În calitate de sateliţi ai marilor oraşe, aeroporturile, în timp, au colonizat teritorii noi şi au ajuns să simbolizeze viaţa nomadă şi grăbită. Societăţile noastre în mişcare constantă, înregistrate, controlate, trecute la scaner, au văzut distanţele micşorându-se. Dar dorinţa de a controla lumea pe un ecran nu face decât să crească frustrarea. Imaginea aeroporturilor închise, goale şi tăcute, produce o anxietate mai mare, dacă este posibil, decât atunci când acestea sunt pline de zburători frecvenţi [obişnuiţi ai companiilor aeriene], ca aceste personaje interpretate de George Clooney si Vera Farmiga în Sus, în aer (Up in the air). Aceşti călători au o bună colecţie de cartele care le acordă o serie de privilegii. Instalaţi în rutina lor, ei cunosc aeroporturile în cele mai mici detalii şi şi-au însuşit arta de a supravieţui cozilor, aşteptării bagajelor, nerăbdării.
Aeroporturile, ca non-locuri impersonale
Aceste non-locuri impersonale şi plastifiate, cum le-a definit antropologul francez Marc Auge, reprezintă un fel de meta-oraşe de unde se porneşte spre autostrăzile cerului. În ciuda amprentei lor impersonale, solurile imaculate ale aeroportului din Singapore sau urşii împăiaţi din Anchorage, în Alaska, amintesc cu insistenţă propria lor idiosincrazie. Temporar, problemele vitale devin secundare, deoarece toate actele tind spre un singur scop: a ajunge la destinaţie.
Dar, uneori, un vulcan tuşeşte şi cerul se pătează cu cenuşă. Spaţiul aerian conţine particule de rocă, de nisip şi de cristale. Există puţine lucruri care să fie atât de sofisticate şi de nocive ca materiile piroclastice (fragmente de rocă expulzate în aer) produse de insolentul vulcan islandez. Cerurile Europei sunt închise, milioane de poveşti umane sunt anulate. Aroganţa puterii suferă şi ea: Angela Merkel a trebuit să doarmă în Portugalia; o mare parte dintre liderii mondiali nu au putut asista la funeraliile lui Lech Kaczynski (ca şi cum ar fi pentru a doua oară victimă a fatalităţii); iar regina Margareta a Danemarcei, pentru cea de-a 70-ea ei aniversare, a rămas cu o mare parte din tortul ei regal nemâncată.
In 2020, mai mult de 200 de milioane de zboruri pe an
Se estimează că în 2020 vor fi mai mult de 200 de milioane de zboruri pe an. Un cer suprapopulat va fi străbătut de o infinitate de urme albe - aceste linii de condensare care sunt arătate copiilor atunci când trece un avion, de parcă ar fi un înger. Linii sinonime cu poluare, care ar trebui să fie limitate de urgenţă. Aşa cum ar trebui umanizate ritualurile zborului în această societate care trăieşte între cer şi pământ, şi care, în ciuda eficacităţii sale igienice şi ale turnurilor ei întoarse spre univers, este acum paralizată de masa spongioasă cu forme organice. Un nor de cenuşă pe post de metaforă a vremurilor noastre gazoase.