Berlusconi este încă în picioare

314 voturi contra 311. În 14 decembrie, Silvio Berlusconi a trecut la muchie de o moţiune de cenzură prezentată de opoziţie împotriva lui în faţa Camerei Deputaţilor. El câştigase deja o moţiune de încredere în Senat. "Berlusconi a câştigat desigur, dar consecinţele acestei victorii ar trebui să-l pună pe gânduri", scrie Sergio Romano în Corriere della Sera.

Întrucât preşedintele Consiliului italian are acum două opţiuni, scrie editorialistul: "Să se bucure de succesul lui, să-şi scufunde adversarii şi să continue până la sfârşitul mandatului său. O marjă de trei voturi nu-l va proteja de obstacolele ce-i stau înainte, dar va putea întotdeauna să dea vina pe opoziţie şi să joace rolul liderului trădat. În acest caz, ţara ar fi din nou condamnată la spectacolul indecent la care am fost martori în ultimele luni: polemici, certuri şi nicio atenţie acordată dificultăţilor economice şi financiare prin care trecem. Cealaltă posibilitate este de a reconstrui o majoritate pe "baze noi", începând cu o nouă lege electorală".

O țară fără speranțe și fără țintă

În La Repubblica, Barbara Spinelli consideră că "victoria lui Il Cavaliere este în mare măsură doar de suprafaţă. Nu numai că dispune doar de o majoritate mică, dar acum se confruntă cu două partide de opoziţie de dreapta (centriştii din UDC şi FLI, partidul fostului său aliat Gianfranco Fini)". "Ultima sa lovitură a ratat, dar criza continuă subteran", scrie jurnalista. Întrucât "în spatele aparenţelor se află căderea dificilă, dar inevitabilă a Berlusconismului, de mâna aceloraşi oameni care l-au urcat la putere. Este un Termidor" (a unsprezecea lună a calendarului republican francez, luna căderii lui Robespierre, termen utilizat de Trotsky în sensul de contra-revoluţie pentru a descrie urcarea la putere a birocraţiei staliniene în anii 1920).

Dar Barbara Spinelli avertizează împotriva "periculoasei gândiri pozitive a lui Berlusconi" şi a incredibilei sale capacităţi de "a înota în marea campaniilor electorale, ceea ce i-ar putea permite să-şi contracareze căderea şi să ajungă în scaunul de preşedinte al Republicii, obiectivul său personal".

Iar în acest timp, Roma arde, se indignează Mario Calabresi în La Stampa. În Parlament, "politicienii au primit ceea ce aşteptau de luni de zile: strigăte, calcule, apoi sărbătoriri". Iar în stradă, unde anti-Berlusconiştii manifestau, a fost "fum, explozii, bastoane şi căşti care amintesc de anii '70". Mai mult de 100 de persoane au fost rănite.

"Acestea sunt imagini înfricoşătoare ale Romei care arată distanţa dintre o lume politică închisă în turnul ei şi o ţară care se afundă în violenţă, fără vise sau direcţie, deplânge Mario Calabresi. Lumea politică ar trebui să privească dincolo de incendii şi să vadă o majoritate uzată care nici măcar nu mai este capabilă să-şi facă iluzii. În schimb, ea se încuie şi lasă afară nu numai manifestanţii, dar şi poporul italian".

Un declin generalizat al democrației

"În loc de a acuza şi a critica omul şi miliardele lui, nu ar trebui să ne întrebăm dacă Berlusconi nu este în definitiv o metaforă a Italiei, sau cel puţin a unei anumite Italii?", pare să răspundă Libération. Cotidianul parizian reaminteşte că "omul a fost de trei ori ales prin sufragiu universal" şi că "succesele sale sunt eşecul opoziţiei. Ca şi cum în Italia, nu ar fi existat de 16 ani nicio altă opţiune decât Caimanul. Nici la dreapta, nici la stânga".

Pentru El País, "show-ul Parlamentului va creşte discreditarea politicii italiene pe plan internaţional, şi va agita curentul din ce în ce mai mare al anti-politicii care corodează bazele acestei foste democraţii parlamentare devenite leagănul totalitarismului patronal". În acest context, violenţele "sunt execrabile, scrie cotidianul din Madrid, dar ele sugerează un climat social în curs de implozie".

Frankfurter Rundschause întreabă: este Italia un caz atât de special? "Înainte de a dori, noi europenii atât de perfecţi, să înconjurăm Italia cu un zid cât mai înalt posibil, şi să o abandonăm soartei ei, pentru să zicem următoarea sută de ani, ar trebui să ne întrebăm dacă nu asistăm la un declin al democraţiei de care celelalte ţări nu sunt atât de departe". "Doar câteva grade ne despart" de Italia, asigură cotidianul bavarez, precizând că "şi unul dintre modelele europene - Franţa - sub Nicolas Sarkozy seamănă din ce în ce mai mult cu exemplul italian. În întreaga Europă, depolitizarea şi tabloidizarea politicii progresează".