Alegeți o limbă
In presa europeană a apărut zilele acestea ştirea potrivit căreia Uniunea Europeană crează un corp diplomatic propriu şi propriile ambasade. Deblocarea Tratatului de la Lisabona, fiind mai ales o consecinţă a ratificării din Irlanda, a pus pe masă una din marile noutăţi pe care le aduce Tratatul.
Ideea de diplomaţie comună europeană este deja veche: s-a propus pentru prima dată într-o rezoluţie a Parlamentului European din anul 2000. Apoi, Convenţia Europeană, care a redactat Tratatul Constituţiei Europene între 2002 şi 2003, a reluat ideea de a da o reprezentare proprie Uniunii. Formula acestui serviciu se dezbătea între două extreme. Pe de-o parte, o diplomaţie europeană unică, care să o depăşească pe cea a Statelor membre. Şi pe de alta, să menţină actualul sistem de împărţire între Comisie şi Consiliu.
Modelul care a ieşit din Convenţie şi pe care acum îl reia Tratatul de la Lisabona este pe termen mediu. Fuzionează pe de-o parte serviciile de acţiune externă ale Consiliului şi Comisia şi incorporează diplomaţi din statele membre. Se va afla sub autoritatea Inaltului Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politica Siguranţei, care la rândul său va prelua competenţele de acţiuni externe ce se găsesc astăzi la Consiliu şi Comisie.
Cele două feţe ale politicii externe europene
In cei 16 ani în care Uniunea Europeană a funcţionat ca actor internaţional constatăm că de fiecare dată deţine mai multe roluri, dar nu toate i-ar corespunde la mărimea şi greutatea sa politică şi economică internaţională. Politica externă europeană are două suflete: unul economic şi umanitar, care se gestionează în funcţie de metodele comunitare şi unul cu caracter politic interguvernamental. Primul funcţionează destul de bine, dar cel de al doilea nu. Pentru a se obţine rezultate mai bune este necesar un salt calitativ, o schimbare de model, pentru care este fundamental Serviciul European de Acţiune Externă. Astfel vor fi rezolvate problemele de unitate, lipsa de coerenţă, vizibilitatea dificilă şi puţina consistenţă şi eficienţă.
Noul Tratat al Uniunii dispune ca acest Serviciu să se stabilească prin decizia Consiliului, care se pronunţă la propunerea Inaltului Reprezentant, după o consultare prealabilă a Parlamentului European şi o aprobare prealabilă a Comisiei.
Această încurcătură are o mare importanţă politică, dat fiind că, împotriva a ceea ce se întâmplă de obicei în politica europeană, şefii de Stat şi de Guvern nu au ultimul cuvânt în structura sa. De aceea va fi foarte importantă personalitatea candidatului numit pentru a ocupa acest post.
Model comunitar sau interguvernamental?
In ultima săptămână s-au făcut publice modele diferite. Pe de-o parte, Parlamentul European aproba pe 22 octombrie o rezoluţie, bazată pe Raportul Brok, calificat drept maximalist, care pretinde în definitiv să aplice filozofia comunitară Politicii Externe şi a Siguranţei Comune. Propune un Serviciu care să se dezvolte progresiv, integrat în structura administrativă a Comisiei, chiar dacă cu autonomie administrativă şi bugetară, care integrează toate vechile delegaţii ale Comisiei pentru a forma Ambasadele Uniunii.
Cea de-a doua poziţie reiese dintr-un raport elaborat de preşedinţia suedeză. Are un caracter interguvernamental, apără separarea între temele comunitare şi cele interguvernamentale, menţine actualele delegaţii ale Comisiei şi stabileşte SEAE drept organism unic, care se ocupă doar de PESC şi PESD (Politica europeană pentru siguranţa apărării) şi de aspectele generale ale Relaţiilor Externe, dar menţinând Comisiei actuale competenţe de execuţie în comerţ, dezvoltare, extindere şi vecinătate.
Un element important al construcţiei europene
Intre aceste două poziţii se găseşte un consens intermediar, având în vedere că poziţia Parlamentului va fi ascultată, dat fiind că trebuind să aprobe în aceleaşi zile pe Inaltul Reprezentant şi Comisia, este logic să te gândeşti că le va cere să vegheze asupra intereselor lor ca şi condiţie prealabilă pentru numirea sa. Se va aplica o logică de evoluţie şi se vor integra în Serviciu diferite competenţe, unităţi şi personal, în mod progresiv. In final, va trebui să vedem din produsul rezultat care este esenţa sau sufletul, dacă primează partea interguvernamentală sau cea comunitară, dacă se atinge obiectivul de a întări prezenţa internaţională europeană şi dacă va fi una din marile pietre de hotar ale construcţiei europene precum piaţa internă sau trecerea la moneda europeană.
