Alegeți o limbă
La zece ani Massimo Tanfoglio ambala deja pistoale în fabrica tatălui său. Astăzi, la 57 de ani, este directorul uzinei de arme Fratelli Tanfoglio, din Gardone Val Trompia, în nordul Italiei.
Parcurgând străzile micuţului oraş, vedem peste tot mici uzine de armament şi indicatoare pe care figurează numele armi, fucili, cartucce sau guns. Gardone (12.000 de locuitori) trăieşte de 500 de ani deja din industria de armament graţie asocierii de minereu de fier, de lemn şi de energie hidroelectrică din munţii săi.
Oraşul numără în jur de 80 de întreprinderi, mici ateliere familiale de fabricare de puşti de vânătoare până la celebra Beretta.
Pistoalele Tanfoglio, apreciate de amatorii de tir sportiv, au devenit o referinţă pentru experţii în armament. În ultimii ani, între 1500 şi 2000 de pistoale Ttanfoglio modelul GT 28 au fost utilizate pentru comiterea unor delicte în Olanda. Este vorba de un pistol de alarmă ieftin care a fost transformat în armă de foc în atelierele clandestine din nordul Portugaliei.
O piaţă în plină dezvoltare
Împuşcăturile mortale recente [din Olanda] ridică problema uşurinţei procurării pistoalelor şi a provenienţei lor. Succesul pistoalelor pe gaz sau a pistoalelor de alarmă este zdrobitor în toată Europa. Au foarte multe avantaje pentru un criminal: sunt ieftine, cu vânzare liberă în numeroase ţări şi modificarea lor este destul de simplă. Nefiind înregistrate, poliţiei îi e greu să le stabilească traseul. Cu cât legea devine mai severă, cu atât mai mult armele care nu au nevoie să fie înregistrate sunt mai căutate.
Massimo Tanfoglio ştie bine ce fel de întrebuinţare dau criminalii pistolului său de alarmă ieftin (100 de euro). Potrivit poliţiei olandeze, modificarea sa este un joc de copii: un frezor destul de îndemânatic poate să străpungă capacul plasat la capătul armei şi să-l înlocuiască. “Poliţiile frenceze şi germane mi-au pus întrebări legate de pistolul nostru de alarmă”, povesteşte Tanfoglio.
Pentru a nu-şi mai păta şi mai mult reputaţia, spune că şi-a retras modelul GT 28 din producţie. Prin intermediul importatorului portughez al Tanfoglio, pistoalele de alarmă plecau complet legal în Portugalia. Dar acolo începea zona de umbră. Erau modificate de manieră ilegală în micile ateliere aflate în apropiere de Valença do Minho, pe malul râului care marchează graniţa cu Spania.
În 2005, poliţia portugheză a pus capăt activităţii acestor ateliere, iar în 2006, legea armelor a fost înăsprită. Pistoalele de alarmă şi pe gaz sunt de acum interzise în Portugalia. Dar nu este încă şi cazul vecinului său, Spania. În octombrie 2008, poliţia din Sevilla a arestat o bandă care moodifica armele în Portugalia şi le reimporta în mod clandestin. În argou spaniol, aceste arme traficate se numesc încă “portuguesas”.
Transformări propuse pe Internet
Şi în Spania sunt modificate arme. Astfel, poliţia regiunii Murcia a intervenit recent împotriva unei bande care avea un atelier în sudul ţării. Potrivit lui Alfredo Perdiguer, din sindicatul de poliţie spaniol, ofertele de transformare pe internet sunt fără număr. Si doar de la 80 de euro.
În timp ce Tanfoglio pare depăşit, traficanţii găsesc noi căi ocolitoare: astfel poliţia suedeză a confiscat recent un lot considerabil de pistoale pe gaz de fabricaţie turcă care fuseseră modificate în Kosovo. În anumite cafenele din Priştina, traficanţii cer 80 de euro pentru nişte arme pe care le ţin în palmă.
Vânzările de arme turceşti sunt foarte extinse. De exemplu, Ekol Tuna, fabricat la Istanbul de Ekol Voltran, pare o copie greşită a pistolului Tanfoglio GT 28, a cărui formă nu este brevetată, contrar părţii tehnice.
Vânzările de arme nu cunosc criza
Poliţia olandeză îl bănuieşte pe Tanfoglio că ar fi vândut utilaje turcilor, ceea ce Massimo Tanfoglio neagă vehement. Italienii văd cu neîncredere dezvoltare comerţului armelor în Turcia. Spre marea întristare a locuitorilor Gardonei, turcii au răscumpărat chiar fabrica de la respectabila familie Bernardelli, păstrându-i numele prestigios.
Turcia este de acum, împreună cu Germania şi Italia, unul dintre cei trei principali furnizori de arme în Europa. Criză sau nu, 2009 a fost un an record pentru vânzătorii de arme turci: exporturile au crescut cu 16%. Ekol Voltran câştigă în fiecare an între 1,3 şi 3 milioane de euro din acest comerţ şi trăieşte în mare parte din vânzarea pistoalelor de aer comprimat şi a pistoalelor de alarmă.
După 25 de ani, brevetul expiră
Responsabilul de exporturi al lui Ekol Voltran, Mesut Cakici, este luat din scurt pentru o clipă văzând fotografiile modelelor Tanfoglio şi Ekol Tuna modificate. Cum se explică asemănarea frapantă între pistolul său şi cel al italienilor? Admite fără să clipească faptul că este o copie perfectă. “Toată lumea ştie că vindem o copie. Este ceea ce cer clienţii.”
Beretta, Browning, toate modelele celebre de pistoale sunt imitate în fabricile concurenţilor. Brevetul expiră după 25 de ani şi putem face atunci orice vrem. Ştie Cakici oare că regăsim pistolul său Ekol Tuna în Olanda, transformat în armă reală? “Aş minţi dacă aş spune că nu am auzit niciodată vorbindu-se de astfel de practici.”
În Europa, fiecare armă fabricată sau importată trebuie să fie testată şi aprobată de un testbed al statului. Turcia nu are o astfel de platformă de testare; singura obligaţie a lui Cakici este să să transmită numerele de serie ale pistoalelor sale de două ori pe lună poliţiei turce.
“Pentru turci este uşor”, comentează Massimo Tanfoglio. “Uniunea Europeană ne impune din ce în ce mai multe reguli. Toate autorizaţiile sunt controlate de poliţie şi fiecare puşcă părăseşte ţara cu propria sa carte de identitate. Dar criminalilor nu le pasă. Este suficient să priveşti spre Marea Britanie: din 1998, vânzarea de pistoale este complet interzisă, dar criminalitatea creşte întruna!”
Astfel se închide ciclul istoriei: lupta Veneţiei împotriva turcilor s-a aflat la originea dezvoltării industriei armelor din Gardone acum 500 de ani. Iar astăzi locuitorii micului oraş sunt bătuţi de turci cu propriile lor arme.
În colaborare cu Bram Vermeulen din Istanbul şi Merijn de Waal din Madrid
