Alegeți o limbă
Cartierul general al mişcării, pe Mittelstraße, în Köln, este o cameră cu pereţii albi, de vreo 20 de metri pătraţi, goală în afara câtorva afişe. Banderola atârnată deasupra uşii de la intrare este totuşi grandioasă şi prezice nimic mai puţin decât geneza unei noi ere. "Uriaşul adormit se trezeşte". Uriaşul adormit fiind abstenţionismul, iar cel care pretinde că o să-l trezească este Werner Peters, preşedintele "Partidului abstenţioniştilor". Werner Peters este un intelectual. El a scris mai multe cărţi şi organizează în mod regulat saloane filozofice. S-au împlinit deja 15 ani de când şi-a fondat partidul menit să arate cu degetul lacunele democraţiei multipartite. De-a lungul acestor ani, el a fost practic ignorat, dacă nu chiar batjocorit. Dar astăzi, la vârsta de 72 de ani, el simte că direcţia vântului se schimbă în ţară. "Constat că ideile mele sunt pe cale să iasă la suprafaţă", se felicită acesta. "A venit vremea". Dacă intonaţia aduce cumva a sectă sau "Martor al lui Iehova" , mişcarea şi-ar putea dovedi gigantismul chiar în duminica aceasta, 22 septembrie.
Aşa cum a fost deja cazul în 2009, numărul de abstenţionişti ar putea depăşi numărul de alegători ai partidului victorios. Directorul institutului de sondaj Forsa, Manfred Güllner, subliniază riscul unei rate record a abstenţionismului. "Este de temut că mai puţin de 70 % dintre alegători vor merge la urne " (într-o ţară în care procentele de participare la vot erau tradiţional mai ridicate). Am [putea] spune că [abstenţioniştii] sunt adevăraţii câştigători ai alegerilor, dacă acest gest nu ar fi în acelaşi timp un pas înapoi pentru democraţie.
O chestiune de onoare
A fost o vreme când a merge la vot era o chestiune de onoare. După prăbuşirea politică şi morală în epoca nazistă, germanii au vrut să fie "modele" de democraţie - atât în ochii străinilor cât şi în ai lor. Sau cel puţin ei nu vroiau să lase să treacă şi a doua şansă, după ce au irosit-o pe prima, cu consecinţele tragice pe care le cunoaştem, în timpul Republicii de la Weimar.
[[Abstenţionismul nu este, totuşi, un fenomen nou în Germania]]. După primele decenii de asiduitate cetăţenească, rata de participare a început să scadă insidios - pentru a ajunge la 70.8% în alegerile legislative din 2009. Printre abstenţionişti se aflau până acum populaţiile sărace şi puţin educate, care se îndepărtaseră deja de mult timp de discursul politic, acuzându-i pe cei "de sus" de a fi vinovaţi pentru soarta lor. Dar printre ei încep să se numere şi foşti alegători fideli, dezamăgiţi de partidul preferat, dar care nu se îndură să voteze pentru alţii. Astfel, mulţi foşti alegători SPD au stat departe de urne după reformele iniţiate în cadrul Agendei 2010.
Dar, între timp, a apărut şi un al treilea grup, care oferă o nouă dimensiune abstenţionismului, şi anume calitativă. Noul tip de abstinent este educat, adeseori înstărit, face parte din straturile superioare ale societăţii. Acest nou contestatar nu cunoaşte ruşinea şi îşi poartă abstenţionismul cu mândrie. Doar 7% dintre abstenţioniştii chestionaţi de Institutul Insa pentru ziarul Bildau trebuit să înfrunte criticile prietenilor şi familiei. Neîncrederea faţă de de politicieni şi partide s-a strecurat acum şi în stratele superioare ale societăţii germane.
Abstenţioniştii snobi se cred mai bun democraţi
Preşedintele Bundestagului, Norbert Lammert, vorbeşte despre un nou tip de "snobism al abstenţionismului". "Snobii" în cauză nu trăiesc din alocaţiile Hartz IV, ei nu dau vina pe clasa politică şi pe societate pentru problemele lor. Dimpotrivă, ei vin în haine de filosof, îşi petrec majoritatea timpului pe platourile de televiziune şi poartă cămăşile cu nasturii deschişi .
[[Filosoful Peter Sloterdijk a declarat recent foarte serios că nu cunoaşte data alegerilor]]. "Până acum, a fi responsabil din punct de vedere politic însemna a vota pentru răul cel mai mic. Dar ce să facă omul când nu mai ştie care este răul cel mai mic?", întreabă Peter Sloterdijk pentru a-şi justifica abstenţionismul. Între timp, confratele său, Richard David Precht a explicat că aceste alegeri "sunt fără îndoială cele mai neînsemnate din istoria Republicii Federale". Ceea ce este prezentat ca fiind o mare repunere în chestiune intelectuală nu înseamnă nimic altceva decât "Toţi imbecili. În afară de mine".
Abstenţioniştii snobi se cred mai bun democraţi, în orice caz mai buni decât partidele şi reprezentanţii medicrii ai acestora. În cel mai bun caz doar ridică din sprânceană în faţa temelor de campanie. Ei vor să dezbată asupra adevăratele mari probleme şi denunţă o lipsă de viziune. Richard David Precht vorbeşte despre o "campanie de doi lei" şi deplânge "lipsa de filosofie în politică", ca şi "dispariţia generală a capacităţii de a se proiecta în utopie". El deploră de asemenea armonizarea partidelor şi existenţa actuală a unui singur "mega-partid", care luptă "pentru mediu şi Europa, educaţie, familie, copii şi sănătate".
Este adevărat că epoca actuală se îndepărtează de marile bătălii ideologice ale trecutului, după cum reiese din programele partidelor. Ar fi de asemenea bine ca opoziţia să avanseze contrapropuneri puternice în privinţa subiectelor-cheie, precum viitorul Europei sau tranziţia energetică. Şi, desigur, ar fi bine ca Angela Merkel să nu mai ocolească dezbaterile interne. Democraţia prosperă pe confruntarea de idei şi întocmai aceste idei sunt cu atât mai fecunde cu cât ideile sunt mai diferite şi reprezentanţii lor mai incisivi.
Dar oare lipsa actuală de polarizare justifică într-adevăr tendinţa potrivit căreia alegătorii devin simpli consumatori, care ar dori ca politica "să le ofere" ceva, în loc să trebuiască să se informeze ei-înşişi despre ofertele politice existente? Este posibil ca Angela Merkel să încerce să ameţească cetăţenii. Dar este oare acesta un motiv de a se lăsa cotropit de toropeală?
Abstenţionism
Apel la mobilizare
“Te vrem” titrează Die Welt Kompakt cu două zile înainte de alegerile legislative.
În timp ce rata de absenteism ar putea depăşi 30%, un record, preşedintele german Joachim Gauck s-a adresat concetăţenilor săi pe 19 septembrie pe site-ul său Internet, pentru a le aminti că “democraţia nu se face singură […] ci de către noi”.
Este prima dată în istoria RFG când preşedintele “îşi împinge” compatrioţii “să meargă la urne”, remarcă ziarul
