Construind identitatea europeană

În ciuda istoriei diverse a statelor membre UE şi a susţinării scăzute pentru proiectul european, blocul comun dispune de toate elementele necesare formării unei comunităţi cu o identitate culturală proprie, susţine un cercetător irlandez în ştiinţe politice.

Publicat pe 4 decembrie 2013 la 17:06

Pentru cei familiarizaţi cu studiile despre esenţa naţionalismului, evoluţia Uniunii Europene este o problemă complicată. În contextul extinderii sferei de acţiune a instituţiilor UE şi al creşterii numărului statelor membre, nu este surprinzător că Uniunea Europeană tinde să promoveze un sentiment profund al identităţii europene.

Dar, într-o Europă a statelor-naţiuni, aceasta reprezintă o provocare unică. Odată ce populaţiile statelor au dezvoltat societăţi cu un sentiment puternic al identităţii naţionale – aşa cum se întâmplă, spre exemplu, în Germania, Finlanda sau Irlanda – această stare este extrem de greu de depăşit. În măsura în care popoarele sunt ţinute la distanţă de un angajament faţă de Europa, este obstrucţionată construirea unei superstructuri europene. Cu toate acestea, procesul integrării instituţionale a continuat. Cum a fost posibil acest lucru?

Există puţine dubii că Uniunea Europeană din care Irlanda face parte în 2013 este profund diferită de Comunitatea Economică Europeană la care Irlanda a aderat în 1973. Deşi, de obicei, scopul final al “proiectului” european mai mult este luat ca atare decât să fie definit, în măsura în care aceasta este o federaţie a statelor europene, au fost înregistrate progrese importante.

O federaţie imperfectă

[[Uniunea Europeană este condusă de o serie de structuri politice şi birocratice care nu sunt specifice, dar sunt similare cu cele dintr-un stat federal]].
Lipsesc totuşi două dintre caracteristicile specifice unei federaţii: nu există un control centralizat asupra forţelor militare şi serviciilor de securitate care să aplice legile şi să garanteze interesele externe, iar funcţiile în materie de politică externă sunt împărţite cu statele membre în loc de a fi gestionate independent de Uniunea Europeană.

În plus, Uniunea Europeană nu are multe dintre caracteristicile distincte care au conturat identitatea naţiunilor. În loc să aibă o limbă comună, UE este un caleidoscop lingvistic.

Este adevărat că există elementele unei culturi comune în trecutul religios, în pofida profundelor antipatii confesionale care au marcat tradiţia creştină în Europa occidentală, însă, oricum, importanţa religiei în Europa s-a diminuat.

Un mit puternic

Totuşi, Uniunea Europeană are ingredientele creării unui mit puternic al trecutului, cu origini în Imperiul Roman. De asemenea, există alte elemente inserate în comun în ideologiile naţionaliste: simboluri, inclusiv un imn şi un drapel; o “misiune” comună autodefinită – menţinerea păcii; şi, poate ingredientul cel mai central în formarea unei identităţi colective, existenţa “celuilalt”, un rol îndeplinit pe vremuri de Uniunea Sovietică, dar cu câţiva candidaţi alternativi disponibili în prezent.

Aducerea diverselor state europene la această perspectivă nu poate fi un lucru uşor. Pentru multe dintre aceste state, “celălalt” care era în procesul de formare a naţiunii este acum un membru în aceeaşi importantă structură politică.
Pentru irlandezi, în special, a căror luptă pentru independenţa naţională a rămas întipărită în conştiinţa colectivă, compromiterea acestei independenţe, încă o dată, ar putea părea un sacrificiu foarte mare.

Totuşi, este posibil ca tocmai valorile naţionaliste să fi ajutat Irlanda să se adapteze Europei: Comunitatea Economică Europeană a fost, de fapt, un element important pentru contracararea puterii inamicului tradiţional – Marea Britanie –, iar apartenenţa la UE a însemnat o consolidare importantă a autonomiei irlandeze cel puţin în relaţia cu vecinul mai mare.
Dacă nu ar fi devenit membră a comunităţii europene, Irlanda în mod sigur ar fi utilizat şi acum lira sterlină ca monedă naţională, dar liderii irlandezi nu s-ar fi putut implica prea mult în gestionarea politicilor monetare.

Respingerea tratatelor de la Lisabona şi Nisa de către alegătorii irlandezi a contribuit la crearea percepţiei că irlandezii tind să fie eurosceptici, o percepţie modificată doar parţial prin repetarea referendumurilor. Dar merită să amintim că proiectul constituţiei europene a fost respins de alegătorii francezi şi olandezi, iar, fără dubiu, ar fi urmat şi alţii, care s-ar fi pronunţat şi împotriva oricăror aspecte ale procesului de aprofundare a integrării europene dacă ar fi avut ocazia.

Statisticile arată clar că, în Irlanda, atitudinile favorabile Uniunii Europene continuă să le depăşească pe cele din alte state membre. Probabil că entuziasmul irlandezilor faţă de apartenenţa la UE s-a redus în ultimul deceniu, dar tendinţe de scădere s-au înregistrat şi în alte părţi, iar, oricum, atitudinile favorabile UE în Irlanda continuă să fie la o distanţă lejeră de media europeană.

Opinia publică

Probabil că pilonii pe care naţionalismul irlandez s-a sprijinit în trecut – precum limba străveche, o legătură cu tradiţia catolică şi o perspectivă istorică de separatism militant – au fost afectaţi în ultimele decenii, lăsând loc dezvoltării paradigmelor loialităţii.

Dar ritmul în care opiniile publice s-au schimbat rămâne o necunoscută. De ce oare [[cetăţenii irlandezi, la fel ca cetăţenii altor ţări, au acceptat să renunţe la specificul paşaport verde, să adopte euro în locul lirei sterline şi chiar să acorde Uniunii Europene încrederea]] în materie de politică externă şi apărare?
De ce oare elitele irlandeze, la fel ca elitele din alte state membre, au acceptat să cedeze atribuţii în procesul decizional şi să renunţe la perspectivele de dezvoltare pe plan intern (chiar dacă, la nivel european, pentru unii există perspective mai strălucitoare)?

Aceste întrebări sunt adevărate provocări şi conferă o soluţie mai generală problemei puse la început. Întrebarea este: în loc să explorăm “euroscepticismul”, ale cărui rădăcini nu sunt deloc surprinzătoare într-o uniune de state-naţionale, nu ar trebui mai degrabă să explorăm “euronaţionalismul”, forţa care a jucat un rol atât de remarcabil în stimularea procesului de integrare europeană?

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect