Alegeți o limbă
Spania este cea care a câştigat alegerile catalane. Sau mai exact, status quo-ul spaniol este cel care a câştigat, adică starea actuală a lucrurilor, în problemelor în creştere. Această ordine spaniolă stabilită este cea pe care o cunoaştem de o perioadă îndelungată a istoriei noastre. Va fi greu de înţeles, de acceptat şi de digerat pentru largi segmente ale societăţii "catalanista" [termen care desemnează partizanii unui statut special sau independenţei pentru regiune], care continuă să alcătuiască o majoritate numerică - şi sentimentală - dar echilibrul de puteri, cu a lui rece realitate, se va impune de-a lungul zilelor, săptămânilor, poate lunilor. "Partidul Alfa" al claselor de mijloc spaniole [astfel autorul numeşte Partidul Popular la putere în Madrid] rămâne la cârmă, în ciuda uriaşelor dificultăţi cauzate de criză.
Desigur, noul Parlament local este în majoritate suveranist, iar din această majoritate s-ar putea naşte, în următoarele săptămâni, o coaliţie de guvern cu tendinţă naţionalistă. Convergència i Unió (CiU) şi Esquerra Republicana de Catalunya (ERC) totalizează 71 de membri, deci mai mult decât suficient pentru a alcătui împreună un executiv stabil, al cărui program va avea drept obiectiv principal organizarea unui referendum privind auto-determinarea.
Şi în ciuda piedicilor pe care le-a avut în cale, CiU are avantajul tactic de a putea eventual lua în considerare o altă coaliţie guvernamentală, alături de socialişti (cele două partide ar reuni 70 de deputaţi) - sau chiar şi cu PP (Partidul Popular, dreapta), cu care ar totaliza 69 de locuri, deci ar putea negocia pentru a obţine sprijin pe anumite aspecte. Oricare va fi compoziţia noului guvern, CiU rămâne de neocolit, iar în caz de blocare parlamentară, există întotdeauna posibilitatea de a organiza noi alegeri într-un termen relativ scurt.
Marea federaţie naţionalistă catalană, deşi grav afectată, rămâne pal de paller * [cheia de boltă] a puterii în regiune. Ea încă este calea de exprimare preferată a claselor de mijloc catalane oropsite. CiU rămâne încă Partit de Catalunya.
Ce se crede la Madrid
Fără îndoială, majoritatea suveranistă se întinde cu mult dincolo de aceste două forţe principale. Iar majoritatea "catalanistă", în sens larg, rămâne covârşitoare. Nimic, în viitorul apropiat, nu ameninţă ordinea stabilită în Catalonia. Vor fi necesare unele eforturi pentru a alcătui un guvern stabil şi a aproba bugetele, şi pentru a guverna această uriaşă maşinărie administrativă care depinde de plăţile venite lunar din partea ministerului de Finanţe din Madrid.
Desigur, presa străină, în special britanică, va interpreta rezultatele acestor alegeri altfel decât presa din Madrid, care se va năpusti cu bucurie împotriva politicii catalane. Anglo-saxonii vor remarca fireşte că în Catalonia a câştigat o majoritate independentistă, care, sub efectele crizei, a luat-o la stânga. În capitala spaniolă, se va insista puternic asupra înfrângerii lui Artur Mas.
Prima dintre aceste interpretări este probabil mai realistă în termeni europeni, dar totuşi nu este mai puţin adevărat că Spania este cea care a câştigat alegerile catalane. Ordinea stabilită a câştigat. Şi acest status quo, în ciuda asprimii sale şi ale ruşinoaselor sale kompromat [referire la dezvăluirile ziarului El Mundo privind presupusele conturi elveţiene ale familiei lui Artur Mas] puse laolaltă pentru a timora inamicul, a câştigat fiindcă este, chiar şi din punct de vedere obiectiv, mai puternic şi fiindcă societatea catalană şi dorinţa ei de o altă ordine a lucrurilor nu mai sunt unite în spatele aceleiaşi ambiţii.
Naţionalismul catalan a devenit astăzi o majoritate sentimentală a cărei eficienţă politică lasă mult de dorit. Catalonia nu este Olanda, şi ea foarte divizată din punct de vedere politic. Atunci când, în câteva săptămâni, vor începe negocierile pentru formarea un nou guvern, vom putea lua bine măsura entuziasmului suscitat de perspectiva apartenenţei la acest nou executiv forţat să facă sacrificii grele.
Este incontestabil că Spania are o problemă: o criză fenomenală, şi două parlamente regionale separatiste, în Ţara Bascilor şi Catalonia. Dar problema rămâne uşor de gerat: bascii nu vor face nimic care ar putea pune în pericol excedentul bugetar care le garantează avantajoasele lor fueros [drepturi istorice acordate regiunii], iar Catalonia, împotmolită în retorica sentimentală a suveranităţii, se va transforma într-un cuib de viespi. Spania tocmai a câştigat, ordinea stabilită a câştigat.
* În catalană în textul spaniol
Reacţii
O “sinucidere politică” pentru Artur Mas
Rezultatul alegerilor regionale catalane din 25 noiembrie reprezintă o “sinucidere politică” pentru şeful Guvernului catalan, Artur Mas, cel care convocase scrutinul anticipat. Aceasta este concluzia lui Enric Hernández, directorul publicaţiei Periódico de Catalunya, potrivit căruia “majoritatea excepţională” solicitată de Artur Mas pentru a avea sprijin în referendumul privind independenţa a fost compromisă:
După manifestaţiile separatiste organizate cu ocazia sărbătorii Cataloniei - Diada [pe 11 septembrie, când sute de mii de catalani au manifestat în favoarea independenţei] -, şeful Guvernului regional s-a pripit să considere că manifestanţii erau toţi potenţiali susţinători electorali ai CiU [partidul său, naţionalist de centru-dreapta]. Artur Mas a crezut că poziţionarea în fruntea mişcării separatiste îi va permite, prin intermediul alegerilor anticipate, să ascundă reducerile bugetare în spatele drapelului separatist şi să obţină un mandat confortabil de patru ani, în speranţa că situaţia de criză se va atenua până în 2016. În acest context, şi-a asumat rolul mesianic de lider principal, care să conducă regiunea Catalonia spre paradisul propriului stat. S-a înşelat în totalitate.
De acum înainte, Mas va trebui să negocieze un acord guvernamental cu celelalte forţe politice. De opţiunea sa depinde posibilul referendum şi chiar propriul său viitor, continuă Hernández:
Mas se va confrunta acum cu o dilemă majoră: fie va alege să meargă înainte împreună cu stânga naţionalistă [ERC], spre independenţă şi suvernitatea regională - cu riscul pierderii asistenţei financiare din partea Guvernului de la Madrid; fie va căuta susţinerea socialiştilor [PSC] sau a Partidului Popular [PP, aflat la putere la Madrid], cu preţul renunţării la proiectul separatist.
