“Blestemaţi cei care sunt încă pentru (aderarea Belgradului la) UE”. Susţinători ai mişcării naţionaliste Dveri flutură steagul naţional al Serbiei în faţa sediului delegaţiei UE din Belgrad. 17 noiembrie, 2012.

Verdictele de la Haga relansează dezbaterea despre război

Achitarea a doi generali croaţi şi a unui fost prim-ministru kosovar a reaprins discuţiile pe o temă foarte populară în fosta Iugoslavie: cine a fost victima şi cine a fost agresorul în războiul de acum aproape 20 de ani?

Publicat pe 3 decembrie 2012 la 16:36
“Blestemaţi cei care sunt încă pentru (aderarea Belgradului la) UE”. Susţinători ai mişcării naţionaliste Dveri flutură steagul naţional al Serbiei în faţa sediului delegaţiei UE din Belgrad. 17 noiembrie, 2012.

Deşi au trecut mai bine de două săptămâni de la achitarea generalilor croaţi Ante Gotovina şi Mladen Markač – acuzaţi de a fi comis crime de război în timpul conflictului serbo-croat din anii 1990 – emoţiile în regiune continuă să fie exacerbate. Fiecare dintre cele două tabere îşi exprimă reacţiile în mod diferit: pentru sârbi, este un scandal şi o dovadă suplimentară a atitudinii anti-sârbeşti şi a părtinirii Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPI). Pentru croaţi, această decizie judecătorească a fost primită ca o confirmare a legitimităţii Operaţiunii Furtuna desfăşurată în vara anului 1995 – când forţele croate au recucerit o mare parte a teritoriului ocupat anterior de către sârbi – şi ca o victorie triumfătoare în disputa care persistă în continuare în Balcani: cine a fost victimă în razboi şi cine a fost agresor.

În verdictul iniţial din aprilie 2011, Tribunalul de la Haga i-a declarat pe Gotovina şi Markač – comandanţii armatei croate în timpul conflictului din Balcani – vinovaţi de crime de război, printre care prădare, tratamente inumane, ucideri, distrugeri nejustificate şi jafuri. Şi totuşi, cu o majoritate de două treimi, TPI a anulat recent această decizie şi i-a achitat pe ambii generali de toate capetele de acuzare, cu excepţia unuia: că erau la curent cu crimele comise de subordonaţii lor şi că ar fi trebuit să îi ancheteze.

Rugă în aşteptarea deciziei

Achitarea şi implicit eliberarea lui Gotovina – care este un erou naţional - şi a lui Markač, a fost primită cu un entuziasm extraordinar în Croaţia. În majoritatea oraşelor, citirea verdictului de la Haga a fost difuzată în direct pe ecrane mari instalate în locuri publice. Mulţi dintre cei care au vizionat această transmisie s-au rugat în tăcere în aşteptarea deciziei. După achitare, a început nebunia. Veteranii strigau cu voce tare, precum şi femeile şi răniţii de război.

O frenezie naţională s-a răspândit nu numai în Croaţia, dar şi în întreaga lume, prin intermediul diasporei croate care şi-a manifestat bucuria în urma verdictului. După ce a marcat un gol, Mario Mandžukić, jucător la FC Bayern München, a ieşit în afara terenului şi a adresat un salut, gest interpretat în general de către majoritatea croaţilor ca un semn de aprobare a achitării generalului.

Newsletter în limba română

Sârbii au reacţionat rapid la achitare şi la euforia croaţilor care a decurs în urma acesteia. La Belgrad, o conferinţă pe tema moştenirii lăsate de Tribunalul de la Haga a fost anulată. TPI şi-a “pierdut complet legitimitatea”, a declarat ministrul de Externe sârb Rasim Ljacić, în timp ce viceprim-ministrul însărcinat cu Integrarea europeană, Suzana Grubješić, şi-a anulat vizita prevăzută la Zagreb, în cadrul căreia trebuia să extindă protocolul de colaborare serbo-croat pentru integrarea în UE.

Câteva zile mai târziu, procurorii sârbi au deschis şase anchete asupra crimelor croate de război care se presupune că s-ar fi desfăşurat în timpul Operaţiunii Furtuna. “În acest fel încercăm să contrabalansăm nedreptatea flagrantă”, a spus Procurorul pentru crime de război al Serbiei, Vladimir Vukčević, exprimând făţiş intenţiile guvernului său. Procurorii sârbi lansaseră deja o serie de anchete asupra unor crime care se presupune că ar fi fost comise în timpul conflictului cu celelalte republici iugoslave. Acest demers a condus la controverse aprige, mai ales cu guvernul din Bosnia și Herțegovina.

Peste 600 de victime

Scopul Operaţiunii Furtuna, care a fost lansată în august 1995 de către generalul Gotovina, a fost de a scoate trupele sârbeşti în afara regiunii Krajina, ţinut care aparţinea înainte Croaţiei. Majoritatea croaţilor au considerat această campanie ca fiind o confruntare decisivă într-un război care era numai de apărare. În urma unor înfrângeri succesive, numai Operaţiunea Furtuna a pus capăt acestui conflict, instaurând victoria croaţilor. Fireşte că au fost şi victime civile, dar acestea sunt arareori menţionate în Croaţia, pentru că nu corespund cu versiunea “războiului defensiv”.

Au fost înregistrate peste 600 de victime sârbeşti în urma Operaţiunii Furtuna, majoritatea fiind persoane în vârstă sau bolnave care nu au putut sau nu au vrut să fugă din Krajina. În total 600 de morţi şi peste 200 000 de refugiaţi: acestea sunt cifrele pe care nimeni nu le uită în Serbia. Familiile victimelor, dintre care majoritatea s-au stabilit în Serbia la ora actuală, au fost şocate de verdictul de la Haga. Puţinii sârbi care mai trăiesc în Krajina au păstrat tăcerea, preferând să nu se expună public.

Membri ai organizaţiilor non-guvernamentale croate, conduşi de către militanţii Vesna Teršelić şi Zoran Pusić, au atras atenţia Croaţiei că nu trebuie să uite crimele comise de propriile trupe, care reprezintă partea întunecată a conflictului.

Dar oameni ca ei sunt minoritari. În Croaţia, niciun ofiţer de armată nu a fost condamnat până acum pentru infracţiunile comise în timpul Operaţiunii Furtuna. Deşi mai mulţi soldaţi croaţi au fost judecaţi pentru omoruri săvârşite în timpul luptelor, au fost achitaţi cu toţii. Printre infracţiunile care încă nu au fost pedepsite se numără cele comise în satele Mokro Polje şi Golubić, în data de 6 august 1995, atacurile asupra refugiaţilor din zilele de 7-8 august ale aceluiaşi an, precum şi crimele comise în satele Komic şi Grubori, pe 25 august, tot în 1995, când soldaţii croaţi i-au ucis pe Miloš Grubor, în vârstă de 80 de ani, Jovo Grubar, 65 de ani, Marie Grubor, 90 de ani, Duro Karanović, 41 de ani şi Milica Grubor, 51 de ani.

Primul ministru croat Zoran Milanović şi preşedintele Ivo Josipović nu s-au lăsat cuprinşi de euforia care a înflăcărat întregul popor şi au subliniat că statul croat va aduce în faţa justiţiei, cât se poate de curând, pe responsabilii crimelor de război, deşi, la 17 ani după încheierea războiului, această pledoarie sună oarecum fals.

O politică similară de negare

Toată lumea a fost surprinsă, deşi, conform declaraţiilor făcute de Ante Gotovina în cadrul unui interviu acordat cotidianului tabloid Kurir, întrebat fiind dacă el personal va lansa un apel către sârbi să se reîntoarcă la Krajina, acesta a răspuns: “Cum pot sa lansez un apel cuiva să se reîntoarcă acasă? Este propria lor casă! [Sârbii] sunt cetăţeni ai Croaţiei. Sunt cu noi. Suntem împreună. Trebuie să mergem mai departe. Viitorul ne aparţine. Trecutul este trecut.”

Deşi s-au scurs aproape două decenii de la război, şi în ciuda numeroaselor acţiuni întreprinse de către Tribunalul de la Haga, fiecare dintre ţările fost-iugoslave are propria ei viziune a războiului. Precum în Serbia nimeni nu vorbeşte despre victimele crimelor comise de sârbi la Vukovar sau Sarajevo, la fel şi în Croaţia, numai o mână de “trădători” amintesc de crimele comise împotriva sârbilor. Şi asta nu se întâmplă numai în aceste două ţări. O politică similară de negare de sine a dominat relaţiile dintre Serbia şi Kosovo, Serbia şi Bosnia și Herțegovina, şi, recent, chiar şi cele dintre Bosnia și Herțegovina şi Muntenegru.

Guvernele de la Belgrad, Zagreb, Sarajevo, Priştina, Podgoriţa şi Skopje sunt obişnuite cu fluctuaţiile în relaţiile diplomatice. Lansează cu uşurinţă acuzaţii, se ofensează şi incită populaţiile. Genul de curaj de care a dat dovadă recent un grup de veterani sârbi care s-au dus la Srebrenica, au depus flori la Memorialul Genocidului şi s-au întâlnit cu familiile bosniacilor îngropaţi acolo, este încă un lucru rar întâlnit în rândurile politicienilor din această regiune.

Din Belgrad

Un tribunal împotriva sârbilor

Achitarea kosovarului Ramuş Haradinai de către Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPI), pe 29 noiembrie, a fost percepută de către sârbi ca o palmă suplimentară peste obraz. Fostul şef de război şi prim-ministru al fostei provincii sârbeşti a fost declarat nevinovat de acuzaţiile de crime de război din perioada 1998-1999. “Acest tribunal a fost creat pentru a judeca poporul sârb”, a reacţionat preşedintele sârb, naţionalistul Tomislav Nikolić. O opinie împărtăşită de către cercurile proeuropene ale ţării.

Este o insultă la adresa memoriei victimelor sârbeşti”, scrie cotidianul Blic, criticând aspru această serie de achitări care “a înnebunit toţi sârbii care au crezut în valorile democraţiei occidentale, care s-au bătut împotriva războiului şi a violenţei, împotriva lui Milošević şi a politicii sale. TPI şi-a dezvăluit adevărata natură în momentul în care trebuia să-şi încheie misiunea: acest tribunal nu este făcut pentru fi în serviciul justiţiei”.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect