Idei Republica Cehă
Václav Klaus în timpul unei conferinţe la Castelul Praga în decembrie 2012

Václav Klaus, adio scandalagiului Europei

Sfârşitul mandatului preşedintelui ceh, pe 7 martie, reprezintă ieşirea de pe scena europeană a unui personaj controversat şi extrem de eurosceptic. Dar în spatele atitudinii provocatoare, el ascundea lipsa unei adevărate viziuni politice.

Publicat pe 7 martie 2013 la 17:32
Václav Klaus în timpul unei conferinţe la Castelul Praga în decembrie 2012

În multe feluri, o ţară de dimensiuni medii din Europa Centrală nici că putea visa un preşedinte mai bun: un politician experimentat, energic şi erudit, de renume internaţional, apt să se angajeze atât în mari chestiuni europene cât şi în problemele domestice ridicate de politicieni divizionişti şi de coaliţii guvernamentale sfâşiate.
Un preşedinte suficient de ferm pentru a reaminti periodic cetăţenilor săi că nu trăiesc într-un stat mafiot sărăcit, ci într-o democraţie administrată cât se poate de tolerabil, cât de cât prosperă, chiar dacă are inevitabil şi cusururi.
Iar pe post de preşedinte, Václav Klaus a fost toate aceste lucruri deodată.

Un şef de stat controversat

Dar a fost de asemenea un renumit şef de stat controversat, ale cărui opinii mergeau adeseori în direcţia opusă celor ale semenilor săi politicieni sau cetăţenilor. Provocator şi impozant, Klaus a fost iubit şi (mai des) urât atât acasă cât şi peste hotare, şi este, aşa cum biograful său ceh Lubomír Kopeček l-a numit pe bună dreptate, un fenomen politic. Dar ce efecte de lungă durată lasă cu adevărat în urmă mandatul său de zece ani?
Dacă timpul lui Klaus ca lider ODS [cel mai mare partid liberal-conservator, fondat de Václav Klaus în 1991] şi prim-ministru [1992-1997] a fost în mare măsură definit de tranziţia economică, în schimb preşedinţia lui a fost definită de integrarea europeană şi de locul Cehiei în Europa.

O Europă de state-naţiuni şi pieţe libere

Klaus a criticat UE începând din anii 1990 iar pasiunea sa pentru suveranitatea statului ceh datează din aceeaşi perioadă.
Tendinţa lui către o viziune mai tradiţionalistă a intereselor naţionale cehe, definită prin opoziţie faţă de cea a Germaniei şi a sferei acesteia de influenţă datează de asemenea dinaintea preşedinţiei sale - aproximativ de pe vremea Acordului de Opoziţie.
Dar ca preşedinte, opiniile sale cu privire la integrarea europeană s-au radicalizat din ce în ce mai mult. În discursul său, UE s-a transformat treptat, dintr-un ansamblu de instituţii constrângătoare pentru suveranitatea cehă şi libertatea individuală, într-o ameninţare ideologică aproape existenţială. "Europenismul" devine capul cel mai vizibil al hidrei care ar fi luat puterea în "post-democraţie", alături de îngrijorările privind încălzirea globală, "homosexualitatea", activismul în drepturile omului şi alte obsesii de-ale lui Klaus. Pentru acesta integrarea europeană nu trebuia doar încetinită şi corectată, ci reluată de la început pentru a crea o Europă de state-naţiuni şi pieţe libere.
O astfel de radicalizare reflectă parţial libertatea politică mai largă oferită de preşedinţie. Înconjurat de un anturaj ales de el-însuşi, preşedintele nu mai era împovărat de necesitatea de a face compromisuri cu colegii de partid şi de coaliţie. Dar de asemenea a intervenit într-un context de schimbări europene: preşedinţia lui Klaus a coincis cu Constituţia UE şi cu Tratatul de la Lisabona, care s-au dovedit a fi pentru el un puternic stimulant.
Erupţia crizei din zona euro - moment în care scepticismul timpuriu al lui Klaus faţă de moneda euro s-a dovedit întemeiat - l-au confirmat şi mai puternic pe Klaus în poziţiile sale relative la UE.

Un euroscepticism abstract

În acelaşi timp,totuşi, euroscepticismul lui Klaus a rămas foarte abstract: se ştia de ce se temea - şi cu siguranţă la ce se împotrivea - dar foarte puţin despre ce vroia practic să se facă. În timp ce alţi eurosceptici, atât în Republica Cehă cât şi în afară, înaintau tot felul de opţiuni, de la integrarea flexibilă până la Europa "à la carte" sau la ieşirea completă din UE, numeroasele discursuri scrise sau orale ale lui Klaus nu ofereau niciun program specific, nicio strategie pentru problemele europene care îl preocupau.
Mai mult decât atât, în termeni politici practici cele două mandate prezidenţiale ale lui Klaus au fost o poveste de înfrângeri şi de pierderi.
Deşi a părăsit ODS în 2009 şi a afirmat că Republica Cehă avea nevoie de un nou partid conservator eurosceptic, el nu a reuşit să înfiinţeze - sau chiar să găsească - un alt partid. În schimb, el a fost limitat la o prezenţă destabilizatoare, de culise, în politica internă a ODS-ului, câştigând o anumită influenţă politică asupra guvernelor Topolánek şi Nečas, atunci când majorităţile lor parlamentare s-au destrămat.
Dar înfrângerile lui Klaus ascund un adevăr mai profund. Marca naţionalismului conservator eurosceptic, dezvoltat de Klaus în ultima fază a carierei sale politice, deşi pare atrăgătoare pentru unii oameni, a întâmpinat în definitiv un sprijin limitat în societatea cehă. Acest lucru era valabil în 2002, când eşecul unei campanii electorale bazate pe "interesele naţionale" în UE l-a condus pe Klaus să candideze pentru preşedinţie. Şi era valabil şi în 2013, atunci când, potrivit sondajelor, majoritatea partizanilor ODS l-au sprijinit pe Karel Schwarzenberg, în ciuda dezaprobării lui Klaus, fiindcă nu era un ceh de speţă. Dacă acest tip de discurs poate seduce o parte din cehi, marea lor majoritate, chiar atraşi de euroscepticism şi naţionalism, votează mai degrabă spre stânga, aproape de KSČM [Partidul comunist din Moravia şi Bohemia].
Klaus a salutat victoria lui Miloš Zeman, citând ironic cuvintele lui Václav Havel despre adevăr şi iubire, conceptele care înving minciuna şi ura. Dar ironia mai mare este, probabil, în faptul că - în pofida prăpastiei care-i separă în termeni de perspective politice şi de personalitate - preşedinţia lui Klaus a avut multe din defectele şi limitările care au dominat-o pe cea a lui Havel: un şef de stat preocupat de o mare viziune politică dar lestat de slăbiciunile constituţionale ale funcţiei sale; un sprijin public şi politic redus faţă de ideile lui; şi ponderea limitată a ţării sale pe scena internaţională.

Newsletter în limba română
Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect