Alegeți o limbă
Acum fix un an, Belgia primea ceea ce Le Soir numeşte “o palmă puternică”: pentru prima dată, naţionaliştii flamanzi câştigau alegerile parlamentare. Pe de-o parte, 27,8% dintre voturi au mers la Nieuwe-Vlaamse Alliantie (Noua Alianţă Flamandă N-VA) a lui Bart de Wever, primul partid în Flandra, pe de cealaltă, 37,6% au mers la Partidul Socialist (PS), care domină Valonia, aşa că ţara este deşirată între două partide şi două concepţii comunitare ale ţării.
Un an mai târziu, niciun acord pentru un guvern nu a putut fi găsit în ciuda a numeroaselor misiuni de “conciliere”, “mediere” şi alte “explorări” iar executivul se limitează la problemele curente. Cât despre belgieni, chiar dacă sunt destul de scârbiţi şi contrariaţi de o situaţie pe care o consideră încurcată, paradoxal, ei rămân încrezători încă în capacitatea liderilor lor de a găsi până la urmă o ieşire din criză.
Pentru editorialistul cotidianului Le Soir, Belgia supravieţuieşte, dar “este ceva mai puţin belgiană.
Într-un an, într-adevăr, francofonii au sfârşit prin a împărtăşi cel puţin o convingere comună cu Nordul ţării: suntem două populaţii care trăiesc sub acelaşi acoperiş dar au puţine locuri în comun. Adevărat, fals? Nu ne mai punem întrebarea de acum înainte, am consemnat-o.
Newsletter în limba românăBelgia nu mai este trăită precum o căsătorie ci precum o coabitare. Într-un an, francofonii au sfârşit prin a consemna ceea ce flamanzii în majoritate au repetat de luni de zile: trebuie să ne gestionăm problemele diferit, căci situaţiile noastre, dorinţele noastre, politicile noastre sunt diferite. […]
Durata negocierilor a însemnat şi ancorarea în viaţa de fiecare zi a acestei certitudini potrivit căreia, în fond, am putea trăi fericit fiecare la sine acasă. Guvernele regionale asigură, iau deciziile care schimbă viaţa de zi cu zi. Este o iluzie, evident, căci multe probleme de care trebuie să se ocupe autorităţile federale nu sunt reglementate. […]
Ce blochează? O negociere cu un partid naţionalist ale cărui exigenţe sunt fluctuante şi situate foarte sus. Şi care împiedică celelalte partide flamande să “cedeze”. Şi, ştiind de ieri că N-VA deţine 33% dintre intenţiile de vot şi că De Wever atinge 53% din rata popularităţii, ne spunem că nu există motiv pentru ca asta să se schimbe. Obositor, neliniştitor şi enervant.
Dinspre partea flamandă, editorialistul lui De Morgen, Yves Desmet spune că la un an de la alegeri, nu numai negocierile se găsesc într-un punct mort, dar şi raportul de forţă politică:
Baza eşichierului rămâne aceeaşi, cele două forţe politice rămân forţele conducătoare: PS şi N-VA câştigă chiar electorat graţie imobilismului şi încăpăţânării lor.
În ciuda acestui impas, Desmet remarcă faptul că încrederea cetăţenilor în politica ţării lor s-a întărit: “chiar dacă nimic nu se finalizează, găsim că fac treabă bună”. El vede două motive care explică acest paradox:
Pentru prima dată de mult timp, politica nu se mai referă la ‘nimicuri’ sau la lucruri meschine, ci la alegeri instrumentale şi grele care presează. […] Dar, în acelaşi timp, acest sentiment de falsă siguranţă se instalează. Căci şi la capătul unui an fără guvern, această ţară continuă să funcţioneze, economia îşi revine şi nimeni nu are impresia în mediul său că ar trăi într-un ‘failed state’ [stat ratat]. Dacă totul pare să se desfăşoare în mod automatic, de ce nu am putea să ne permitem să continuăm în această încăpăţânare şi acest imobilism încă o bucată de timp?
Şi în timp ce La Libre Belgique îşi consacră prima pagină liderului naţionalist flamand, De Staandard a cerut unor personalităţi flamande să trimită un mesaj lui Bart de Wever şi lui Elio Di Rupo. Aceste scrisori, scrie editorialistul, arată că nu există:
decât neînţelegere şi frustrare din neputinţa celor doi lideri de a turna apă în vinul lor. Există temeri în privinţa a ceea ce va urma şi enervare în privinţa imobilităţii celor chemaţi să dea o nouă turnură istoriei.
De fapt, notează De Staandard, cititorii ne spun că “trebuie să plătim toţi preţul scump al unui an în care ne-am tot înţepat”.
