Alegeți o limbă
"Spune-mi ce mănânci, o să-ţi spun cine eşti": câţi europeni ar şti să răspundă astăzi la întrebarea pusă în secolul al XIX-lea de Jean Anthelme Brillat-Savarin? Sau, de fapt, câţi ar fi dispuşi să audă răspunsul pe care l-ar da autorul Fiziologiei gustului?
Niciodată nu am avut atât de multe informaţii cu privire la alimentele pe care le consumăm şi totuşi nu am avut niciodată atât de mult impresia de a nu şti ceea ce se găseşte cu adevărat în farfuriile noastre.
Scandalul cărnii de cal în mâncărurile vândute drept "carne de vită pură" ne-a reamintit că nu suntem niciodată la adăpost de vreo fraudă alimentară iar cursa pentru cel mai mic preţ se întoarce în cele din urmă împotriva consumatorului.
Împins de criză şi de scăderea puterii de cumpărare aferente, acesta ajunge să facă arbitraje bugetare iar sectorul "alimentaţie" este adeseori cel mai afectat. Nu că ar mânca mai puţin, dar mănâncă mai puţin bine.
Şi ceea ce nu plăteşte în bani gheaţă, plăteşte altfel: Obezitate, boli cardio-vasculaire, diabet, cancere... tot atâţia factori de risc sanitari asupra cărora alimentaţia are o incidenţă.
Iar Europa dă dovadă de o atitudine ambivalentă: pe de o parte, pare că ia apărarea consumatorului, introducând norme şi impunând ridicarea interdicţiei făinilor animale în alimentaţia peştilor de crescătorie. Aceste făini au fost interzise în 1997 fiindcă sunt considerate ca stând la baza crizei "vacii nebune". Va fi astfel cu atât mai greu pentru Bruxelles de a rezista presiunilor celorlalţi agricultori - în special de porci şi păsări - într-un moment în care preţurile cerealelor ating culmi nebănuite.
În tabăra opusă, consumatorul este singur. Cu toate acestea, există mijloace de a mânca bine fără a se ruina - şi în mod durabil. Întrucât, aşa cum a scris Carlo Petrini, liderul mişcării Slow Food, "nu este adevărat că a mânca bine este scump. Noi doar nu mai ştim cum să o facem".
