Amsterdam nu are ce face cu înscrierea în Patrimoniul Mondial !

Partizanii nominalizării, printre care politicienii oraşului şi asociaţia conservatoare pentru protecţia patrimoniului Prieteni ai Centrului Istoric din Amsterdam, consideră acest titlu acordat de UNESCO ca fiind cea mai înaltă distincţie. Iar alţii îl consideră ca pe o găină cu ouă de aur, care va atrage mai mulţi turişti. Deşi o societate de consultanţă, PricewaterhouseCoopers, a calculat că în 2008 creşterea medie a numărului de turişti în caz de nominalizare de către UNESCO a fost doar de câteva procente. Entuziaştii prevăd de asemenea o schimbare în tipul de turişti care vor vizita oraşul: "britanicii gălăgioşi" ar trebui să cedeze locul unor vizitatori cosmopoliţi înstăriţi. În plus, se pare că puţini turişti sunt la curent cu faptul că locurile pe care le vizitează au [eticheta UNESCO](http://whc.unesco.org/fr/list/1349, http://whc.unesco.org/en/list/1349/).

UNESCO va deveni Starbucks-ul patrimoniului

În plus, dacă odinioară eticheta aceasta era rezervată celor mai ameninţate peisaje naturale şi celor mai excepţionale şi vulnerabile oraşe şi monumente, mai mult de [900 de nume sunt acum pe listă](http://whc.unesco.org/en/list, http://whc.unesco.org/fr/list/), şi în fiecare an în medie 26 de noi nume sunt adăugate. Această proliferare aduce o devalorizare a titlului. Americanii dornici de emoţii culturale pot trece pe lângă Olanda şi vizita Aix-la-Chapelle, Köln, Bruxelles, Bruges sau Bath pentru a descoperi patrimoniul UNESCO. Curând, organizaţia va deveni Starbucks-ul patrimoniului mondial.

Pentru adversarii săi, cu activiştii zgomotoşi din grupul de acţiune Ailove Amsterdam în frunte, această nominalizare va fi lovitura finală pentru centrul oraşului. Amsterdam va deveni un imens "Begijnhof" [comunităţi - orăşele miniatură], un muzeu în aer liber supra-regulamentat. Ei se tem că Amsterdam, ca şi Bruges, va deveni în cele din urmă un oraş-muzeu pustiu, deşi par să uite că oraşul belgian nu a fost înscris pe listă decât în 2000, mult după ce "muzeificarea" acestuia începuse deja.

Se zice adeseori că înscrierea Amsterdam-ului pe lista UNESCO este o dovadă a "îmburghezirii" lui. Ei uită că în materie de protecţie a patrimoniului, capitala este chiar mai strictă decât UNESCO.

UNESCO nu este un cal troian

Teama că presiunea reglementărilor va creşte cu timpul, iar puterile publice se vor băga peste tot nu este nici ea întemeiată. UNESCO nu este un cal troian, care să se asigure pe furiş că publicităţile pe faţadele şi construcţiile noi sunt interzise. Regulamentul organizaţiei este foarte vag şi lasă mult loc pentru interpretare. Chiar şi în Veneţia, prototipul oraşului-muzeu, unde din 1950 populaţia a scăzut cu mai mult de jumătate, există loc pentru modernizare şi comerţ. Astfel acum doi ani, în ciuda protestelor puternice din partea populaţiei, un nou pod al arhitectului high-tech spaniol Santiago Calatrava a fost pus în funcţiune. Şi de asemenea, de mai mulţi ani, panouri publicitare acoperă unele dintre cele mai frumoase faţade pe Canal Grande şi Piazza San Marco. Şi toate acestea în ciuda (sau datorită ?) UNESCO şi cu sprijinul responsabililor locali cu patrimoniul.

Şi acum? Ei bine hai să continuăm pur şi simplu să pretindem că UNESCO nu există. Pentru ca Unesco să scoată un loc de pe listă trebuie să se fi mers chiar prea departe sau să nu fi jucat corect. Când Dresda, în 2009, a fost scoasă de pe listă din cauza construcţiei unui nou pod, Frankfurter Rundschau a scris, pe bună dreptate: "UNESCO a ajuns desigur la o decizie, dar nu a găsit o soluţie". Dresda a optat pentru inovare la costul unui loc pe listă. UNESCO a pierdut o achiziţie, dar a pierdut de asemenea controlul asupra unora dintre susţinătorii săi.

Amsterdam trebuie să urmeze exemplul Dresdei şi să-şi folosească locul pe lista patrimoniului mondial pentru a o pune în discuţie şi pentru a arăta tuturor locuitorilor Amsterdam-ului, turiştilor şi mai ales UNESCO că, fiind un oraş istoric de "o valoare universală excepţională", un oraş poate da de asemenea dovadă de modernitate şi determinare. El nu trebuie să se lase convins de a nu construi zgârie-nori în cartierul Overhoeks (în nordul oraşului) - interzise după regulamentul UNESCO - sau un pod nou lângă Amstel Hotel. Dacă locuitorii Parisului - care găzduieşte sediul UNESCO - ar fi respectat criteriile acestuia, Centrul Pompidou sau piramida de sticlă de la Louvre nu ar exista astăzi, şi ar fi păcat.