Vizele pentru Balcani: pro sau contra?

Publicat pe 26 octombrie 2012 la 11:20

Va reinstaura UE obligaţia vizelor pentru cei care provin din Balcanii Occidentali? La iniţiativa Franţei şi Germaniei, 6 ţări membre cer întărirea controalelor asupra imigraţiei provenind din Serbia, Macedonia, Bosnia-Herţegovina, Muntenegru şi Albania.

Printre aceste ţări membre se găseşte Suedia, care a primit peste 34 000 de cereri de azil de la începutul anului, dintre care 5 276 sirieni, în mare parte veniţi prin Balcani. Iar poziţia apărată de guvernul de centru-dreapta împarte presa.

Cotidianul liberal Dagens Nyheter remarcă faptul că în aceste ultime 8 luni, “mai mulţi solicitanţi de azil au ajuns din Serbia, Bosnia-Herţegovina şi Albania, unde vizele nu mai sunt obligatorii pentru a merge în UE, decât din Siria, care este în situaţie de război civil”. Cotidianul explică faptul că

mulţi dintre cei care solicită azil sunt romi care suferă de discriminări grave în ţara lor de origine. Având în vedere că niciunul dintre ei nu are motive pentru a obţine statutul de refugiat, mai puţin de 1% sunt autorizaţi să rămână în Suedia. […]

Newsletter în limba română

Poate părea cinic să se ridice obstacole romilor. […] Trebuie, la urma urmei, să se dea prioritate furnizării de adăpost persoanelor ce fug de carnagiul din Siria şi de războiul din Afganistan. […] Există poate soluţii mai bune, dar esenţialul este ca UE să ceară şi să contribuie la egalitatea socială, mai ales în ceea ce îi priveşte pe romi. Serbia, Albania şi Bosnia-Herţegovina sunt candidate la aderare în UE. Este ocazia de a pune presiune pe ei.

Aftonbladet, pe de altă parte, subliniază că “scutirea de vize pentru Balcanii Occidentali, introdusă în 2009 şi 2010, a fost un mare succes”. Pentru cotidianul social-democrat în mod istoric,

aceasta a oferit libertate, dar şi un semnal politic important. Balcanii Occidentali fac parte din Europa şi sunt bineveniţi în Comunitatea Europeană. Este deci alarmant că [ministrul Imigraţiei] Tobias Billström este acum deschis ideii de a suspenda scutirea de vize. Ministrul Afacerilor Externe, Carl Bildt avea dreptate când a evocat problema vizelor săptămâna trecută spunând: “Acest tip de semnal alimentează forţele naţionaliste în Balcani şi nu este ceva care să fie în interesul nostru”. Editorialele Aftonbladet sunt rareori de acord cu Carl Bildt, dar în acest caz el ştie despre ce vorbeşte. Billström trebuie să îl asculte.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect