismul European de Stabilitate (MES), care va finanţa ajutorul acordat Spaniei, va trebui să fie rembursat cu prioritate faţă de ceilalţi creditori. Există un risc mult mai mare ca aceştia din urmă să nu fie rembursaţi. În plus, scrie Fubini,
un împrumut din partea MES pentru Spania ar putea contribui la creşterea datoriei publice spaniole cu peste 100% din PIB în următorii cinci ani, contribuind şi mai mult la temerile investitorilor privaţi. Toate băncile internaţionale au studiat deja acest scenariu. […] Intervenţia vizând băncile nu poate fi decât primul din planurile de salvare de care va avea nevoie Madridul. […] La rândul său, Italia este singura dintre ţările în dificultate care nu a avut nevoie să ceară un plan de salvare. Ea se poate menţine în continuare în felul acesta. Dacă ratele spaniole se stabilizează după acordarea ajutoarelor băncilor, ratele italiene vor putea scădea; până atunci, un acord european asupra sistemului bancar poate calma situaţia. În cazul opus, incertitudinea va fi foarte mare şi Italia va fi privită cu din ce în ce mai multă atenţie.
